Criminalii în serie care au terorizat România anilor ’70. Miliția și Securitatea lui Ceaușescu aduse la disperare

 

Un document inedit dezvăluie metodele prin care erau rezolvate cazurile dificile de crimă în România comunistă.

Să nu vă gândiți că este vorba de cazul celebrului criminal în serie Ion Râmaru!

Aș spune chiar că e vorba de ceva mult mai zguduitor prin efectele produse asupra populației și prin amestecul Securității într-o anchetă penală.

Veți citi un document întocmit de ofițeri de Securitate pe care acum, după ce ați aflat despre cum au fabricat dosare procurori ca „Portocală” și Onea de la DNA Ploiești, cred că vă va ului de-a dreptul: securiștii au demontat pas cu pas o anchetă judiciară în care procurori și milițieni și-au dat mâna și au fabricat probe ca să demonstreze că un om nevinovat a comis o crimă înfiorătoare.

Evident, scopul anchetatorilor a fost rezolvarea rapidă a cazului și obținerea unor avansări. Nu au avut nicio remușcare nici pentru omul nevinovat, nici pentru că au determinat judecătorii să comită o mare eroare judiciară, în urma căruia așa-zisul criminal a stat închis timp de patru ani.

Seria de crime care au zguduit țara între 1971 și 1977

Anii ’70 par a fi cei mai sângeroși pentru România, dacă vorbim de omoruri. Oamenii au trăit spaime fantastice din 1971 până în 1977, iar Miliția, Procuratura și Securitatea au fost presate intens de însuși Nicolae Ceaușescu să rezolve cât mai rapid cazurile de crime sadice apărute.

București, Brașov, Predeal, Cluj au fost orașele unde au fost descoperite femei ucise și violate, altele atacate și lovite puternic în cap, o alta tranșată iar bucăți din corpul ei au fost împrăștiate prin Capitală.

Ion Râmaru fusese prins în 1972. Bucureștenii au răsuflat ușurați că au scăpat de teroa-rea asasinatelor și atacurilor nocturne care, timp de peste un an (1971-1972), îi îngroziseră.

Femeile, mai ales blondele căci se auzise că victimele aveau această culoare de păr, fuseseră cele mai afectate emoțional. Nu mai ieșeau din case după ce se lăsa întunericul, evitau să circule pe străduțe neînsoțite, își puneau soții sau copiii să le aștepte dacă lucrau în schimbul 2 sau 3 la serviciu.

Patrule ale Miliției și de la Gărzile Patriotice se plimbau ziua și noaptea pe străzile Capitalei în căutarea criminalului.

Teroarea avea să se instaureze după prinderea lui Râmaru, însă, la Cluj. Anii 1972-1974. Femeile de acolo, opt la număr, fuseseră atacate sau ucise chiar și în propriile locuințe.

În numărul 4 al „Evenimentului istoric” am relatat pe larg despre cazul „Omul cu ciocanul”, rezolvat cu aportul celebrului comisar Dumitru Ceacanica, cel mai tare detectiv din istoria Miliției. Datorită lui a fost prins Romulus Vereș, un bolnav psihic care, ca și Râmaru, bulversase Clujul cu omorurile și atacurile comise.

Anul 1977 avea să readucă groaza în rândul bucureștenilor. Întâmplarea a făcut ca într-o seară de vară, 8 iulie, când înscrierile la facultăți erau în toi, să intru în pasajul de la Universitate. În zona toaletelor era puhoi de lume, iar milițienii încercau să-i îndepărteze pe curioși. Am zărit printre ei un tip cu un aparat foto profesionist intrând pe ușa păzită de un agent. Am știut că e criminalist din poveștile și foto-grafiile unchiului meu, și el ofițer în Serviciul Criminalistic al Miliției, discipol al lui Ceacanica și participant în ancheta cu Râmaru.

A doua zi am aflat „secretul” de la Universitate, căci nu l-am lăsat pe unchiu-meu până nu mi-a spus una-alta.


Așa arăta zona Pieței Universității în anul 1977.

Se observă intrările în pasajul care, la acea vreme, folosea doar la traversare. Metroul avea să fie dat în funcțiune câțiva ani mai târziu. Romca Cozmici a ascuns sacoșa cu capul Ancăi B. în toaleta din pasaj, fiind un loc apropiat de locuința sa, situată în zona Piața Amzei.


În toaleta din pasaj, fusese găsit capul unei tinere. Restul corpului lipsea. Acesta a fost începutul anchetei. În următoarele zile, mai multe persoane au dat peste bucăți din trupul victimei în diferite locuri din București – parcul Herăstrău, str. Nicolae Iorga. Panica a reizbucnit, exact ca în anii în care Râmaru își făcea de cap. Zvonurile circulau cu o rapiditate fantastică. Peste tot se discuta despre ”studenta ciopârțită” și se făceau scenarii despre ce va urma. Părinții nu-și mai lăsau fetele la discotecă sau la vreun ”ceai” (n.r. așa se numeau petrecerile date acasă în acei ani), iar mulți le însoțeau la meditații, căci era încă febra examenelor de admitere.

Toată Miliția și o direcție a Securității – Cercetări penale – era în alertă. Ce treabă avea Securitatea într-un caz de crimă? Ei bine, în iarna acelui an 1977, soția unui important colonel de Securitate dispăruse inexplicabil de lângă el, în timp ce se aflau în Poiana Brașov. Avea să fie găsită strangulată. Apoi, la scurt timp, o altă femeie (cred că cetățean străin) a fost găsită într-o pădure din Predeal, ucisă ca și nevasta securistului.

După macabra descoperire de la Universitate s-a avansat ideea că ar putea fi vorba de același criminal. Nu a fost așa, crimele n-aveau un ucigaș comun. Cu timpul, judiciariștii și criminaliștii au ajuns la concluzia că importantul colonel de Securitate nu e străin de lichidarea soției. Dar acesta este alt caz rămas ascuns în arhive, din cauză că NicolaeCeaușescu și camarila sa de partid au decis că poporul nu trebuie să afle că și în aparatul de stat sunt ticăloși și infractori.

Revenind la cazul tinerei tranșate, trebuie să vă spun că despre el s-au scris cărți și articole, fiind cunoscut drept „Cazul Anca”, după numele fetei ucise. Documentul Securității pe care îl publicăm azi aproape în întregime, cu câteva comentarii inedite sau de actualitate, are însă valoare istorică.

Precizare importantă! Raportul ofițerilor de Securitate, aflați sub comanda colonelului Vasile Gheorghe, a fost întocmit după prinderea adevăratului criminal, în 1981, iar aceștia au cerut pedepsirea drastică a procurorilor și milițienilor vinovați de ținerea în pușcărie, aproape 4 ani, a taximetristului Gheorghe Samoilescu știind că acesta e nevinovat și că ei au comis abuzuri inimaginabile.


EI SUNT UCIGAȘII ÎN SERIE CARE AU RĂMAS ÎN ISTORIA CRIMINALISTICII DIN PERIOADA CEAUȘISTĂ

Ion Râmaru

Ion Râmaru a fost executat prin împușcare în interiorul Penitenciarului Jilava. Nu se știe unde se află mormântul lui.

 

 

 

 

 

 


Romulus Vereș

Romulus Vereș a scăpat de glonț, fiind declarat bolnav psihic. A fost internat în

ospiciul de la Ștei, unde a murit în 1993.

 

 

 

 

 

 

 


Romca Cozmici

Romca Cozmici s-a dovedit a fi și el bolnav psihic, însă procurorii au cerut condamnarea la moarte și a fost executat în 1982. Dacă pe Anca Broscoțean doar a tranșat-o și i-a aruncat trupul prin București, pe cea de-a doua victimă, Marcela Mihai, ucisă trei ani mai târziu, a despicat-o și a dat bucățile de carne prin mașina de tocat, aruncaând totul în WC și păstrând oasele pe balcon.

 

 

 

 


N O T A privind eroarea judiciară în cazul inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE, condamnat pentru omor deosebit de grav

„În perioada 8-12 iulie 1977, au fost găsite succesiv, în diverse locuri din București, un număr de 6 colete conținând segmente ale unui cadavru de sex feminin, identificat ulterior în persoană victimei BROSCOTEAN ANCA-RODICA, în vârstă de 19 ani, din Sibiu.

Din primele cercetări efectuate, organele de miliție au stabilit că victima a dispărut în ziua de 6 iulie 1977, după orele 14, când s-a deplasat de la locuința gazdei sale, C.R. (nr – mătușa sa), domiciliată în București, str. Traian, către Academia de Studii Economice (n.r. voi păstra, în anumite situații doar inițialele persoanelor nominalizate în Nota originală).

Pe baza raportului de autopsie a cadavrului, coroborate și cu date din anchetă s-a stabilit că victima a fost violată și ucisă prin sugrumare, ștrangulare și obturarea căilor respiratorii în după-amiaza zilei de 6 iulie 1977, în jurul orelor 15-16. Totodată, examenele de laborator au pus în evidență o alcoolemie în momentul instalării morții de 0,50%o și că grupa sanguină a victimei este 0 (I).

Pentru indentificarea și prinderea autorului acestor fapte, s-a instituit un comandament format din factori de conducere în cadrul Inspectoratului General al Miliției (general-maior BUZEA VALERIU, general-maior CHIRIAC NICOLAE și colonel ANGHELESCU ION), iar ulterior și procurorul șef adj. al Municipiului București – DIMITRIU FLORIN.

