Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Comisia Europeană sancționează Ungaria după controversata Lege privind protecția copilului
Articole online

Comisia Europeană sancționează Ungaria după controversata Lege privind protecția copilului

Comisia Europeană

Comisia Europeană sancționează Ungaria după controversata Lege privind protecția copilului

Ţările membre ale Uniunii Europene puteau să se alăture iniţial până pe 27 martie procesului demarat de Comisia Europeană, însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a modificat acest termen la 6 aprilie, în urma căruia noi ţări – printre care Suedia şi Finlanda – au semnalat intenţia de a se alătura.

Guvernul finlandez și-a anunțat sprijinul pentru procedurile împotriva Legii privind protecția copilului în aceeași zi în care a aderat la NATO ca al 31-lea stat membru, cu sprijinul Ungariei. Reacţionând la aderarea Finlandei la NATO, secretarul de stat pentru relaţii bilaterale în Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Tamás Menczer, a declarat:

„Prietenii noștri finlandezi au încă multe de învățat când vine vorba de corectitudine. Să implori pe cineva până reuşeşti să obţii ceva, după care să întorci imediat spatele – aşa ceva nu face un om decent, iar cu acest gest finlandezii au eliberat un certificat nu despre noi, ci despre ei înșiși.”

Germanii, francezii, grecii și slovenii au asigurat Comisia Europeană de sprijinul lor

În final, 15 state membre – Suedia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Irlanda, Austria, Danemarca, Malta, Spania, Finlanda, Germania, Grecia, Slovenia, Franța – și Parlamentul European au luat atitudine împotriva Ungariei. În timpul campaniei, în special în ultimele zile, politicienii care condamnă Legea privind protecţia copilului şi organizaţiile care apără şi promovează drepturile LGBT au exercitat o presiune tot mai mare asupra ţărilor amintite. De exemplu, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost rugat, într-o scrisoare oficială, de politicienii francezi să adopte o poziţie împotriva Ungariei, ca multe alte state membre ale UE.

Organizaţiile societăţii civile ucrainene au pledat, de asemenea, pentru susţinerea procedurii iniţiate împotriva Legii ungare privind protecţia copilului, spunând:

„Procesul intentat de Comisia Europeană este o bună oportunitate pentru statele membre ale UE pentru a stopa „răspândirea ideologiei şi a regulilor de joc ale Kremlinului, în Uniunea Europeană”.

Pe lângă ONG-urile din Ucraina, au luat parte în exercitarea presiunii şi organizaţiile ungare. Aceste organizaţii au desfăşurat din prima zi o campanie extrem de intensă, la care au participat şi Societatea Háttér şi Budapest Pride din Ungaria. Iar pentru solidaritatea internaţională ţările au fost recrutate printr-o petiție lansată pe site-ul Forbidden Colours.

La rândul său, şi europarlamentarul formaţiunii Momentum, Katalin Cseh, a pledat, în Parlamentul European, împotriva Legii privind protecţia copilului. Pe 14 martie i-a invitat pe eurodeputaţii de stânga, care se opun legii ungare, să facă o fotografie comună. Despre politicianul ungar şi colegii săi de partid a apărut chiar şi un videoclip în care se lansează într-o campanie împotriva Legii privind protecţia copilului şi pentru apărarea drepturilor LGBT.

Între timp, Gergely Karácsony a asigurat din nou comunitatea LGBT de sprijinul său pe pagina sa de socializare. Însoțit de o poză cu un steag curcubeu, primarul general al Budapestei a declarat:

„Toată lumea se poate simți ca acasă la Budapesta, indiferent cu cine votează, în ce crede sau pe cine iubește.”

Registration

Aici iti poti reseta parola