Comunistul pe care Papa a vrut să-l trimită din închisoare la Moscova în schimbul unui grup de preoți închiși în Uniunea Sovietică

 

S-a născut la 22 ianuarie 1891, la Ales, în provincia Cagliari din Sardinia, iar în 1897 s-a mutat la Ghilarza, unde a început şcoala elementară.

A continuat să studieze în particular, iar când s-a întors la şcoală, datorită inteligenţei sale, s-a situat printre cei mai buni elevi.

S-a înscris, în 1911, ca bursier la Facultatea de Litere din Torino, pe care a absolvit-o în 1914.

Anii studenţiei au constituit pentru el prima şcoală politică.

În 1913, Antonio Gramsci, fondator al Partidului Comunist Italian, a intrat în Partidul Socialist Italian.

Trei ani mai târziu, Antonio Gramsci a început colaborarea la ziarul socialist „Avanti”, semnând rubrica teatrală şi pe cea a evenimentelor politice curente, intitulată Sotto la Mole.

La 1 mai 1919, a înfiinţat, la Torino, săptămânalul politic „Noua ordine”, organul ideologic al aripii radicale a Partidului Socialist, indicând totodată tactica şi strategia de moment a mişcării muncitoreşti.

Din 1921, „Noua ordine” a devenit cotidian.

În ianuarie 1921, Antonio Gramsci s-a desprins din Partidul Socialist Italian, înfiinţând Partidul Comunist Italian.

Începând din 1922, a fost membru al Comitetului Executiv al Internaţionalei a III-a.

A fost arestat în 1926, când Benito Mussolini a scos în afara legii Partidul Comunist, fiind condamnat, în 1928, la 20 de ani de închisoare.

Câțiva ani mai târziu, Vaticanul a propus un schimb de prizonieri: trimiterea lui Gramsci la Moscova în schimbul unui grup de preoți închiși în Uniunea Sovietică.

Însă, Mussolini a pus capăt acestor negocieri la începutul anului 1933.

În închisoarea, s-a dedicat studiului unor aspecte esenţiale ale istoriei politico-culturale a Italiei. Fundamentale sunt tezele sale asupra evoluţiei istorice a intelectualităţii din ţara sa, indicând totodată căile prin care cultura italiană poate dobândi un caracter naţional-popular.

Însemnările sale asupra lui Dante, Machiavelli, Manzoni, Croce etc. constituie jaloane esenţiale pentru o istorie marxistă a literaturii italiene. Între 1948-1951, au fost publicate, postum, în 6 volume, aşa-numitele „Caiete de închisoare”, scrise între 1929 şi 1935, cuprinzând totalitatea notelor de lectură ale lui Antonio Gramsci.

Interpretări, în spiritul filosofiei marxiste, ale principalelor fenomene istorice, politice şi de cultură ale Italiei, au fost grupate tematic de către editori în: „Intelectualii şi organizarea culturii”, „Risorgimentul”, „Literatura şi viaţa naţională” etc.

O altă culegere, intitulată „Scrisori din închisoare”, a fost publicată postum, în 1946, cuprinzând corespondenţa purtată de Gramsci, în perioada detenţiei sale. Culegerea a obţinut premiul Viareggio.

Suferind de diverse boli cardiace, respiratorii și digestive, el a fost în cele din urmă transferat la un spital penitenciar.

La 25 aprilie 1937 – aceeași zi în care a primit vestea că va fi eliberat – a suferit o hemoragie cerebrală.

Antonio Gramsci a murit într-o clinică din Roma, după 11 ani de detenţie, în ziua de 27 aprilie 1937.

 

Sursa: Agerpres