În cadrul măsurilor ce s-au întreprins pentru descoperirea autorului, printre persoanele suspecte a fost inclus și numitul SAMOILESCU GHEORGHE, reținându-se că:

– numele acestuia și numărul de telefon figurau în agenda personală a victimei;

– în luna iulie 1976 a cunoscut- o întâmplător, în București pe victimă, a condus-o la domiciliul său în scopul de a întreține relații sexuale, iar la refuzul acesteia, i-a luat un medalion din aur, pe care ulterior, în luna august 1976, l-a vândut;

– în perioada iulie 1976 – mai 1977, SAMOILESCU GHEORGHE și victima au avut mai multe convorbiri telefonice, motivate de insistențele Ancăi BROSCOTEAN de a-și recăpăta medalionul;

– SAMOILESCU GHEORGHE, era cunoscut cu antecedente penale, condamnat pentru furt din avutul obștesc, precum și cu preocupări de acostare a unor femei în scopul obținerii de relații sexuale.

Pe aceste temeiuri, la data de 21 iulie 1977, inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE, în mod justificat, a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin luarea cu violență a medalionului din posesia victimei, în luna iulie 1976.

Ulterior, pe baza unor probatorii ce vor fi examinate în continuare, SAMOILESCU GHEORGHE a fost pus sub inculpare și pentru uciderea victimei BROSCOTEAN ANCA, iar prin rechizitoriul Procuraturii Municipiului București din 20 iunie 1978 (dosar nr.2636/1977) a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și profanare de cadavru.

În ceea ce privește lucrările de urmărire penală, acestea au fost coordonate pe tot parcursul lor, de procurorul șef adjunct DIMITRIU FLORIN, general- maior BUZEA VALERIU și generalul-maior CHIRIAC NICOLAE, acesta din urmă prezentat lui SAMOILESCU GHEORGHE ca fiind „procurorul NICOLAE din Procuratura Generală”.

Urmărirea penală a fost efectuată (…) din luna noiembrie 1977 și până la terminarea anchetei, în principal de către procurorul MIRESCU DAN din Procuratura Generală delegat în acest scop de către fosta conducere a Procuraturii Generale.

Pe parcursul cercetărilor, unele acte de urmărire penală au fost efectuate și de procurorul șef adjunct DIMITRIU FLORIN sau de gen. mr.CHIRIAC NICOLAE, iar gen. mr. BUZEA VALERIU a procedat în câteva rânduri la ascultarea inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE.

Rechizitoriul a fost întocmit și semnat de proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN și proc. MIRESCU DAN, fiind confirmat de fostul procuror șef al Municipiului București – POPESCU DUMITRU.

La dezbaterile din fața justiției de fond a participat procurorul GRIGORE ALEXANDRU de la Procuratura Municipiului București.

La primul termen de judecată, la cererea procurorului, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei, în omor deosebit de grav, prevăzut de art.176 lit a din Codul penal (omor prin cruzimi) iar după dezbateri, Tribunalul Municipiului București, prin sentința nr.154 din 30 septembrie 1978 (dosar nr. 1574/1978) a condamnat pe inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, la 5 ani închisoare pentru viol, la 3 ani închisoare pentru tâlhărie și la 3 ani închisoare pentru profanare de cadavru. Totodată, făcând aplicațiunea dispozițiilor legale corespunzătoare, instanța a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, urmând astfel să execute 25 de ani închisoare, interzicându- i-se și exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal. (…)

Completul de judecată a fost format din judecătorii CONSTANȚA STOIA ca președinte de complet și OCTAVIAN RĂDULESCU, precum și din trei asesori populari.

Sentința a rămas definitivă, prin respingerea recursului declarat de SAMOILESCU GHEORGHE de către Tribunalul Suprem. (…)”

Trebuie subliniat următoarele:

> Prima echipă de anchetatori de la Procuratura și Miliția București nu a avut convingerea că Samoilescu este autorul omorului, deși avusese o relație cu Anca B. Conform declarațiilor unor ofițeri de Miliție cu care am stat de vorbă după revoluție, comisarul Ceacanica și șeful său de la Miliția Capitalei, Corneliu Diamandescu, au susținut permanent că probele adunate nu-l indică drept autor pe taximetrist. De altfel pe parcursul anchetei, conduse de procurorul Mirescu, cei doi au fost îndepărtați.


Criminalul în serie de lângă Piața Amzei

Ofițerii de Securitate continuă expunerea cazului în Nota cerută, punctând descoperirea adevăratului vinovat de moartea tinerei Anca:

”La data de 27 noiembrie 1980, în timp ce SAMOILESCU GHEORGHE se afla în executarea pedepsei, Miliția și Procuratura Municipiului București au descoperit în locuința numitului COZMICI ROMCA – în vârstă de 25 de ani, muncitor necalificat, cu condamnări anterioare pentru furt și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, domiciliat în București, str.Mendeleev nr.17, mai multe fragmente de schelet osos.

Din cercetarile efectuate rezultă că aceste fragmente provin din corpul tinerei MIHAI MARCELA, în vârstă de 28 de ani, muncitoare la Intreprinderea de piese radio și semiconductori Băneasa, pe care COZMICI ROMCA recunoaște că a omorât-o în ziua de 23 aprilie 1980. Fapta este dovedită pe deplin cu celelalte probe administrate în cauză.

Extinzându-se cercetările s-a stabilit cu certitudine că COZMICI ROMCA este și autorul omorului săvârșit la 6 iulie 1977 asupra tinerei BROSCOTEAN ANCA, în vârstă de 19 ani, din Sibiu, care la acea dată se afla în București în vederea susținerii examenului de admitere la Academia de Studii Economice.

COZMICI ROMCA recunoaște că a ucis la domiciliul său pe ANCA BROSCOȚEAN, relatând împrejurările în care a comis omorul a dezmembrat corpul victimei și a făcut mai multe colete cu părți din cadavru, precum și locurile unde le-a abandonat. De asemenea, a prezentat cu exactitate o serie de aspecte privind situația personală a victimei, îmbrăcămintea și bijuteriile pe care aceasta le purta la data dispariției”.


Eftimie si Romca Cozmici, tată și fiu

Tatăl criminalului Romca Cozmici (foto dreapta) a fost unul dintre cei mai cruzi torţionari de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eftimie Cozmici (foto stg.) a fost comandantul Centrului de Coordonare a coloniilor de muncă forţată de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1951-1953. Au existat informații care accentuau faptul că de numele lui Cozmici se leagă torturi inimaginabile suferite de deţinuţii politici trimişi la Canal. Asemănarea dintre Râmaru-tatăl și fiul Ion cu cea a lui Eftimie și Romca Cozmici este de-a dreptul uluitoare.


Probele care l-au dovedit vinovat pe Romca

„Toate mărturisirile făcute de COZMICI ROMCA sunt confirmate prin probe certe și anume:

– pe ambalajul unuia dintre coletele cu fragmente de cadavru s-a pus în evidență și identificat amprenta unui deget al sus-numitului;

– la amabalarea segmentelor de cadavru s-au folosit și obiecte de îmbrăcăminte (o pereche de pantaloni bărbătești și două bluze de damă) precum și două sacoșe, toate aparținând părinților lui COZMICI ROMCA;

– cheia tip „Wertheim” găsită într-una din sacoșele menționate mai sus, este a broaștei montate la ușa de acces în imobilul în care locuia COZMICI ROMCA;

– ceasul victimei a fost purtat timp îndelungat de COZMICI GABRIELA, soția lui COZMICI ROMCA. Semnificație deosebită prezintă faptul că s-a găsit sub capacul acestui ceas fotografia prietenului tinerei BROSCOTEAN ANCA. Fapt confirmat și de alți doi martori;

– bijuteriile victimei – un inel și o pereche de cercei din aur – care prezentau caracteristici aparte, au fost vândute de COZMICI ROMCA numitei CLUCERESCU VASILICA, care confirmă acest fapt;

– încălțămintea purtată de BROSCOTEAN ANCA în ziua de 6 iulie 1977 – saboți tip ”Leonard”- a fost folosită de COZMICI ROMCA la domiciliul său, această situație fiind relatată de mai mulți martori.


Blocul din str. Mendeleev nr. 17, lângă Piața Amzei, unde locuia adevăratul criminal în serie Romca Cozmici. 

El a ucis-o și a tranșat-o pe Anca Broscoțean, în 6 iulie 1977, în apartamentul lui. Trei ani mai târziu, tot aici, Romca avea să o facă bucăți pe Marcela Mihai.


Pentru comiterea celor două crime, la dată de 28 noiembrie 1980, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului COZMICI ROMCA(…).

Față de această situație, la dată de 23 ianuarie 1981 s-a dispus suspendarea executării pedepsei privind pe condamnatul SAMOILESCU GHEORGHE și punerea sa în libertate”.

