Între ctitorii Cutlumușului s-au adăugat Mircea cel Bătrân, Laiotă Basarab, Basarab cel Tânăr, Vlad al IV-lea Călugărul, Vlad al VI-lea Înecatul, Vlad al VII-lea Vintilă și nu în ultimul rând Radu cel Mare și Neagoe Basarab.
Acesta din urmă a ridicat aici Biserica Sf. Nicolae, chilii, trapeza (sala de mese), pivnița, brutăria, bucătăria, hambarul, bolnița, arhondaricul (pentru primirea oaspeților) și alte construcții, a acoperit biserica cu plumb și i-a pus geamuri, a construit port întărit cu zid și a numit Cutlumușul „Lavra cea Mare” a Țării Românești.
Au contribuit, de asemenea, Elisabeta Movilă si Gavril Movilă, urmați de Matei Basarab, care a ajutat la repararea picturii bisericii și a reconfirmat închinarea către Cultumuș a Mănăstirii Clocociov.
O serie de domnitori fanarioți, ca Alexandru Ipsilanti, Ioan Gheorghe Caradja, Mihail Șuțu și Alexandru Moruzi, și-au legat numele de Cutlumuș.
Ultima mare danie românească către această mănăstire și, se pare, chiar către Athos, îi aparține moșieresei Marghioala Procopie Cănuși, cu ajutorul căreia Cutlumușul s-a putut reface după incendiul devastator din 1870.
Sursa: Documente românești în limba slavă din mânăstirile Muntelui Athos 1372-1658, publicate de Grigore Nandriș după fotografiile și notele lui Gabriel Millet, București, 1937
