În mesajul de deschidere a Adunării moldovene la 6 decembrie 1859, Domnitorul cerea revizuirea legii agrare, adăugând că „această chestiune trebuie să fie hotărâtă și va fi”. De atunci, reforma agrară a rămas la ordinea zilei, fără a putea fi pusă în preactică deoarece nu s-a găsit nicio adunare dispusă să dea o soluție în sensul dorit de Domn.
Așa că Vodă Cuza s-a gândit, încă de la începutul domniei, la o revizuire a Constituției și a regimului electoral. Însă, acestea erau acte internaționale, Convenția de la Paris și legea electorală anexată ei, ca atare orice schimbare implica negocieri diplomatice în afară și o lovitură de stat în țară.
Colegiul cu un singur alegător
Într-un memoriu trimis la 1860 agentului său la Constantinopol, C. Negri, Cuza arăta că nu se pot realiza, cu o Adunare de privilegiați, reformele preconizate de art. 46 din Convenția de la Paris, care prevedea între altele că „se va proceda fără întârziere la revizuirea legii care regulează raporturile proprietarilor pământului cu cultivatorii, având în vedere înbunătățirea stării țăranilor”.
Analizând legea electorală anexată convenției, Domnul releva cazul tipic al colegiului de la Ismail, compus dintr-un singur alegător care se alegea pe sine însuși.
Neînțelegerile dintre Domnitor și Adunare au continuat, iar într-o adresă către Negri din 4 iulie 1862, se plângea că Adunarea încălca atribuțiile puterii executive, voind să dispună și de armată, că refuza să voteze legile financiare, așa că se aplica bugetul pe 1860.
Să nu atingem chestia proprietății
La 11 februarie 1862, Ion Brătianu zicea în Adunare: „A intrat în capul țăranului că toată cauza răului de care suferă țara este proprietarul. Dacă bate piatra, dacă plouă broaște, cauza este că proprietarii au proprietăți. De aceea am zis capului Statului, când eram la guvern, să nu atingem chestia proprietății. Să căutam întâi a înfrăți spiritele…”. Cea mai mare teamă a celor care se împotriveau reformei agrare era că terenurile date țăranilor puteau ajunge foarte ușor în proprietatea străinilor.
În aceste împrejurări, Cuza a elaborat un proiect de constituție pe care i l-a trimis lui Negri pe 30 iulie.
Inovații la Constituția franceză
Proiectul reproducea Constituția franceză de la 14 ianuarie 1852 aproape cuvânt cu cuvânt, dar conținea și inovații personale: regulamente interne ale Senatului și Adunării electorale aveau să fie întocmite de guvern; nicio interpelare nu putea fi citită în adunare dacă nu era înaintată cu trei zile înainte, în scris, președintelui care, apreciind oportunitatea ei, o va comunica ministrului interpelat dacă o va socoti de trebuință.
Din proiectul lui Cuza lipsea art. 1 din Constituția franceză, faimoasa declarație a drepturilor omului de la 1789.
Pentru prima dată era introdus la noi Senatul, dar se crea și un Comitet legislativ pe care intenționa să-l transforme întru Consiliu de Stat. Mai apărea un Comitet provizoriu de finanțe care urma să devină Curte de Conturi. Cu privire la sistemul electoral, introduce colegiul unic, cu distincția între alegători primari și direcți. Erau alegători primari toți cei care plăteau „contribuțiile generale”, adică pentru poduri și șosele, fixate pentru toată lumea la 12 lei pe an, și contribuția personală fixată, tot pentru toată lumea, la 36 lei pe an.
Alegători direcți erau cei care plăteau un impozit direct de 10 galbeni. Toți cei care plăteau contribuția generală de 48 de ani erau eligibili.
Prin indiscreția guvernului turc care fusese informat, partidele din țară au aflat ce intenționa Cuza. Și-au pus problema răsturnării domnitorului.
În cele din urmă, la 15 august 1864, Domnitorul promulga legea rurală, prin simplu decret.
Constituţia din 1864, denumită oficial Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, a fost un act cu caracter pur constituţional, adoptat la 2 mai1864 după „lovitura de stat” a lui Cuza. A fost în fapt prima Constituţie a României.
Sursa: Ioan C. Filitti, Un proiect de constituție inedit al lui Cuza Vodă de la 1863