Am să vă spun și cum au ajuns anchetatorii la Romca Cozmici, ca să-i facă percheziție. Ei bine, toată munca și ipotezele criminaliștilor și ofițerilor de la „Omoruri” au fost comprimate în povestea unui informator din rețeaua unui milițian de la secția de pe fostul bulevard Ana Ipătescu, actual Lascăr Catargiu, în apropiere de Piața Romană. Informatorul, un vagabond bețiv, i-a spus milițianului că, mergând acasă la Romca, într-un bloc din zona Piața Amzei, după ce s-au îmbătat, acesta i-a arătat capul din ghips al unei femei aflat pe etajeră spunându-i că el a ucis-o și i-a păstrat capul.Când prietenul de pahar s-a arătat neîncrezător, Romca Cozmici a scos din frigider un deget și i-a zis că aceasta e dovada că femeia a fost cândva vie.

Ancheta avea să dovedească, pe baza expertizelor, că fragmentele osoase din apartamentul soților Cozmici au aparținut tinerei Mihai Marcela, ucisă de Romca în aprilie 1980.

Securitatea arată ce grozăvii au scris procurorii în rechizitoriul lui Samoilescu, condamnat nevinovat

„A fost constituit un colectiv din reprezentanți ai Ministerului de Interne, Ministerului Justiției și Procuraturii Generale, care a întreprins verificări cu privire la cauzele care au condus la condamnarea nedreaptă a lui SAMOILESCU GHEORGHE, rezultând următoarele:

Prin rechizitoriul de trimi-tere în judecată a inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE, s-a reținut că acesta (în condițiile în care o cunoștea pe victima încă din anul 1976) s-a întâlnit cu BROSCOȚEAN ANCA în după-amiaza zilei de 6 iulie 1977 în jurul orei 17 și – sub pretextul că îi va restitui medalionul – a condus-o în apartamentul părinților săi, GHEORGHE și SILVIA SAMOILESCU, din str. Cristian Tell nr. 27 știind că tatăl său era internat în spital, iar mama sa se afla în vizită la acesta.

În apartamentul menționat, cei doi au consumat bere, după care s-a produs violul. S-a reținut de asemenea că SILVIA SAMOILESCU, întorcându-se acasă în jurul orei 19.30 a fost pusă în față faptului împlinit, motiv pentru care aceasta, împreună cu inculpatul, au procedat la depesajul cadavrului, iar în perioada 8-12 iulie 1977, au aruncat cele 6 colete macabre în diferite locuri din București.

În cuprinsul rechizitoriului, ca principale probatorii, s-au invocat:

– relațiile preexistente dintre inculpat și victima;

– urmele fiziologice găsite și prelevate din vaginul victimei, care expertizate, atestau raportul sexual și proveniența lor de la un bărbat cu grupa sanguina A (II), similară cu cea a inculpatului;

– petele de sânge găsite și ridicate din baia apartamentului părinților lui SAMOILESCU GHEORGHE, care la expertiză, s-au constatat ca fiind sânge uman de grupa zero ( I ) similară cu cea a victimei;

– sinuciderea, la 22 iulie 1977, a părinților inculpatului, care s-a apreciat ca fiind consecința temerii cu privire la crima săvârșită în casa lor;

– declarațiile soției inculpatului – SAMOILESCU ELISABETA – că soțul și soacra sa i-au făcut confesiuni în sensul situației de fapt care a fost reținută;

– infirmarea alibiului invocat de inculpat, că în după-amiaza zilei de 6 iulie 1977, împreună cu soția și fiica sa DIANA, au fost în vizită la o prietenă de familie – P.D.;

– identificarea, cu martori și expertize, a celor două sacoșe și a pantalonilor în care au fost ambalate resturi din cadavrul victimei, ca aparținând defuncților soți SAMOILESCU, precum și a cheii care s-a găsit într-una din cele două sacoșe, ca fiind de la broasca unei uși de la locul de muncă a lui SILVIA SAMOILESCU;

– conduita aberant-sexuală a inculpatului, dovedită cu martori și expertize care explică violul și uciderea victimei de către acesta.

În timpul urmăririi penale, inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE, încă de la începutul anchetei, a declarat că a cunoscut-o pe victimă în vara anului 1976, când a condus-o în apartamentul conjugal, din București, Sos. Colentina nr.2, cu scopul de a avea cu ea raporturi sexuale, care nu s-au realizat din cauza refuzului victimei și că, tot atunci, i-a luat medalionul pe care ulterior l-a vândut. În prima perioadă a anchetei, inculpatul a negat constant participarea sa, sub orice formă, la săvârșirea omorului.

Ulterior, inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE a recunoscut că, în după-amiază zilei de 6 iulie 1977, s-a întâlnit cu victima și au fost împreună la locuința părinților săi unde, prin consens au avut raport sexual. Recunoscând că au fost surprinși de mama și soția sa, aceasta din urmă a lovit-o pe victimă, care a căzut izbindu-se cu capul de mobilierul camerei, după care el a fugit și mai târziu a aflat de la mama sa că Anca a murit. Spre sfârșitul anchetei, SAMOILESCU GHEORGHE a retractat această declarație susținând nevinovăția sa, sub orice formă, atitudine pe care a avut-o și pe parcursul judecății.

Din verificările efectuate a rezultat că trimiterea în judecată și condamnarea lui SAMOILESCU GHEORGHE, pentru uciderea victimei BROSCOTEAN ANCA, constituie o gravă eroare judiciară, care se explică prin greșelile și încălcările de lege comise de organele de miliție, procuratură și instanțele de judecată.”

Încă o dată trebuie subliniat că majoritatea probelor consemnate în rechizitoriu s-a dovedit a fi mincinoase, fabricate sau obținute abuziv, chiar în urma unor torturi, așa cum avea să raporteze Securitatea.


Probe contrafăcute de procurorul Mirescu

Încă din anii anchetei judiciariști din echipa lui Dumitru Ceacanica vorbeau între ei că sângele găsit ulterior în baia părinților lui Samoilescu, acolo unde procurorii spuneau că victima Anca fusese tranșată, fusese plantat de către cineva fiindcă lipsea orice probă materială. După revoluție, lucrurile au fost spuse pe șleau în presa vremii, procurorul Dan Ioan Mirescu fiind acuzat că el a fabricat această probă, ca multe altele.

De altfel, în raportul biologului MÎNĂ DRAGOMIR din Institutul de Criminalistică al I.G.M, la care face referire și Nota Securității, se consemnează îndoiala specialistului. Scriind despre probele de sânge prelevate din holul și baia apartamentului soților SAMOILESCU seniori din Str.Cristian Tell nr.27, biologul Mînă își exprimă suspiciunile:

– cum de nu s-au văzut aceste urme la prima cercetare?

– nu înțeleg de ce s-au recoltat așa de ușor și cum de s-au păstrat după ce intrase atâta lume în apartament?

Foto: Planșe din dosarul ajuns în instanță în care se observă petele de sânge descoperite în apartamentul părinților lui Samoilescu


Fabricarea de probe și ordinele date de generalul Buzea

Securiștii de la Direcția Cercetări penale au descoperit fapte incriminatorii pentru anchetatorii care au trimis în mod voit un nevinovat în pușcărie și nu s-au sfiit să consemneze în Nota către superiori.

„Conducerea comandamentului în mod greșit a orientat și organizat activitățile de investigație și de urmărire penală, mobilizând întregul potențial de muncă în direcția exclusivă a versiunii privind pe SAMOILESCU GHEORGHE. Ca urmare, deși inițial s-au propus și admis măsuri complexe care vizau și alte persoane suspecte, pe parcurs, din ordinul colectivului de conducere, aceste măsuri au fost neglijate iar ulterior abandonate. În acest sens sunt relevante indicațiile date de gen. mr. BUZEA VALERIU în ședințele de analiză ale Comandamentului din 10 și 30 august 1977 din care redăm:

„… În legătură cu cercetarea lui SAMOILESCU GHEORGHE, se va respinge orice ne va spune și va contrazice ceea ce știm noi, întrebările axându-se numai cu referire la crimă” sau ”…să se treacă la o formă mai activă a anchetei, să se schimbe tactica de cercetare”.

Atitudinea gen. mr. BUZEA VALERIU, de natură a imprima subalternilor ideea de vinovăție a lui SAMOILESCU GHEORGHE, rezultă și din raportul biologului MÎNĂ DRAGOMIR din Institutul de Criminalistică al I.G.M, care referindu- se la probele de sânge prelevate din holul și baia apartamentului soților SAMOILESCU seniori din Str. Cristian Tell nr.27.

„După terminarea lucrării, am fost la tov. general BUZEA să-i comunic rezultatul. La sfârșitul comunicării, i-am spus că am două nelămuriri:

– cum de nu s-au văzut aceste urme la prima cercetare;

– și că nu înțeleg de ce s-au recoltat așa de ușor și cum de s-au păstrat după ce intrase atâta lume în apartament.

Dânsul mi-a spus că aceste lucruri nu mă privesc pe mine și să nu le mai discut”.

În această ordine de idei este relevant și faptul că în perioada cercetărilor au fost exprimate în mod expres opinii care îl excludeau pe SAMOILESCU GHEORGHE ca fiind autorul omorului, păreri care au fost ignorate și apreciate ca expresie de superficialitate sau incompetență profesională.

Astfel, încă din luna iulie 1977, cât și ulterior, lt. col. TUDOR STĂNICĂ a raportat convingerea sa că SAMOILESCU GHEORGHE nu este autorul crimei, opinând pentru punerea sa în libertate. În luna noiembrie 1977, după un studiu de câteva luni asupra materialului existent în cauză, col. VIANU IOSIF și col. ZAHARIA DUMITRU au întocmit un raport în care au concluzionat lipsa de probe de vinovăție împotriva lui SAMOILESCU GHEORGHE și a soției sale. Documentul respectiv a fost înaintat gen. mr. BUZEA VALERIU, care însă nu l-a luat în considerație.

