S-a găsit cu cale de către smerenia noastră și de către cel din jurul nostru sfințit și cucernic sobor al sfinților și preavenerabililor arhierei, să așezăm aici și un alt arhiereu și să-l trimitem acolo, după cum a cerut și domnitorul acelui loc, ceea ce s-a întâmplat.
Și a fost hirotonisit sfânt mitropolit al unei părți a Ungrovlahiei chir Antim, arhiereu peste jumătate din întreaga Ungrovlahie.
Și deoarece acum acel mitropolit chir Iachint împlinise datoria morții, a trebuit așezat altul în locul lui.
A fost ales în această demnitate, de către smerenia noastră și de către cel din jurul nostru cucernic și sfințit sobor al sfinților și preavenerabililor arhierei: al Iracleiei, al Niceei, al Ivirului, al Sidului, al Adrianopolului, al Sozopolei, al Ioniei, al Silivrinului, al Tenedosului și al Varnei, preacinstitul sfințit călugăr chir Hariton de la Cutlumuș, pe care și în acea țară a Ungrovlahiei îl au în laudă și-n cinste, nu numai mulțimea ce se află acolo, ci și Domnul și boierii acelei țări (…)
† Smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Hariton”.
Între 1372 și 1380, Hariton fost mitropolit al Ungrovlahiei.
Iată Cuvântul lui Hariton către urmași: „Pe cine va alege Dumnezeu să fie mitropolit în Țara Ungrovlahiei, să fie ctitor al Mănăstirii Cutlumuș și să o ajute cu zel ca și noi, iar mănăstirea să fie datoare a-l scrie la Sfânta Proscomidie ca ctitor…”.
Mănăstirea Cutlumuș (foto) se află la câteva minute de Karyes capitala Sfântului Munte Athos.
După mănăstirile Marea Lavră, Vatoped, Iviru, Hilandaru și Dionisiu, urmează în ierarhia athonită cea de a șasea mănăstire: Cutlumuș, cu hramul Schimbării la Față a Domnului.
Originea numelui ei se pierde în negura vremii, undeva la începuturile mănăstirii, în secolele X-XI.
Potrivit unor surse, ar fi vorba de numele fondatorului, Kutlumuz, un turc care s-a creștinat, alții spun că s-ar traduce „sfântul care a venit din Etiopia”, iar alții consideră că Kutlumus înseamnă, într-un vechi dialect arab, „Hristos Mântuitorul”, cel căruia îi este închinată mănăstirea.
Prima atestare documentară a mănăstirii este din 1169 și primele ajutoare din țările române au sosit în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364).
Adevărata ei înflorire începe însă cu starețul Hariton, cel care a refăcut-o cu ajutorul lui Vladislav I (Vlaicu Vodă), domn al Țării Românești între 1364-1374.
Hariton s-a implicat atât de mult în ridicarea Mănăstirii Cutlumuș, încât în 1394 aceasta era supranumită „Mănăstirea lui Hariton”.
Astfel, el a făcut nu mai puțin de șapte drumuri în Țara Românească, obținând ajutoarele promise de Vlaicu Vodă, care se angajase spunând:
„Voi înconjura cu ziduri și cu turn de întărire mănăstirea, voi înălța biserica, trapeza, chilii, voi răscumpăra moșii și voi da animale, ca prin aceasta să fie pomeniți părinții Domniei Mele și eu…”.
În contextul relației speciale dintre starețul Hariton și Țara Românească, este cunoscută corespondența sa cu voievodul român, care cerea, în schimbul ajutoarelor pe care urma să le trimită, ca monahilor români de la Cutlumuș să li se permită să ducă o viață de sine.
Se pare că starețul Hariton a încercat să-l convingă pe domnitor asupra importanței vieții de obște, pe care o numea „rai pe pământ”, însă tot ce a obținut a fost ca starețul Mănăstirii Cutlumuș să fie întotdeauna ales dintre călugării greci, ce duceau viață de obște.
