Crearea identității bulgare naționale
Întrucât Imperiul Bizantin și moștenitoarea lui în Balcani, Înalta Poartă, nu au fost state bazate pe etnii, ci pe religii, rurale, nu urbane, reverberațiile unor astfel de idei de sorginte occidentală, noi prin excelență, nu au existat decât în mică măsura. Intelectualii naționaliști și revoluționari, în absența unei societăți educate, alfabetizate, capabile să adopte astfel de concepții novatoarea, au fost obligați să lucreze cu o mare masă de țărani, pe care, treptat, au fost nevoiți să îi ,,educe” în spiritul unor idei străine lor.
Bulgaria a apărut ca stat în urma războiului ruso-turc din 1877-1878, Imperiul Țarist reușind să creeze un vast ,,avanpost” slav în Balcani, prin crearea așa-numitei Bulgarii Mari și efemere, care nu a durat decât câteva luni, de la San Stefano până la Berlin. Spre deosebire de cazurile sârb și grec, chiar român, emergența statului bulgar se datorează integral Rusiei țariste, încercările de realizare a unității naționale de-a lungul secolului XIX ale bulgarilor (a se citi: o mică grupare de intelectuali care încercau să anime o largă țărănime inerentă) rezumându-se la puține revolte, de mică amploare, ușor înăbușite și care nu au reușit să provoace sentimente naționaliste la scară largă.
De altfel, țăranii bulgari se identificau nu din punct de vedere etnic, ci religios, în calitate de creștini ortodocși, în vreme ce lumea educată se identifica prin cultura pe care o dobândiseră de-a lungul anilor de studii, drept greci. Astfel, deși revolta din 1876 a fost intens utilizată de istoriografia naționalistă, în realitate nu a însemnat decât o altă revoltă eșuată.
Pentru a restabili echilibru european, un concept vechi de la 1815, Marile Puteri au revizuit granițele Bulgariei la Berlin, teritoriul restrângându-se mult, de la Marea Egee în sud și de la Skopje în vest. Ulterior, sentimentele naționaliste și iredentismul specific statelor balcanice mici și resentimentare au făcut din redobândirea vechilor granițe o temă politică foarte prezentă de-a lungul secolului XIX și începutul secolului XX în spațiul public bulgar, cel de-al Doilea Război Balcanic fiind expresia unui tendințe resentimentare bulgare față de expansiunea teritorială a statelor vecine, bulgarii întorcându-se împotriva aliaților care au creat un adevărat front antiotoman în timpul Primul Război Balcanic.