În acest sens, în plenul colectivului de conducere al acțiunii, s-a exprimat și col. CEACANICA DUMITRU, susținând că față de modul de operare al autorului, de circumstanțele în care SAMOILESCU GHEORGHE a făcut unele recunoașteri, acesta nu poate fi criminalul. Constant în aprecierea făcută și motivând-o cu date suplimentare, ofițerul a prezentat și în scris colectivului de conducere un raport cu privire la considerentele sale privind nevinovăția lui SAMOILESCU GHEORGHE, susținând că autorul nu poate să provină decât din rândul bolnavilor psihici.

Asemenea aprecieri au fost făcute pe parcursul cercetărilor și de către procurorii ROMECI VIRGIL, PĂUN OVIDIU și POPOV MIHAI, care au fost nesocotite de proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN, fără a face o examinare corespunzătoare a lor.”


În anii 70-80, cel mai curajos caricaturist din România ”epocii de aur” era tânărul Mihai Stănescu. În caricatura de față el pare că a surprins foarte bine starea de spirit, încărcată de spaimă, a populației care abia traversase perioada cutremurului devastator din 4 martie 1977


Samoilescu a vrut să ia asupra lui crima ca să o scape pe soție de arest

„Concludente, pentru a determina reconsiderarea punctului de vedere al conducerii comandamentului cu privire la vinovăția lui SAMOILESCU GHEORGHE erau și materialele provenite de la informatorii de cameră, în perioada cât soții SAMOILESCU au fost încarcerați în arestul organelor de miliție din Calea Rahovei. Din conținutul acestor materiale se desprinde constant ideea de nevinovăție a soților SAMOILESCU, dar cu toate acestea gen. mr. BUZEA VALERIU, gen. mr. CHIRIAC NICOLAE și proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN nu au făcut o apreciere critică și obiectivă a acestor materiale.

Astfel, cu privire la afirmațiile lui SAMOILESCU GHEORGHE în nota din 21 septembrie 1977 se consemnează: „Nu voi mai face față anchetei, mă simt epuizat fizic și moral și va trebui să recunosc ceva, chiar și un neadevăr”; în notă din 27 septembrie 1977 ”m-am hotărât în mod categoric să iau crima asupra mea în care sens vreau să le propun un târg, după care voi lua totul asupra mea și voi fi în măsură să dau toate explicațiile necesare”; iar în nota din 11 octombrie 1977 ”am vrut să fac ceva, dar văd că nu se poate și tot acolo voi ajunge. Mă văd obligat s-o scot pe soție definitiv din cauză, să poată merge la copii, iar eu să iau totul asupra mea”.

Soția a recunoscut că anchetatorii au obligat-o să spună că bărbatul ei a ucis

„În ceea ce privește afirmațiile lui SAMOILESCU ELISABETA, menționăm în nota din 8 octombrie 1977: ”Am retractat declarația în care susțineam că soțul meu mi-a spus că a omorât-o pe ANCA, deoarece nu corespunde adevărului, iar detaliile mi-au fost sugerate de către organele de anchetă”; în nota din 11 noiembrie 1977: ”Am declarat organelor de cercetare că soțul meu a săvârșit omorul și voi susține această declarație pentru a fi pusă în libertate”.

Un rol important în determinarea și influențarea mersului unilateral al cercetărilor l-a avut și col. ANGHELESCU ION șeful Institutului de Criminalistică al I.G.M care, în ședințele de comandament, de regulă, a adoptat o atitudine axată exclusiv pe vinovăția lui SAMOILESCU GHEORGHE, a făcut afirmații în contradicție cu probele de la dosar, ori a prezentat ca fiind dovedite împrejurări care ulterior au fost infirmate prin lucrările de expertiză efectuate.

Astfel, în ședința din 27 iulie 1977 a afirmat că SAMOILESCU GHEORGHE cu ocazia testării cu poligraf, ”a dat reacție de minciună cu amplitudine la întrebarea, dacă i-a luat obiectele victimei după ce a omorât- o”; la data de 1 august 1977 a comunicat că sângele recoltat în baia garsonierei familiei SAMOILESCU (seniori) este de grupa zero (I) ca și a victimei; la 10 august 1977 a raportat că între bluzele corp delict și cele aparțînând lui SAMOILECU SILVIA există unele asemănări de ordin metric, iar la 1 septembrie 1977 a adus la cunoștință faptul că ”cuțitul cu prăsele negre găsit în garsoniera soților SAMOILESCU (seniori) putea fi folosit la secționarea cadavrului”.

Pe parcursul cercetărilor, cu participarea și sub conducerea col. ANGHELESCU ION, s-au efectuat la Institutul de Criminalistică al I.G.M. trei lucrări de expertiză fono-criminalistică, prin care se conchide greșit că mesajele telefonice din 12 iulie 1977 la posturile abonaților BROSCOTEAN și COROIU au fost transmise de SAMOILESCU ELISABETA. Toate aceste informări și concluzii prezentate, au constituit temeiuri pentru colectivul de conducere, în imprimarea și luarea unor măsuri unilaterale în scopul dovedirii vinovăției lui SAMOILESCU GHEORGHE.


Tudor Stănică l-a torturat pe Samoilescu, apoi a spus că e nevinovat

Lt. colonel Tudor Stănică era în anii 70 locțiitorul șefului Cercetări Penale din Inspectoratul General al Miliției (IGM).

În arestul de aici erau închiși soții Gheorghe și Elisabeta Samoilescu, acuzați că ar fi omorât-o și tranșat-o pe Anca B.

În aceeași clădire de pe Calea Rahovei funcționa și Direcția a VI-a Cercetări Penale a Securității. 

Tudor Stănică se spune că, în prima fază a  anchetei, l-a dus pe Samoilescu în pădurea Băneasa unde l-a torturat prin bătaie ca să mărturisească omorul.

Taximetristul a rezistat și a ținut-o pe-a lui: Nu a ucis-o pe Anca!

După acest episod, Stănică a susținut în fața anchetatorilor și a  șefului Direcției a VI-a, Vasile Gheorghe, că Samoilescu nu a comis crima de care e acuzat și s-a aliat grupului de procurori și milițieni care  susținea același lucru.


Procurorii au influențat martorii pentru acuzarea taximetristului Samoilescu

„În ceea ce privește modul de administare a probelor și de aprecierea lor, s-au comis de asemenea numeroase greșeli, ignorându-se totodată unele probe care puneau la îndoială nevinovăția inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE sau care confirmau apărările acestuia.

În perioada iulie-august 1977, din dispozițiile gen. mr. BUZEA VALERIU cu colaborarea col. ANGHELESCU ION, s-a organizat la sediul fostei Circa 7 Miliție, prezentarea spre recunoaștere a obiectelor corp delict (cele două sacoșe, pantalonii, bluzele și o față de plapumă în care fusese învelite și abandonate fragmentele de cadavru, precum și fotografia victimei).

Pentru recunoașterea acestor obiecte, printre alte persoane, au fost aduși în mod organizat foști elevi sau colegi ai lui SAMOILESCU GHEORGHE (senior) de la Școala de șoferi amatori, foști colegi de serviciu ai lui SAMOILESCU SILVIA, precum și vecini ai acestora, cărora li se explică că obiectele sunt în legătură cu crima „asupra fetiței din Sibiu” și erau întrebați dacă recunosc vreunul dintre obiecte ca aparținând familiei SAMOILESCU.

Dacă un asemenea procedeu poate fi folosit când nu există indicii cu privire la apartenența unor obiecte corp delict, în acest caz, în care există un bănuit ca aparținător al obiectelor, acțiunea a fost greșit dispusă și de natură a sugestiona persoanele chemate să le recunoască, cum de altfel s-a și întâmplat.

În perioada martie-aprilie 1978, la inițiativa procurorilor DIMITRIU FLORIN și MIRESCU DAN, acele persoane care, cu ocazia acțiunii precedente, recunoscuseră într-un fel sau altul vreunul dintre obiecte, au fost chemate la procuratură și reascultate de proc. MIRESCU DAN, care a procedat din nou la prezentarea spre recunoaștere a celor două sacoșe și a pantalonilor.

În acest scop, au fost expuse pe o masă numai cele 3 obiecte, iar pe perete, în dreptul fiecăruia se afla o coală de carton pe care era scris cu litere de format mare „sacoșă grena corp delict ”, respectiv „sacoșă verde corp delict” sau „pantaloni corp delict”. Martorul era invitat să arate cu mâna obiectul pe care îl recunoscuse și era fotografiat în momentul gestului, după care se întocmea procesul- verbal de recunoaștere.

Fotografiile realizate au fost atașate la dosarul instanței (…). Procedeul folosit este greșit, contrar regulilor de metodică criminalistică, de natură a sugestiona martorii și de a crea o puternică dar falsă impresie asupra completului de judecată.

