După adoptarea legii Mârzescu care a scos Partidul Comunist din România în afara legii, finanțarea acestuia a devenit foarte dificilă.
În 1926 chiar și după ce Cominternul criticase politica «intervențiilor», Köblös credea în continuare în ele.
În 1936, Constantin Maimuca, la acel moment șef al Inspectoratului Regional de Poliție Chișinău, a publicat, în colaborare cu locotenent-colonelul Aurel Panaitescu, o carte în care în capitolul dedicat Ajutorului Roșu scrie:
«Biroul Juridic, prin avocații săi, se ocupă și cu facerea intervențiunilor pe lângă toate autoritățile administrative și judecătorești, pentru ușurarea situației arestaților și acuzaților comuniști».
În primii doi ani ai mandatului său, cât s-a aflat în țară, Köblös a transformat această convingere în politică oficială a PCdR vizavi de autorități.
În prima jumătate a anului 1925, pe tema atitudinii partidului față de autorități apăruse o polemică între Pauker-Gherea, promotori ai ideii că PCdR trebuie să riposteze «împotriva răului politic ce rodea la rădăcină societatea românească: bunul plac și economia bacșișului» și Köblös, partizanul «intervențiilor».
Marcel Pauker în 1937, când se afla la Moscova, înainte să fie executat, spunea: «Eliberarea trebuia obținută de MOPR, al cărui rost era tocmai de a cumpăra cu bani „aparatul de stat român”, pentru ca deținutul să devină liber».
De partea lui Köblös s-a aflat și Heinrich Sternberg, membru al Comitetului Central și supervizor al activității secției române abia create a MOPR.
Despre Sternberg, Marcel Pauker spunea în 1937 că era «negociatorul» oficial al partidului în relațiile cu Siguranța.
Metoda lui Sternberg era să trateze oficial cu Siguranța, în numele Comitetului Central, prin avocatul acesteia. Sternberg era atunci cel care realiza coruperea, el putând să stabilească absolut pe față și oficial legăturile cu Siguranța.
Stenograma ședinței Plenare a C.C. al PCdR din iulie 1925 arată că de necesitatea și eficiența «tratării» cu autoritățile nu se îndoia nici unul dintre liderii din acel moment.
Cu toții credeau că «aparatul de stat» se pretează la practici neortodoxe, iar partidul trebuie să profite de «venalitatea aparatului burghez».
«Trecutul poporului nostru, ale cărei principale caracteristici sunt șmecheria și neoiobăgia oligarhică, a creat premisele descompunerii și decăderii morale», a spus David Finkelstein-Fabian, îndreptățesc partidul la asemenea practici.
Sursa: Cristina Diac, „Comuniștii și corupția administrației românești, 1924-1926”
