Rondul de Noapte al lui Rembrandt își regăsește dimensiunile inițiale grație inteligenței artificiale.
Pânza fusese tăiată în 1715 pentru a putea fi trecută pe ușile insuficient de mari și a fi instalată în clădirea Primăriei din Amsterdam.
Vizitatorii pot astăzi să admire tabloul în formatul său original: cu ajutorul inteligenței artificiale și al unei mici copii datând din secolul al XVII-lea, oamenii de știință au reușit bucățile pierdute, care au fost apoi imprimate și reașezate în jurul capodoperei.
„Este cu adevărat pasionat de văzut”, declară directorul Rijkmuseum, Taco Dibbits, citat de AFP. „Te simți de parcă te-ai întoarce cu 300 de ani în urmă.”
Grație reconstituirii, opera își regăsește dinamismul inițial. Astfel, prin adăugarea părților originale, cele două personaje principale, căpitanul miliției burgheze din Amsterdam, Frans Banning Cocq, și locotenentul său, Willem van Ruytenburch, sunt împinse spre lateral.
În paralel, siluetele pierdute a doi bărbați și un copil au fost restaurate din partea stângă, unde a fost decupată o bandă de 60 de centimetri, amputând capodopera.
Chiar și după mutilare, tabloul măsoară 3,79 x 4,36 metri.
Rijskmuseum, care și-a redeschis porțile după relaxarea restricțiilor anti-COVID, va menține panourile reconstituite timp de trei luni.
Operațiunea de reconstituire a început în 2019 și a fost retransmisă în direct pe internet.
Rembrandt a pictat Rondul de Noapte în 1642, la comanda lui Cocq, primar și șef al gărzii civile din Amsterdam.
Expus timp de 73 de ani în Casa Archebuzierilor, sediul miliției burgheze, tabloul a fost apoi mutat în clădirea primăriei.
Pentru că nu încăpea pe ușă, „oamenii care l-au mutat au decis atunci să îl taie și efectiv au luat foarfeci pentru a-l decupa pe fiecare dintre cele patru laturi”, explică Taco Dibbits.
Bucățile decupate nu au mai fost găsite.
Nu era decât prima devastare pe care avea să o cunoască una dintre cele mai faimoase picturi din lume. A fost atacată cu cuțitul în 1911 de către un bărbat; a fost evacuată împreună cu alte 30.000 de opere de artă și ascunsă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (ultima ascunzătoare a fost o grotă din Maastricht); masacrată de un alt descreierat cu lovituri de cuțit în 1975; stropită cu acid în 1990.
Reconstituirea bucăților lipsă s-a putut face cu ajutorul unei copii de dimensiuni mult mai mici, din secolul al XVII-lea, aparținându-i artistului Gerrit Lundens. Copia avea însă stilul și culorile diferite, plus o perspectivă ușor modificată.
Soluția a reprezentat-o inteligența artificială.
Computerul a comparat opera originală cu copia și, după ce a învățat stilul lui Rembrandt, a fost pus să reconstituie bucățile pierdute.
Imitația a fost atât de minuțioasă încât calculatorul a copiat până și fisurile minuscule de pe suprafața operei.
Imaginea a fost apoi tipărită pe pânză, lăcuită și instalată pe patru rame metalice în jurul tabloului.