Modul greșit în care s-a făcut prezentarea spre recunoaștere a sacoșelor corp delict și sugestia falsă creată prin folosirea acestui procedeu, mai este ilustrată și de evoluția declarațiilor unor martori. (…)

Pentru identificarea obiectelor corp delict, pe parcursul cercetărilor au fost ascultați peste 250 de martori, dintre care peste 200 au declarat că nu au văzut la soții SAMOILESCU obiecte asemănătoare, ori au văzut alte obiecte. Aceste ultime declarații au fost atașate la dosarul de casă (vol.10), cu mențiunea că „nu prezintă importanță”, deși erau pertinente. (n.r. „dosarul de casă” reprezenta materialul din anchetă care nu era depus la instanță, ci rămânea în dosarul păstrat de Miliție)

Pentru identificarea cheii corp delict s-au invocat în principal declarațiile a 4 martori, IONIȚĂ S., TUTUNARU L., PREDUT M., și IONIȚĂ GH., foști colegi de serviciu ai lui SILVIA SAMOILESCU, din care rezultă unele contradicții, care nu au fost apreciate corespunzător. În legătură cu aceasta, printr-un raport de expertiză s-a stabilit că „cheia corp delict nu intră în noua broască de la ușa arhivei ”. Expertiza a fost însă ignorată și a fost atașată la dosarul de casă (vol.6, filă 32), în timp ce declarațiile martorilor au fost puse la dosarul instanței. (…)

Cu privire la identificarea pantalonilor, la fila 88 din rechizitor se menționează „în felul acesta se stabilește fără dubiu că pantalonii corp delict au aparținut lui SAMOILESCU GHEORGHE, tatăl inculpatului”. În argumentarea acestei afirmații sunt invocate declarațiile a 16 martori, un raport de constatare tehnică din care rezultă că pe pantalonii corp delict s-au identificat urme de ulei mineral și produs petrolier de tipul lubrefianților, un alt raport de constatare tehnică întocmit de tehnicieni de la Cooperativă ”Îmbrăcămintea”, din care rezultă asemănări dimensionale între pantalonii corp delict și cei aparțînând lui SAMOILESCU GHEORGHE – senior, precum și faptul, probat cu martori, că particulele de ceară găsite în buzunarul pantalonilor corp delict, explică preocupările de apicultor ale lui SAMOILESCU GHEORGHE – senior.

Concluzia din rechizitor este nejustificată cu probele dosarului astfel:

a) – identificarea cu martori a pantalonilor corp delict este neveridică, pentru motivele arătate în legătură cu identificarea sacoșelor;

b) – s-au ignorat concluziile a două lucrări de constatare tehnică, efectuate de Institutul de Criminalistică al I.G.M., prin care s-au stabilit ”apreciabile deosebiri de ordin metric dintre cele două categorii de pantaloni”. Aceste lucrări au fost atașate la dosarul de casă (vol.6, filele 131 și 141);

c) – nu s-a ținut seama de concluziile unui raport de constatare tehnică, efectuat de Institutul de Criminalistică al I.G.M., din care rezultă că particulele din buzunarul pantalonilor corp delict sunt compu-se dintr-un amestec de ceară cu cerezină, care se folosește în industria cosmetică și la fabricarea lumânărilor, știut fiind că cerezina nu se regăsește în produsele apicole. Și acest raport de constatare a fost atașat la dosarul de casă (vol.1, filă 86).

Informatoarele din arestul de la Cercetări Penale

Ofițerii de Securitate au punctat abuzurile anchetatorilor, procurori și milițieni, asupra soției taximetristului Gheorghe Samoilescu făcute pentru a clădi un probatoriu din care să rezulte că acesta este omul care a ucis-o și a tranșat-o pe Anca B. Metodele seamănă cu cele practicate în ultimii ani de celebrul, de acum,procuror Mircea Negulescu, zis ”Portocală”. Iată ce se scrie în Nota Securității din 1981!

”Declarațiile soției inculpatului – SAMOILESCU ELISABETA, au fost apreciate ca făcând dovadă deplină, cu toate că erau contradictorii și au fost date în condiții care creau serioase suspiciuni cu privire la veridicitatea lor.

În prima parte a anchetei, începând cu dată de 16 iulie 1977, SAMOILESCU ELISABETA a făcut declarații repetate și constante de nevinovăție a inculpatului, motivând că în după- amiază zilei în care a avut loc crima, au fost împreună la Oficiul P.T.T.R din B-dul Ghica Tei și au plătit taxa abonamentului telefonic, de unde cu un taximetru s-au deplasat la domiciliul martorei P.D., la care au stat până în jurul orei 19,30.

La dată de 29 august 1977, fiind în stare de arest preventiv, SAMOILESCU ELISABETA a retractat declarațiile inițiale și pentru prima dată a făcut declarații de vinovăție a soțului său. Pe parcursul cercetărilor, SAMOILESCU ELISABETA a revenit însă, în câteva rânduri asupra declarațiilor sale anterioare, iar la 24 februarie 1978, în fața proc.MIRESCU DAN, și-a schimbat din nou declarațiile, susținând vinovăția inculpatului.

Din notele informative de arest rezultă că, încă din prima zi de deținere a lui SAMOILESCU ELISABETA, informatoarele de camera și anchetatorii i-au spus împrejurări concrete și reale cu privire la modul în care a fost ucisă victima. (…)

Este adevărat că SAMOILESCU ELISABETA, de la data de 24 februarie 1978, inclusiv în față instanței de judecată, a făcut declarații constante în sensul vinovăției inculpatului, însă aceste declarații s-au datorat unor condiții speciale de anchetă, de natură a pune la îndoială veridicitatea lor. Despre modul în care SAMOILESCU ELISABETA a fost anchetată în această perioada, au avut cunoștință și cei care erau în măsură să aprecieze valoarea probei (proc. DIMITRIU FLORIN și MIRESCU DAN, precum și gen.mr. BUZEA VALERIU și CHIRIAC N.).

În prezent, SAMOILESCU ELISABETA își motivează atitudinea din timpul urmăririi penale și a judecății, prin aceea că a făcut declarații mincinoase datorită presiunilor morale și fizice ce au fost exercitate de către anchetatori, temerii create de faptul că a fost învinuită de o faptă pentru care era pasibilă de pedeapsa cu moartea, stării de arest prelungit și grijei față de cei trei copii ai săi, care în acel timp erau internați în instituții de ocrotire. SAMOILESCU ELISABETA declara de asemenea că înainte de a fi pusă în libertate, informatoarele de arest i-au spus, iar proc. MIRESCU DAN a lăsat-o să înțeleagă că, dacă își va retracta declarația în față instanței, va fi din nou arestată.

Martora P.D., în perioada 18 iulie – 12 august 1977, a dat declarații repetate și constante, în sensul că soții GHEORGHE ȘI ELISABETA SAMOILESCU, împreună cu fiica lor D., în după- amiază zilei în care a fost comisă crima (miercuri 6 iulie 1977) au fost la ea în vizită, între orele 17,30-19,30.

La dată de 12 august 1977, fiind ascultată, în timpul nopții, de mai mulți anchetatori printre care și proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN și gen. mr. CHIRIAC N., după ce mai înainte, timp de 2 zile a fost lipsită de libertate, și-a retractat declarațiile anterioare, susțînând că vizita soților SAMOILESCU a avut loc în după- amiază zilei de vineri 8 iulie 1977.

Pe baza acestei ultime declarații a martorei P.D., precum și a ultimelor declarații ale lui SAMOILESCU ELISABETA, s-a apreciat de către anchetatori că „alibiul” inculpatului a fost infirmat (…).

Tot în legătură cu „alibiul” inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE, nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor R.G. și M.F., care coroborate cu primele declarații ale lui GHEORGHE și ELISABETA SAMOILESCU, confirmă că aceștia, în după-amiaza în care a fost comisă crimă, au fost împreună la Oficiul P.T.T.R., unde au plătit taxa abonamentului telefonic, după care au plecat cu un taximetru. Declarațiile acestor martori au fost atașate la dosarul de casă ( vol.15, filele 405-409 ).

Până și „practicile sexuale” ale presupusului criminal au fost falsificate

„În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE practică acte de perversiune sexuală, iar când partenerele sale refuzau, le constrângea prin violență. În dovedirea acestei situații de fapt, au fost invocate declarațiile a cca. 20 de femei cu care SAMOILESCU GHEORGHE a avut raporturi sexuale în perioada 1971-1977 și în principal declarațiile martorelor (…), precum și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 5 aprilie 1978, întocmit de Institutul de Criminalistică al I.G.M., potrivit cărora „SAMOILESCU GHEORGHE era un aberant sexual, caracterizat printr- o personalitate dizarmonică aparținând grupei psihopatiilor marginale ale perverșilor sexuali”.

La dosar au fost atașate fotografiile martorelor, precum și fotografia inculpatului SAMOILESCU GHEORGHE, reprezentând modul în care acesta le forța la practicarea actelor de perversiune sexuală, pentru a se explica astfel unele semne de violență constatate pe corpul victimei, ca fiind rezultatul acelorași manifestări de violență.

Din verificările efectuate rezultă că situația de fapt reținută din rechizitor și probele invocate nu reprezintă realitatea.

Procedându-se la reascultarea martorelor, de către comisia constituită, acestea au retractat în mare măsură declarațiile date în fața proc. MIRESCU DAN.

