Comunitatea civică a sașilor sibieni
Primarul și Sfatul au preluat din atribuțiile breslelor și bisericii. Educația și modul de comportare în societate a început să fie reglementat din secolul XVI de autoritățile orășenești, laice. În statute era prezentat comportamentului inadecvat, reprobabil, de evitat. Prin antiteză, reieșea comportamentul ideal, așa cum îl înțelegeau sibienii veacului. Statutul din 1547 reglementa muzica la nunți, fiind interzisă vioara. În 1565 erau reglementate petrecerile, doar rudele și apropiații având posibilitatea de a participa, fără exces și risipă.
Valorile morale erau cumpătarea, în opoziție fiind consumarismul inutil și exhibiționismul. Partidele de sex ilicite, adulterine, potrivit statutului din 1574, erau amendate usturător. Căsătoria era necesară pentru a accede într-o funcția politică la sași. De pildă, nunta lui Albert Huet din 6 februarie 1575 arată că nu toată lumea respecta rigorile, patricienii trecând peste normele potrivit cărora nu trebuiau să fie servite decât două mese la nuntă și să fie invitați doar nuntași pentru 20 mese. Albert Huet se va recăsători la 67 ani, în condițiile în care văduvele de peste 50 ani trebuiau să plătească 100 de florini de aur dacă voiau să ia bărbați tineri, întrucât căsătoria femeilor nefertile nu era văzută cu ochi buni. În cazul bărbaților nu exista problema aceasta.
În veacul al XVI-lea în Sibiu funcționau 28 de bresle. Ora de atingere era nouă. Meseria socială a călăului își atinge apogeul în secolele XVII-XVIII. La Sibiu, gâdele apare în veacul XVI. Călăii nu puteau interacționa cu restul comunității. Meseria lor afecta întreaga familie ale cărei drepturi erau limitate. Călăii erau plătiți de primărie.
Principalele victime erau românii din mărginime, care erau nevoiți să practice acest rol social. Călăul biciuia sau omora prin spânzurare (hoții) și decapitare (criminalii). Se pedeapsa cu moartea chiar și adulterul. ,,Vecinătatea” a fost o instituție fundamentală a sașilor păstrată până în secolul XX, prin care se urmărea educarea adulților. Vecinătățile erau microcomunități conduse de un părinte ales anual în care controlul civic și social era și mai puternic. Paza de noapte era cea mai împovărătoare obligație a orășenilor și una dintre cele mai importante sarcini, principalul țel fiind prevenirea incendiilor. Orașul ideal asigura tuturor locuitorilor egalitatea în fața legii, a justiției, autorităților. Vecinătatea depășea în solidaritate simplele relații bazate pe criteriul proximității. În statute sunt specificate sarcinile publice și criteriile de socializare în scopul păstrării relațiilor pașnice.
