Un extras din cartea ”Victor Atanasie Stanculescu – Alex Mihai Stoenescu – În sfârșit Adevărul” aduce un element important pentru înțelegerea vieții politice din țara noastră, imediat după evenimentele din 1989.
Sub forma mai multor interviuri acordate de Stănculescu istoricului Stoenescu, cartea e o lungă spovedanie.
Elementul asupra căruia ne oprim astăzi este cel al alegerilor din 1992. Ion Iliescu avea, după plecarea lui Petre Roman, un guvern total la dispoziția sa, condus de Theodor Stolojan, și, practic, niciun contracandidat real la fotoliul de la Cotroceni.
Putea o investiție de 3 milioane de dolari să schimbe asta?
Iată povestea relatată de generalul intrat în istorie cu un picior în ghips.
” Eu am declinat această ofertă”
Alex Mihai Stoenescu: Eu vreau să vă întreb direct un lucru: ca alternativă, aveaţi posibilitatea de a lua dumneavoastră conducerea statului?
Victor Atanasie Stănculescu: Eu am declinat această ofertă.
AMS: Înseamnă că vi s-a oferit.
VAS: Da, oferta a fost mare. O să vă spun, pentru că e
nespusă. După ce în septembrie 1991 s-a „retras“, a fost
demis şi a fost eliminat guvernul Petre Roman – am pus toate
trei variante, ca să-şi aleagă fiecare cum vrea –, am fost în
SUA, invitat, pe de o parte de către Camera de Comerţ
Americano-Română, nou înfiinţată în perioada asta a primilor
doi ani, şi de fostul nostru ambasador la Washington, Aurel
Dragoş Munteanu. Condusese delegaţia română în ultima
perioadă a activităţii, chiar în luna octombrie sau noiembrie,
şi venise prin rotaţie (preşedinte de sesiune) la Consiliul de Securitate. Acolo s-a organizat o recepţie în onoarea mea
de către Camera de Comerţ Americano-Română.
AMS: Ce funcţie aveaţi în acel moment?
VAS: Nu mai aveam nici o funcţie, ieşisem din Guvern.
Mă ocupam să-mi găsesc locul în societatea de după. Doi: am
fost invitat de Dragoş Munteanu la masa pe care a organizat-o
el în cinstea încheierii misiunii lui, dar şi cu ocazia momentului
alegerii viitorului secretar general al ONU. La masa rotundă
de regulă erau vreo zece invitaţi, la masa noastră au fost opt,
cinci cu trei. Era masa numărul 1: secretarul general ONU
(în funcţie, n.a.), Aurel Dragoş Munteanu, prin rotaţie aşa
către dreapta în sens invers acelor de ceasornic, ambasadorul
Marii Britanii la ONU, ambasadorul francez, subsemnatul,
cam vizavi de secretarul general, în dreapta era ambasadorul…
aici s-ar putea să-mi derapeze memoria, dar cred că era al
Rusiei, al Uniunii Sovietice, lipseşte încă un ambasador, cred
că i-am pierdut urma…
” Înlăturarea lui Ceauşescu, al cărei autor mă consideram, fusese o decizie a Marilor Puteri”
AMS: Aţi spus englez, francez, poate era cel german?
VAS: Nu era. A fost cel american. Acolo am asistat la un
moment interesant al discuţiei finale. S-a mâncat, s-a toastat,
secretarul general a mulţumit ambasadorilor acum că îşi
încheie misiunea, că el a fost în România înainte şi a fost prin
nordul Moldovei, la mănăstiri, şi i-a plăcut România, i-a
mulţumit lui Dragoş Munteanu. Nu este esenţial. Esenţial
este că la desert secretarul general spune: „Domnilor, mâine
e alegerea noului secretar general. Suntem toţi de acord aşa
cum am discutat, rămâne să fie cel stabilit?“ Şi ambasadorii
au confirmat: Da! Yes! Oui! Eu bineînţeles că am tăcut, că
n-avea nici un rost să intervin, mai departe la fel şi s-a încheiat
discuţia. A doua zi la vot a ieşit ce au stabilit ei la masa aia (Secretarul general al ONU în funcţie era Javier Perez de Cuellar, al cărui mandat a expirat la 31 decembrie 1991. L-a urmat Boutros Boutros-Ghali). Atunci am avut o imagine precisă despre felul cum se iau astfel de decizii importante în lume şi mi-am dat încă o dată seama că înlăturarea lui Ceauşescu, al cărei autor mă consideram, fusese o decizie a Marilor Puteri, după care noi ne-am jucat partitura. Deci, la mesele de un asemenea nivel se luau hotărâri sau se pot bate în cuie hotărâri care au fost discutate anterior. Doi: am cunoscut tot atunci un om de afaceri american cu care voiam să încep nişte afaceri româno-americane, nu m-am legat prea mult, dar în ziua a doua sau a treia, era 2 decembrie 1991, mi-a spus: „Duceţi-vă într-un loc cu şoferul meu, blocul cutare, etajul nu ştiu care, vă conduce cineva, pentru că vrea cineva să vorbească cu dumneavoastră“. Am găsit într-un apartament, care la noi se numea „casă conspirativă“, trei domni. Regret că le-am pierdut urmele, deşi cred că era important pentru istorie.