Potrivit noilor declarații ale martorelor, rezultă că inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE are conduită unui bărbat ușuratec, neserios, mincinos, preocupat de a acosta femei și de a avea cu acestea raporturi sexuale. În ceea ce privește însă conduită sa sexuală, se poate afirma că deși are manifestări de senzualism, SAMOILESCU GHEORGHE nu se înscrie în limitele psihopatiei aberant-sexuale, acțiunile sale de violență sexuală fiind cazuri de excepție, iar actele de perversiune sunt sporadice și de regulă în consens cu partenera.(…)

Martorele care și-au retractat declarațiile, inclusiv N. M. și N. P., au afirmat că multe împrejurări care s-au consemnat în declarațiile lor nu corespund adevărului, fiind impuse de conduită în anchetă a proc.MIRESCU DAN. (…)

Din relatările martorelor mai rezultă că au fost determinate să declare neadevăruri sau au acceptat să se consemneze în declarațiile lor asemenea împrejurări întrucât proc. MIRESCU DAN pe unele le-a amenințat cu arestarea, cerând dactilografei să completeze mandatul de arestare (dactilografa L. confirmă acest lucru); le-a spus că alte femei au declarat că SAMOILESCU GHEORGHE a avut față de ele manifestări de violență și de perversiune sexuală sau că însuși SAMOILESCU GHEORGHE a recunoscut aceasta; le-a lăsat să înțeleagă că în situația în care nu vor spune ”adevărul”, vor avea neplăceri în familie, ori la locul de muncă; le-a influențat declarațiile prin întrebări sugestive, de genul: „este adevărat că a avut loc un raport bucal și că pentru această SAMOILESCU GHEORGHE te-a imobilizat cu genunchii și te-a obligat să deschizi gura strângându- te cu mâna de maxilar? Etc.” (…)

Probe înlăturate, dar care i-au făcut pe unii anchetatori să-l considere nevinovat pe Samoilescu

„Prin rechizitoriu s-a reținut că sacoșă grena, în care se aflau părți din cadavru, a fost abandonată de SAMOILESCU GHEORGHE, în seară zilei de 9 iulie 1977, în curtea imobilului din str.N.Iorga. Această împrejurare a fost reținută fără a se ține seama de declarațiile martorului P.I., din care rezultă că, în aceleași condiții de timp și loc, a văzut o persoană de sex bărbătesc abandonând o sacoșă. Declarația martorului prezenta importanță și pentru faptul că acesta declara amănunte și cu privire la semnalmentele acelui bărbat (care corespund cu ale criminalului ROMCA COZMICI). Mai mult decât atât, declarația martorului P. I., a fost atașată la dosarul de casă, vol.16, filă 93.

Din declarațiile martorului U.P., rezultă că a vizitat-o pe SAMOILESCU SILVIA (mama lui Gh. Samoilescu) în după- amiază zilei de 9 iulie 1977, când a avut raport sexual cu ea, fără să observe la această o stare de spirit deosebită. De asemenea, martorul B. C. a declarat că a fost în casă la SILVIA SAMOILESCU în ziua de 10 iulie, a dormit acolo în noaptea de 10-11 iulie, iar în dimineață acestei zile, SILVIA SAMOILESCU a plecat la serviciu și l-a lăsat singur în casă. În pofida acestor probe, prin rechizitoriu s-a reținut că, în perioada 9-12 iulie 1977, în casă la SILVIA SAMOILESCU se mai aflau două colete macabre, dintre care unul a fost transportat în seară zilei de 9 iulie, iar celălalt în seară zilei de 11 sau în dimineață zilei de 12 iulie 1977, ceea ce nu era posibil față de declarațiile celor doi martori.

În rechizitoriu se mai afirmă că unele colete macabre au fost transportate în perioada 8-12 iulie cu autoturismul proprietate personală a soților SILVIA și GHEORGHE SAMOILESCU. În contradicție cu afirmația făcută, din cuprinsul raportului întocmit la 17 iulie 1977, de lt. maj. de miliție HOJEA DOREL, rezultă că ”autoturismul nu a mai fost folosit de foarte mult timp, fiind acoperit cu prelata, având sforile de legătură putrezite, caroseria prăfuită, prin impregnarea prafului în prelata și ulterior antrenat pe caroserie de ploaie. Din afirmațiile numitei SAMOILESCU SILVIA, rezultă că autoturismul numai era folosit din 25 mai 1977”. Acest raport a fost atașat la dosarul de casă, vol.19, filă 47.

Pe parcursul urmăririi penale s-au efectuat mai multe lucrări de expertiză, cu concluzii contradictorii, privind structura sforilor cu care au fost legate coletele macabre și a nodurilor după ele, comparativ cu asemenea obiecte ridicate de la locuința soților SAMOILESCU din str.Cristian Tell și de la locul de muncă al SILVIEI SAMOILESCU, iar unele dintre lucrări, cele cu concluzii pozitive au fost atașate la dosarul instanței, în timp ce altele, cu concluzii negative, la dosarul de casă.

Astfel, prin raportul din 6 aprilie 1978, întocmit de Institutul de Criminalistică al I.G.M. se stabilesc asemănări între sforile găsite în buzunarul pantalonilor corp delict (din plicurile notate cu „4 c” și „4 e”) și sforile ridicate de la locuința soților SAMOILESCU din str. Cristian Tell din (plicurile notate cu „C 1” și „C 2”), în timp ce, prin raportul de expertiză din 28 februarie 1978, întocmit de Laboratorul interjudețean București al Ministerului Justiției, se stabilesc deosebiri între aceleași categorii de sfori. Fără ca organul de urmărire penală să se preocupe de lămurirea contradicției, primul raport a fost invocat în rechizitoriu și atașat la dosarul instanței (vol.4, filă 121), iar al doilea raport a fost ignorat și arhivat la dosarul de casă (vol.5, filă 79).”

Scenariul crimei, creat de generalul Valeriu Buzea și procurorul Dan Ioan Mirescu

Anchetatorii Securității au descris în raportul către șefii lor, raport care i-a fost înaintat și lui Nicolae Ceaușescu, scenariul imaginat de coordonatorii anchetei pentru a-l inculpa pe taximetristul Samoilescu și astfel să raporteze că au reușit prinderea unui criminal feroce. Pentru a da greutate probelor contrafăcute, procurorul Mirescu și generalul Buzea au folosit informatori din aresturi.

”În ultima faza a anchetei, informatorul de cameră, numitul S.G., cu aprobarea gen. mr. BUZEA VALERIU a fost ascultat ca martor de către proc. MIRESCU DAN. În declarația acestuia din 12 iunie 1978, s-au consemnat o serie de afirmații ale martorului, în sensul vinovăției lui SAMOILESCU GHEORGHE, din care rezultă, printre altele, că SAMOILESCU GHEORGHE i-a mărturisit în timpul detenției că s-a întâlnit cu victima în după-amiază zilei de 6 iulie 1977 și au fost împreună la locuința părinților unde au avut raport sexual, după care au fost surprinși de mama și soția sa. Că victima a fost ucisă de SAMOILESCU ELISABETA, iar depesajul cadavrului a fost făcut de SAMOILESCU SILVIA, care, cu ajutorul lui, a efectuat și transportul coletelor.

Declarația martorului a fost acceptată ca atare, cu toate că din cuprinsul numeroaselor note informative pe care acesta le-a întocmit pe parcursul cercetărilor, se desprinde ideea generală de nevinovăție a lui SAMOILESCU GHEORGHE, iar în ceea ce privește aspectele citate mai sus, rezultă că ele i-au fost relatate de SAMOILESCU GHEORGHE ca împrejurări pe care le-a declarat în anchetă, dar care sunt neadevărate, ori le-a intuit din sugestiile primite.

În timpul anchetei, cu precădere în ultima perioadă, SAMOILESCU GHEORGHE a avut o atitudine protestatară, vehemență, în sensul că a adresat injurii și amenințări organelor de urmărire penală; cu ocazia unui interogatoriu, a semnat o coală de hârtie în alb, cu motivarea că organul de anchetă poate să o completeze cum vrea; a afirmat că în cauză se face o eroare judiciară; a adresat o scrisoare tatălui sau, prin care îi spunea că este nevinovat, că a fost schingiuit în cursul anchetei, că s-au falsificat probe, cerându- i insistent să apeleze la conducerea de partid și de stat pentru stabilirea nevinovăției sale. (Anexa 1). Toate aceste manifestări au fost apreciate de organele de urmărire penală, ca fiind expresia relei credințe a lui SAMOILESCU GHEORGHE, cu toate că, în realitate, ele reprezentau reacția firească a nevinovăției sale.” (…)

Probe ascunse în fișetul Procuraturii

„Pe parcursul cercetărilor, care s-au desfășurat pe o perioada de 11 luni, s-au efectuat numeroase acte de urmărire penală care, în final, unele au fost incluse în dosarul de instanță (26 volume), iar altele în dosarul de casă (19 volume), care a fost arhivat la Procuratura Municipiului București.

Din verificările făcute rezultă că selectarea actelor care au fost atașate la dosarul de casă, a fost efectuată, în principal de proc. MIRESCU DAN, împre împreună cu proc. DIMITRIU FLORIN, care au apreciat că acestea nu prezentau importanță pentru cauză.

