Condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru „complicitate la crimă de sabotaj prin aceea că s-a organizat într-o organizaţie subversive”, una dintre acuzaţiile care i s-au pus în cârcă a fost că, în 1953, a dat foc fânului luat drept cotă tatălui său, Titus Tudoreanu.
Încarcerat la Suceava, Jilava, Caransebeș, Gherla, Salcia, Periprava, Giurgeni, Ostrov, Galați, a fost eliberat la 22 iunie 1964.
Grupul Tinerilor Partizani
Organizația a fost înființată în 1951 de trei elevi de liceu din Câmpulung Moldovenesc.
Numărul membrilor a crescut treptat, ajungând la 13. Influenţaţi de posturile străine de radio pe care le ascultau, de unde aflaseră despre rezistenţa anticomunistă din munţi, membrii grupului au decis să ajute mişcarea de rezistenţă din munţi şi să acţioneze pentru răsturnarea regimului comunist.
Tinerii au scris manifeste, folosind o maşină de scris luată de la Secţia Financiară a oraşului.
Membrii organizaţiei:
Ioan Rotărescu, Dumitru Liţu, Ioan Tudoreanu, Lothar Tomaszevschi, Dorin Sârghie, Dorin Mihăilescu, Cornel Florea, Tit Ţimpău, Dragomir Ungureanu, Valentin Câmpeanu, Ilie Doroftei, Vasile Buburuzan, Virgil Moroşanu.
Membrii grupului au fost arestaţi la 30 iulie 1954. În octombrie 1954 au fost condamnaţi la pedepse foarte aspre pentru „uneltire contra ordinii sociale” într-un proces judecat la Câmpulung Moldovenesc (în sala de festivităţi a Liceului Dragoş Vodă) de Tribunalul Militar Teritorial Iaşi aflat în deplasare. Pedepsele au fost cuprinse între şapte ani şi muncă silnică pe viaţă.
Iată ce povestea Ion Tudoreanu pe 3 noiembrie 2006:
Ne-am propus să formăm un grup cu intenția de a ne duce în munți să ne alăturăm celor care erau deja și luptau pe vremea aceea împotriva comuniștilor, să luptăm de o manieră oarecare împotriva comunismului. (…) Ne-am făcut carnete de membru, plăteam cotizație un leu (…)
Am avut carnete și ne-am constituit în această organizație anticomunistă… De aia ne-am și spus „tinerii partizani”, în ideea de a ne alătura celor care luptau deja în mod organizat și se aflau prin Munții Dornei, prin Munții Rarăului.
Dar cum știați de existența lor?
Știam, că se zvonea…
Ce alte activități ați mai făcut? Deci, ați dat foc fânului…
Am dat foc la fân, am devastat sediile organizațiilor PCR, de unde am luat de astea… documente din care reieșeau cei care turnau pe unii, pe alții (…) Am făcut manifeste.
(…) Și mergeam pe Muntele Cocoșului și făceam antrenamente de tragere. Ascultam, printre alte lucruri, foarte mult Europa Liberă și Vocea Americii. Aveam un aparat nemțesc care reușea să scape bruiajul ăla enorm care se practica pe vremea aceea și tot înțelegeam câte ceva… Noi alt mentor n-am avut, decât aceste posturi de radio.
Părinții noștri nu ne-au îndemnat, ferească Dumnezeu!, dimpotrivă. Cu alții noi n-aveam relații…
Dar părinții știau ce se întâmplă?
Părinții nu știau absolut nimic. Cum să știe? Noi am fost mormânt. Cum să știe? Cred că mureau. Cum? Când îi înveți pe copii ca să-și vadă de treburi și ei fac organizație anticomunistă! Asta era pentru ei o lovitură capitală.
Sursa: Fragment din interviul nr. 2386 din AIOCIMS realizat de Andreea Cârstea în Câmpulung Moldovenesc, la 3 noiembrie 2006, pentru memorialsighet.ro