” După ce veţi fi preşedinte, ne veţi returna banii“
AMS: Din ce instituţii proveneau?
VAS: Vă spun povestea şi pe urmă stabiliţi dvs. de la ce
instituţii proveneau.
AMS: Dvs. eraţi general, un om cu experienţă, nu se
putea să nu vă daţi seama de unde erau.
VAS: CIA şi Apărare. „Domnule general, vă cunoaştem,
ştim despre dvs…“, deci vă puteţi imagina cine putea să fie.
„Avem o rugăminte: o să vă întrebăm dacă vă interesează să
participaţi la viitoarele alegeri prezidenţiale din România.“
(1992, n.a.). Şi i-am întrebat: „Cum credeţi că veţi face?“
„Păi, în prima parte a anului, o tatonare să vedem ce părere
are lumea externă ţării dvs. despre dvs. Doi: vom declanşa
etapa a doua în trimestrul doi, în rândul populaţiei dvs.,
pentru a afla care este imaginea dvs., apoi urmează să
discutăm la nivelul grupurilor politice, şi participaţi la
alegeri.“ Atunci i-am întrebat: „Cine acoperă costurile?“
„Păi, vă trebuie 3 milioane de dolari“. „Eu nu am banii ăştia,
de-abia am ieşit din ministeriat.“ Mi s-a răspuns: „Noi am
asigurat alegerea preşedinţilor din Columbia, din Indonezia,
parcă era, dar nu vă cerem banii acum. După ce veţi fi
preşedinte, ne veţi returna banii“. Am refuzat categoric: „Eu
aşa ceva nu fac“.
AMS: Trebuia să daţi banii înapoi.
VAS: Da. „Eu aşa ceva nu fac – le-am spus. Dacă aş avea
banii mei, poate aş accepta, dar să dau banii după ce ajung
preşedinte nu doresc.“
”A contat şi atitudinea mea faţă de ruşi”
AMS: Cum vă explicaţi, dle general, că CIA, că despre
asta era vorba, v-a ales tocmai pe dumneavoastră, un general,
pentru a conduce România? Se presupune… poate nu
dictatură militară neapărat, dar se presupune că instituiaţi un regim mai strâns.
VAS: Da, un regim mai strâns.
AMS: Cum vă explicaţi că americanii doreau un astfel de
om la conducerea României?
VAS: Probabil că se gândeau la securitatea poziţiei celui
care conduce ţara, faţă de eventualii adversari. Mi se pare că
totuşi, bănuiesc, a contat şi atitudinea mea faţă de ruşi. Eu
n-am făcut şcoală militară sau pregătire în Uniunea Sovietică.
În 1959, ca şef al Secţiei de Înzestrare al MSt-M adus de
la Cluj, am făcut parte din primul grup care s-a deplasat la
Moscova, la tratatul militar, cu probleme de cooperare, şi nu
acceptam integrarea…
”Am fost puţin cap sec, dar asta este”
AMS: Eu vă întreb din punctul de vedere al raporturilor
politice americane cu genul de conducere, ca sistem politic,
pe care voiau să-l instaleze în România prin dvs.
VAS: Se poate să fi fost o variantă gândită, ca să aibă o
bază, prima chestiune să fie ordine în ţară, să nu existe
posibilităţi de revenire.
AMS: Vă dau o informaţie: în decembrie, când avea loc
această întâlnire, Mihail Gorbaciov îşi pierdea funcţia, iar
URSS se desfiinţa (La 8 decembrie 1991 s-a proclamat desfiinţarea URSS, iar la 25 decembrie 1991 Mihail Gorbaciov şi-a dat demisia.). Ce revenire la comunism? Poate că asta era conjunctura în care vi s-a făcut propunerea.