Examinându-se conținutul dosarului de casă, s-a constatat ca au fost atașate o serie de materiale, care într-adevăr nu prezentau importanță, fiind însă incluse și numeroase alte acte care aveau legatură cu cauza, dintre care multe erau deosebit de concludente (declarații de martori, acte de constatare întocmite de organele de urmărire penală, expertize, s.a.), al căror conținut era contrar situației de fapt reținută prin rechizitoriu. Unele dintre acestea erau de natură să creeze dubii cu privire la vinovăția lui SAMOILESCU GHEORGHE, iar altele confirmau în parte apărările sale.” (…)

Anchetatorii, acuzați de arestări ilegale și de fapte de tortură

„Din verificările efectuate rezultă că în timpul urmăririi penale, unele cadre, ofițeri de miliție și procurori, au comis abuzuri și alte încălcări de lege, pentru a obține probe de vinovăție împotriva lui SAMOILESCU GHEORGHE. Astfel:

Din dispozitia gen. mr. BUZEA VALERIU, inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE a fost lipsit de libertate în perioada 15-21 iulie 1977, fiind ținut în anchetă continuă, fără a emite împotriva sa acte de reținere sau arestare preventivă;

În prima fază a cercetărilor, iulie – octombrie 1977 din dispoziția gen. mr. BUZEA VALERIU, a gen. mr. CHIRIAC NICOLAE și cu asentimentul proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN, inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE a fost anchetat, cu precădere de către ofițeri de miliție, în ture prelungite și a fost transportat, într-o noapte, în afara orașului, fiind maltratat în pădure de ofițeri din cadrul I.G.M.;

– Într-o împrejurare din luna octombrie 1977, proc. PĂUN OVIDIU l-a asistat pe gen. mr. CHIRIAC N. când îl interoga pe inculpatul SAMOILESCU GHEORGHE și a constatat că acestuia i se formulau întrebări sugestive. De exemplu, întrebat ce era desenat pe saboții victimei, SAMOILESCU GHEORGHE a spus ceva de genul ”niște frunze, flori sau niște fructe” și după ce i s-a confirmat că erau fructe, i s-a cerut să precizeze ce anume fructe. Răspunzând ”parcă niște cireșe”, gen.mr. CHIRIAC N. l-a contrazis în sensul ”mai gândește-te, nu sunt cireșe, alte fructe, dar tot mici….” și tot așa până când SAMOILESCU GHEORGHE a ajuns la rezultatul dorit, declarând că pe saboții victimei erau desenate niște căpșuni.

Declarațiile lui SAMOILESCU GHEORGHE, astfel obținute, au fost invocate în rechizitoriu ca probe de vinovăție. De exemplu, la pag.58, se afirmă că inculpatul a cunoscut obiectele de îmbrăcăminte ale vic-timei, iar la pag.118, faptul că acesta a indicat și unele locuri unde au fost abandonate coletele macabre, care de asemenea i-au fost sugerate, unele de către gen. mr. CHIRIAC N., iar altele prin întrebări ce i s-au pus cu ocazia testării de poligraf, de către col. ANGHELESCU ION.

Procurorul MIRESCU DAN, în luna mai 1978, a primit de la SAMOILESCU GHEORGHE un memoriu adresat Consiliului de Stat, prin care își susținea nevinovăția. Memoriul nu a fost înregistrat și nu i s-a dat curs.

Tot astfel a procedat și gen. mr. BUZEA VALERIU, cu un alt memoriu primit de la SAMOILESCU GHEORGHE, adresat Tribunalului Suprem pentru a fi avut în vedere la judecarea recursului.

Măsura trimiterii în judecată a lui SAMOILESCU GHEORGHE pentru infracțiunile de omor, viol și profanare de cadavre, dispusă prin rechizitoriul întocmit de proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN si proc. MIRESCU DAN, a fost greșită și nejustificată, ca o consecință a modului defectuos de administrare a probelor și aprecierii greșite a acestora.

În cursul lunii februarie 1978, în timp ce SAMOILESCU ELISABETA susținea nevinovăția soțului său, gen. mr. BUZEA V., gen. mr. CHIRIAC N. și proc. șef adj. DIMITRIU FL. au dispus ca susnumita să fie scoasă în timpul nopții din arest și ținută în picioare în camera de anchetă. În aceste condiții, SAMOILESCU ELISABETA a revenit asupra declarațiilor inițiale, făcând din nou afirmații de vinovăție asupra soțului său.

Arestarea preventivă a lui SAMOILESCU ELISABETA, la 23 august 1977 pentru mărturie mincinoasă, iar la 28 august 1977 pentru complicitate la omor deosebit de grav, precum și menținerea acestei măsuri până la 9 mai 1978 (8 luni și jumătate), au fost nejustificate. De altfel, în perioada 23-28 august 1977 nu au fost administrate probe care să justifice, cel puțin formal, schimbarea calificării juridice a faptei imputate, din mărturie mincinoasă în complicitate la omor deosebit de grav. Luarea acestor măsuri a fost hotărâtă de proc. șef adj. DIMITRIU FL., gen. mr. BUZEA și gen. mr. CHIRIAC N.

Inculparea lui U. P., lipsirea de libertate în perioada 19-21 august 1977, când a fost ținut în anchetă continuă la sediul miliției, arestarea preventivă a acestuia la 21 august 1977 pentru mărturie mincinoasă, iar la 30 august 1977 pentru favorizarea infractorului, precum și menținerea acestei măsuri până la 11 octombrie 1977 (timp de 48 zile), au fost nejustificate. Aceste măsuri au fost dispuse de proc. șef adj. DIMITRIU FL., gen. mr. BUZEA V. și gen.mr.CHIRIAC N. – Tot la 30 august 1977, din dispoziția proc.șef adj. DIMITRIU, s-a emis un mandat de arestare privind pe U.P., pentru complicitate la omor deosebit de grav, în care se menționa pedeapsa cu moartea pentru această infracțiune, care i-a fost prezentat în scop de timorare pentru a declara ”adevărul”.

La soluționarea cauzei, organele de procuratură au omis să se pronunțe cu privire la situația procesuală a inculpatului U.P.

Din dispoziția gen. mr. BUZEA V., gen. mr. CHIRIAC N. și proc. șef adj. DIMITRIU F., martora P.D. a fost lipsită de libertate în perioada 10- 12 august 1977, fiind ținută în anchetă continuă la sediul miliției, unde i s-a creat reprezentarea faptului că este arestată, spunându-i-se insistent de către anchetatori că sunt probe în sensul că soții SAMOILESCU nu au fost la locuința ei în după-amiaza zilei de 6 iulie 1977. În aceste condiții, martoră a revenit asupra declarațiilor anterioare, susțînând că soții SAMOILESCU au fost la ea în vizită în după-amiază zilei de 8 iulie 1977”. (…)

Procurorul Mirescu a întreținut relații sexuale cu soția „criminalului” Samoilescu

”Din declarațiile date în față comisiei de SAMOILESCU ELISABETA, rezultă că aceasta, în timpul judecării cauzei, având remușcări cu privire la declarația mincinoasă pe care a făcut-o și îngrijorată de situația soțului sau, care era pasibil de pedeapsa cu moartea, s-a întâlnit cu proc.MIRESCU DAN, față de care și-a exprimat îngrijorarea, spunându-i totodată că soțul său nu este vinovat. Procurorul MIRESCU DAN, fiind contrariat de atitudinea sa, i-a interzis să mai discute cu el despre proces, dându-i totodată asigurări că soțul său nu va fi condamnat la moarte.

SAMOILESCU ELISABETA a declarat de asemenea că ulterior s-a mai întâlnit în repetate rânduri cu proc. MIRESCU DAN, care la cererea sa, a ajutat-o să se încadreze în muncă, ori i-a dat sfaturi în legătură cu obținerea alocației pentru copii, rezolvarea unor interese la autoritatea tutelară sau cu privire la procesul de succesiune ce era în curs de judecată. În toamna anului 1979 au făcut o plimbare cu autoturismul lui, iar în primăvara anului 1980 i-a împrumutat cartea „PIROMANUL” (roman polițist pe tema crimei pentru care fusese condamnat SAMOILESCU GHEORGHE) și a întreținut cu el, în două rânduri raporturi sexuale, prima dată în locuința ei și a doua oară în garsoniera unui prieten al acestuia.

SAMOILESCU ELISABETA a mai declarat că, în luna decembrie 1980, s-a întâlnit din nou și a purtat discuții cu proc. MIRESCU DAN în legătură cu zvonul public despre arestarea lui ROMCA COZMICI ca autor al crimei. Cu acea ocazie, proc. MIRESCU DAN i-a spus să refuze să facă declarații, dacă va fi chemată de autorități, invocând calitatea de soție a condamnatului SAMOILESCU GHEORGHE.

Declarațiile lui SAMOILESCU ELISABETA s-au confirmat pe parcursul verificărilor efectuate, inclusiv cu declarațiile proc. MIRESCU DAN, cu excepția pretinselor relații intime dintre ei și a discuțiilor ce le-au purtat referitor la procesul lui SAMOILESCU GHEORGHE și la arestarea lui COZMICI ROMCA”.

Securitatea acuză Justiția pentru eroarea judiciară

”Condamnarea greșită a lui SAMOILESCU GHEORGHE s-a datorat și unor greșeli a completului de judecată prezidat de judecătoarea CONSTANȚA STOIA, precum și a procurorului GRIGORE ALEXANDRU, care nu și-au exercitat în mod corespunzător rolul activ în cursul dezbaterilor judiciare la instanța de fond.

