S-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea , într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. A trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximilian.
Datorită bunăţăţii şi credinţei sale a fost prins de mai marii cetăţii şi a fost trimis în temniţă împreună cu alţi creştini ai vremii.
Avea să fie scăpat de carceră, după ce credinciosul Constantin a ajuns împărat al romanilor, acesta dând poruncă să fie eliberaţi din temniţă toţi creştinii.
Sinodul de la Niceea
Potrivit legedelor istorice, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea, conciliu ecumenic al bisericii creştine, la care au participat episcopii din întregul Imperiu Roman.
Acesta a fost organizat în perioada de domnie a împăratului Constantin cel Mare şi a avut ca scop a combaterea arianismului, denunţat ca erezie.
Era episcop la Myra (azi Demre, în Turcia) şi avea deja reputaţia de a face cadouri în secret celor care se aflau în nevoie.
Legenda
Legenda spune că ar fi ajutat trei fete care nu îşi puteau asigura o dotă, deci nu se puteau căsători.
Ele ar fi fost condamnate la prostituţie, dar Sfântul Nicolae le-a pus în secret trei pungi cu galbeni în casă, în timpul nopţii.
Asta le-ar fi permis fetelor să se mărite, iar de atunci Sfântul Nicolae este cunoscut ca unul care dăruieşte.
De atunci şi până azi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi, dar în special copiii, primesc daruri de la Moş Nicolae, care, spre deosebire de Moş Crăciun, nu se arată niciodată.
Există legende, care arată pe de o parte bunătatea, generozitatea sfântului, pe de alta, grija deosebită pe care o avea pentru cei pe care îi avea sub protecţie.
De fapt, e unul dintre marii protectori. Sf. Nicolae e un mare protector al corăbierilor, spre exemplu, şi în vechile tradiţii marinăreşti corăbiile, care treceau prin furtuni, aveau de obicei pe catarg prinsă icoana Sf. Nicolae, ca un sfânt protector.
Biserica este o corabie, şi atunci Sf. Nicolae este unul dintre cei care au grijă ca această corabie să meargă aşa cum se cade.
Moaştele
Sfântul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.
La Kilometrul Zero al Bucureştilor, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, adăposteşte odoare de mare preţ dăruite de oameni de seamă ai acestui neam.
În acest sfânt locaş se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, prinos adus, înainte-vreme, de voievodul Mihai Viteazul, sfinte moaşte pe care le-a purtat la piept în bătălia de la Călugăreni.
Mihai Viteazul
“În anul 1599, Măria-Sa, împreună cu soţia, Doamna Stanca, au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, adică mâna dreaptă a Sfântului. Acest odor îl primise de la arhiepiscopul de Bari, prin intermediul unui negustor bogat, în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din vremea aceea. Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae. Domnitorul era socotit de către curţile imperiale europene un adevărat «prinţ al creştinătăţii». În acest context, voievodul îi scria împăratului Rudolf al II- lea: «În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei»”, explica, într-un interviu pentru presă, părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru.
Documentele care vorbesc despre acest dar de suflet al domnitorului Mihai Viteazul sunt hrisoavele originale aflate la Mănăstirea “Simonos Petras”, aflată la Sfântul Munte Athos, unde voievodul era pomenit în rândul ctitorilor.
Din aceste documente străvechi, unde se vorbeşte şi despre această danie, dar şi din mărturiile numeroase de la acea vreme, aflăm din scrierile cronicarului muntean Radu Greceanu, care însemna astfel: ”mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod şi Doamna Stanca în anul 1599, ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.
“Este cunoscută evlavia deosebită pe care domnitorul Mihai Viteazul o avea pentru Sfântul Nicolae. Pe vremea când era Ban al Craiovei, Mihai Viteazul a fost condamnat la moarte de către domnitorul Alexandru cel Rău (1592-1593), nepotul lui Alexandru Lăpuşneanul, pentru că îl considera pe acesta un competitor la tronul Munteniei. După ce l-au scos din închisoare şi îl duceau spre locul de osândă, a cerut gărzilor să-i permită să intre în Biserica Alba-Postăvari pentru a se ruga la icoana Sfântului Nicolae. Aici se roagă din adâncul sufletului ca Sfântul să îl scape de moarte. Ajuns la locul de osândă, călăul, care era un fost slujitor al lui Mihai, a aruncat securea şi a fugit. La insistenţele dregătorilor luminaţi de către Sfântul Nicolae, voievodul este nevoit să îi cruţe viaţa, împlinindu-se rugăciunea făcută la icoana Sfântului Nicolae. În semn de recunoştinţă pentru această minune a Sfântului Nicolae, voievodul Mihai Viteazul, după ce ajunge domnitor, ctitoreşte Mănăstirea Mihai Vodă şi, apoi, aduce moaştele Sfântului Ierarh Nicolae la Bucureşti, dăruindu-le Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, pe atunci mânăstire închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aceste sfinte moaşte au fost purtate de către viteazul voievod, în dreptul inimii, în lupta de la Călugăreni din data de 23 august 1595, înainte de a fi donate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. După mărturiile părinţilor înainte slujitori în acest sfânt locaş, moaştele sfântului sunt înfăşurate într-o spirală dintr-un metal preţios, iar ele cuprind fragmente din palmă şi din antebraţ”, a mai spus părintele profesor.