VAS: Probabil. Este deja o zonă care a rămas în ceaţă.
M-a şocat treaba că trebuie să plătesc după ce ajung
preşedinte. De unde, din banii statului român? Nu puteam să
permit aşa ceva. Finanţare nu m-am gândit să cer, că nu
eram obişnuit să mă împrumut, să cer bani de la alţii. Asta a
fost viaţa mea. Am fost puţin cap sec, dar asta este.
AMS: A existat deci posibilitatea de a ajunge şef al
statului şi probabil că învingeaţi în alegeri.
VAS: Să vă zic o treabă. De aici a pornit şi grija următoare,
ca nu cumva, cunoscându-se faptul că aş putea fi un pion
împins în faţă, să nu fie pionul care ajunge să atace la „rege“,
ca să folosim o terminologie din şah. Pentru că aşa îmi explic
de ce tot timpul s-a spus că Stănculescu e posibil să dea o
lovitură, când eram ministru al Apărării.
AMS: Şi presa occidentală a comentat ideea.
VAS: Da, ideea a fost dusă mai departe pentru a inflama.
Mi-a spus Voican Voiculescu, ca să nu mă feresc de nume:
„Măi, ştii că lui Iliescu i-a fost frică de amândoi“, când am
făcut tandem.
”Convingerea că mai are puţin de trăit”
Alex Mihai Stoenescu și-a notat momentul intervievării și impresia pe care i-a lăsat-o generalul. Generalul a mai trăit 7 ani, murind în 2016. Reproduc acum un fragment din cartea ”Victor Atanasie Stanculescu – Alex Mihai Stoenescu – În sfârșit Adevarul”: ”Interviu din 24 iulie 2009 Spitalul Militar Central, Bucureşti. Starea sănătăţii gen. Stănculescu s-a agravat în urma detenţiei.
Eliberat pentru investigaţii medicale la 12 mai 2009, generalul a fost internat de urgenţă la Spitalul Militar Central la 22 iulie 2009. Din rezerva spitalului mi-a telefonat şi m-a solicitat pentru un dialog. L-am găsit conectat la anumite aparate medicale de supraveghere a stării generale, şi în special a cordului, acuzând o stare de oboseală accentuată, cu dificultăţi de concentrare şi de vorbire. În dialogul purtat, forma de exprimare a ilustrat trăsăturile unui militar de carieră, cu obiceiul de a sistematiza răspunsurile şi de a le enunţa cu economie de cuvinte. În anumite momente, se poate observa un uşor ton polemic. Dorinţa de a da aceste interviuri a venit din convingerea că mai are puţin de trăit.”
Legătura cu americanii s-ar fi făcut prin englezii de la MI6
VAS: „Din cauza asta – mi-a spus el (Gelu Voican Voiculescu n.n.) – a fost motivul pentru care ai fost tot timpul ţinut în atenţie.“ În 1990–1991 s-a terminat Guvernul, din 1992 a început deja o cercetare asupra mea, că am o casă de lemn la câţiva kilometri nord de Bucureşti, pe care aş fi făcut-o cu Armata. Norocul a fost că soţia mea, Dumnezeu s-o ierte (soția lui Victor Stănculescu s-a sinucis în 2003 n.n.), a fost foarte meticuloasă şi avea toate chitanţele.
AMS: Să nu ne îndepărtăm de un subiect atât de
important, de fierbinte. Sunteţi un om cu multă experienţă,
general, fost ministru al Apărării, şi ştiţi foarte bine că, pentru
ca CIA-ul şi serviciile militare – probabil că unul dintre cei
trei de acolo era cel puţin de la serviciile secrete militare
americane – să vă contacteze cu o astfel de propunere, ei nu
vă puteau face o astfel de propunere înainte să vă studieze în
amănunt şi să aibă loc o lungă analiză, care probabil ţinea de
ani de zile. Ei, americanii, vă cunoşteau dinainte, cum v-au şi
spus, şi acum începem să ne apropiem de primul nostru
subiect, şi anume: ce contacte aţi avut cu americanii înainte
de 1989?
VAS: Nu am avut contacte directe cu americanii, dar
primele contacte s-au format prin MI6. Prin britanici cred
că s-a făcut legătura, nu contact direct, deşi am fost în relaţii
MI6 (Secret Intelligence Service), Serviciul Secret de Informaţii Externe al Marii Britanii.
Notă: Cartea ”În sfârșit adevărul” a apărut în anul 2009, la Editura RAO.
Foto: evz.ro