Astfel, la primul termen de judecată, proc. GRIGORE ALEXANDRU cu acordul proc. șef adj. DIMITRIU FLORIN a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care SAMOILESCU GHEORGHE a fost trimis în judecată, din omor simplu în omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, iar cererea a fost admisă de completul de judecată.

În legătură cu acestea, singura probă pertinentă cu privire la mecanismul morții victimei, era raportul de autopsie care conchidea : ”moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin manevre complexe la nivelul căilor respiratorii, rolul și succesiunea acestora fiind practic greu de stabilit”. Această concluzie era argumentata în raport prin prezentarea a trei modalități de producere a morții, dintre care numai una ar fi putut pune în discutie încadrarea juridică a faptei în omor prin cruzimi, (introducerea forțată de hărtie igienică în cavitatea bucală), în timp ce celelalte două (sugrumare cu mâna și ștrangulare cu lațul), impuneau încadrarea juridică a faptei în omor simplu.

Față de aceasta situație, încadrarea juridică a faptei în omor prin cruzimi, a fost nejustificată, întrucât chiar prin raportul de autopsie se precizează că: ”teoretic, fiecare dintre aceste modalități puteau produce, de sine stătător moartea victimei, după cum nu se poate exclude deși pare puțin plauzibil, asocierea tuturor acestor trei mecanisme simultan sau printr-o succesiune rapidă”.

Completul de judecată, nu a făcut o examinare critică a unor probe existente la dosar, din care rezultau suficiente date de natură să creeze serioase dubii cu privire la situația de fapt reținută prin rechizitoriu. (…)

Instanța nu a ținut seama de evoluția schimbătoare a poziției în anchetă a soților SAMOILESCU, de condițiile de fond dintre declarațiile acestora, precum și de modul defectuos și neprocedural în care s-a făcut prezentarea spre recunoaștere a obiectelor corp delict.

De asemenea, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la ascultarea martorilor, rezultă că, de regulă, aceștia au fost întrebați de către președintele completului de judecată încă de la început, dacă își mențin declarațiile date la organul de urmărire penală, în multe cazuri li s-au citit declarațiile anterioare, iar în alte cazuri s-a consemnat numai că martorii își mențîn declarațiile dată în față organelor de urmărire penală.

Din verificările efectuate mai rezultă că în timpul dezbaterilor SAMOILESCU GHEORGHE a protestat în repetate rânduri față de conținutul declarațiilor unor martori, a făcut aprecieri ofensatoare la adresa completului de judecată cu privire la respingerea unor probe sau la modul cum au fost ascultați unii martori, ori cum s-au consemnat declarațiile acestora și a recuzat chiar completul de judecată și pe procurorul de ședință. Toate aceste manifestări, în loc să constituie un temei de examinare foarte atentă a probelor de la dosar, au fost apreciate că fiind încercări de eludare a adevărului, cererea de recuzare a fost respinsă, iar în unele cazuri, față de atitudinea sa protestatară și ireverențioasă, inculpatul a fost scos din sala de judecată.

Datorită acestor greșeli și datorită faptului că instanței nu i-au prezentat o serie de acte importante în sensul nevinovăției, care au fost arhivate la dosarul de casă al procuraturii, completul de judecată a pronunțat o hotărâre de condamnare netemeinică și nelegală.

Considerăm că și Tribunalul Suprem secția penală că instanța de recurs și-a însușit cu ușurință sentința de condamnare a lui SAMOILESCU GHEORGHE, fără a reanaliză în profunzime probele de la dosar. De asemenea, a apreciat că nefondate motivele de recurs invocate de inculpat deși în cuprinsul acestora se invederau aspecte ce puteau fi verificate și care erau de natură să prevină o eroare judiciară.

Din cele expuse mai sus rezultă că în cazul numitului SAMOILESCU GHEORGHE, învinuit de uciderea tinerei BROSCOȚEAN ANCA, organele de miliție, procuratura și justiție au comis încălcări ale legii în administarea și interpretarea probelor, care au determinat condamnarea nedreaptă a sus-numitului la 25 ani închisoare”.


Actul de acuzare al Securității prin care ofițerii Direcției Cercetări Penale stabilesc cine sunt vinovații de marea eroare judiciară în ”Cazul Anca”

Raportul ofițerilor de Securitate se încheie cu lista anchetatorilor care au făcut tot posibilul ca un om nevinovat să stea în pușcărie aproape 4 ani pentru o crimă pe care nu a comis- o. De asemenea, au fost consemnate propuneri pentru pedepsirea nominală a anchetatorilor din Procuratură și din Miliție. Ceaușescu, însă, nu a dat curs măsurilor coercitive din teama de a nu se șubrezi încrederea în sistemul comunist și a indicat ca Samoilescu să fie despăgubit cu 100.000 de lei și să i se ofere un loc de muncă. Așa se face că, după ieșirea din închisoare, lui Gheorghe Samilescu i s-a dat să gestioneze un debit de tutun în zona Calea Moșilor.

Să vedem însă propunerile din Nota Securității cu privire la tragerea la răspundere a procurorilor și milițienilor care au greșit în înfătuirea actului de justiție!

„Factorii de decizie care au făcut parte din Comandamentul instituit pentru elucidarea cauzei, gen. mr. BUZEA VALERIU, gen. mr. CHIRIAC NICOLAE, col. ANGHELESCU ION, au imprimat cadrelor din subordine idei și orientări greșite în muncă în sensul stabilirii în exclusivitate a vinovăției lui SAMOILESCU GHEORGHE, refuzând să accepte posibilitatea comiterii crimei de o altă persoană.

Din dispoziția celor de mai sus și cu consimțământul proc. DIMITRIU FLORIN, pe parcusul cercetării soților SAMOILESCU, au fost luate măsuri de constrângere fizică și morală în scopul obținerii de la aceștia a unor declarații de recunoaștere.

Gen. CHIRIAC NICOLAE, col. ANGHELESCU ION și proc. DIMITRIU FLORIN, cu ocazia cercetării arestatilor sau în alte împrejurări din timpul urmăririi penale, au sugerat acestora fapte și împrejurări legate de crimă, pe care arestații le-au preluat în declarațiile lor. (…)

În procesul ascultării mai multor martori, proc. MIRESCU DAN a folosit expresii de intimidare și amenințare, iar în unele situații, în declarațiile luate, a consemnat date într-o formă ce nu reflectă fidel cele declarate de aceștia.

Procurorii MIRESCU DAN și DIMITRIU au ignorat unele acte care atestau nevinovăția lui SAMOILESCU GHEORGHE și pe care nu le-au atașat la dosarul de instanța.

Completul de judecată prezidat de judecătoarea STOIA CONSTANȚA nu și-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului și nu a făcut o interpretare critică și obiectivă a pieselor de la dosar.

De asemenea, Tribunalul Suprem al R.S.România și-a însușit cu ușurință sentința de condamnare pronunțată de instanța de fond și în mod greșit a apreciat ca nefondate motivele de recurs invocate de inculpat. Față de considerentele expuse,

P R O P U N E M :

– Obligarea în solidar la repararea pagubelor suferite de numiții SAMOILESCU GHEORGHE și SAMOILESCU ELISABETA pe perioada cât au fost în detenție, de către gen. mr. BUZEA VALERIU, gen. mr. CHIRIAC, col. ANGHELESCU ION, procurorii DIMITRIU FLORIN, MIRESCU DAN si judecătoarea STOIA CONSTANȚA;

– Destituirea din funcția de șef al Institutului de Criminalistică al I.G.M. a col. ANGHELESCU ION;

– Îndepărtarea din procuratură a procurorilor DIMITRIU FLORIN și MIRESCU DAN;

– Retrogradarea din funcția de șef al Secției penale a Tribunalului Municipiului București a judecatoarei STOIA CONSTANȚA;

– Conducerea I.G.M. urmează să ia masuri disciplinare împotriva ofițerilor care au executat ordine vădit ilegale;

– Punerea în discuția adunării de partid a gen. mr. BUZEA VALERIU și gen. mr. CHIRIAC NICOLAE;

– Prelucrarea acestui caz cu ofițerii de miliție din Inspectoratul General al Miliției și cu cadrele din Procuratura Generală și Justiție.” 


Ce s-a întâmplat cu personajele din Cazul ANCA

> Gheorghe Samoilescu a murit în anul 2005, bolnav de cancer.

> Cei trei copii ai săi, două fete și un băiat, ținuți 9 luni într-un orfelinat, când părinții lor erau arestați pentru uciderea tinerei din Sibiu, se pare că acum sunt plecați din țară. Una dintre fete a deschis proces, iar în anul 2014 a obținut o decizie a instanței prin care statul era obligat să-i plătească 500.000 de euro despăgubiri pentru ce au pătimit părinții și bunicii ei. Hotărârea definitivă, însă, avea să vină în 2015, când instanța superioară a decis ca despăgubirea să fie de 10.000 de euro.

> Părinții lui Samoilescu s-au sinucis în timpul anchetei fiului.

> Generalul Valeriu Buzea (decedat) și procurorul Dan Ioan Mirescu au fost ani de zile membri PRM, oameni apropiați de Corneliu Vadim Tudor (FOTO).

> Judecătoarea Constanța Stoia a activat, până de curând, în sistem.

> Adevăratul criminal, Romca Cazmici, cel care a ucis-o și tranșat-o pe Anca Broscoțeanu, a fost condamnat la moarte de justiția regimului Ceaușescu și executat.

 
Parteneri