Cezar Bolliac adresa, în carte, și un apel către tinerii români, în care-i elogia pe Ion Heliade Rădulescu și Iancu Văcărescu:
Tineri Rumâni!
Până să nu intrați in citire mă socotesc dator a întâmpina cugetarea voastră cu oareșicare îndreptări despre greșalele ce veți întâlni în slabele-mi începuturi.
Daca neîngrijitele-mi încercări, atât de în grab scrise nu vor putea ascunde neîndreptatele-mi greșale, de care negreșit trebue să fie pline, nu fiți atât de aspri a le prejudeca fără a vă închipui greutățile ce trebuie să cerce un începător, și piedicile ce trebue să întâmpine la orice rând.
Poate însă să-mi adaoge cineva: că cine m-a silit a mă da însumi înaintea unei critici atât de prevăzute?
Eu îi laud și îi cinstesc al lui cuvînt de sfială, dar se vede că este firească acea nerăbdare de a-și vedea cineva ostenelile tipărite, o patimă ca și toate celelalte, ce nu se poate domoli decât cu dobândirea lucrului.
Patima este pe urmă și sofistă: iți pune înainte felurimi de amiratori; din toate părțile judecăți blânde și felurimi de mulțumiri închipuite.
În sfârșit, am îndrăsnit; și iată o carte mai mult rumânească.
Am întitulat Meditații scrierile mele, pentru că mi-a plăcut să gândească oamenii că eu am fost absorbit în cugetările mele când am scris.
Le-am făcut așa de scurte, căci nu-mi prea venea bine s-o țiu întins când luam condeiul în mână, și m-am socotit că și cititorul o să-mi mulțumească că isprăvește mai curând capul ce a început odată.
Pe lângă acestea, la sfârșitul fieștecărui capitul, până începe altul, se obicinuiește a se lăsa ceva hârtie albă; cu aceasta, cartea mea pe de o parte va semăna voluminoasă și pe de alta în multe rânduri mi-a venit în gând că hârtia albă de multe ori prețuiește mai mult decât cea scrisă.
Îmi pare rău că cam dau în satiră și niciodată n-am vrut să aleg această urâcioasă ramură de scris.
Provedința, îngrijind de a nu înceta niciodată mirarea omenirei asupra fiilor Romanilor, ne puse într-o climă mai dopotrivă cu acea ce a produs Duhurile cele mari ale strămoșilor noștri; și cât mă bucur a vedea în toate zilele crescând semtimentul de patriotism, întrecerea la învățătură, producte literale și întinderea luminilor, cu atâta mă întristez când pe mulți din cei de o vârstă cu mine îi văz a-și întrebuința duhul și mijloacele întru a iuți veninul satirei, într-o vreme când Patria noastră are trebuință de alte scrieri. Boalele morale sânt foarte grele și doctoriile trebuie să fie mai dulci, daca cele eroice sânt primejdioase.
Dar am ieșit din pricina mea, căci eu nu-mi propui in scrierile mele să tămăduiesc boale morale, nici să îndreptez lumea cu umărul.
Mi-a plăcut să-mi fac niște visuri dulci și să mă rătăcesc într-o lume ideală. Am scris fără țintă și fără șâr, și n-am făcut decât să presăr niște idei vage și să le încălzesc cu un semtiment căruia singur nu știu ce nume să-i dau.
Îndreptarea mea a fost către voi, tineri Rumâni!
Vârsta mea, nici încercarea nu mă iartă a mă posomorî și a vă da poveți. Tot ce am a vă zice sânt acele ce mi le-am zis și mie, și nu fac decât să-mi destinz ideile ce neîncetat mi s-au înfățișat in cugetările mele.
Epoha noastră este mult mai fericită decât a părinților noștri.
Pe temeiurile așezământurilor celor nuoă se înalță cu înțelepciune zidirea cea mare a fericirei noastre și a urmașilor noștri!
Avem un prinț patriot carele pătruns de adevărul și foloasele acestor mântuitoare întocmiri, se silește ca să ne aducă un viitor vrednic de cugetările făcătorilor noștri de bine și de cunoștințile veacului nostru.
Subt a lui îngrijire școalele pâșăsc cu atâta înțelepciune și sporire.
Cei mai mari ai patriei noastre insuflați de simtimentul ce au haracterizat totdauna pe bărbații cari au lucrat pentru fericirea noroadelor, se străduesc a pune în lucrare și a vecinici dispozițiile constituției ce am dobândit; jărtfesc la felurimi de întocmiri ce se așază pentru binele și mulțumirea obștească.
Două soțietăți s-au întocmit: una Agricolă și alta Filarmonică ale cărora isprăvi au început a se vedea peste nădejdea publicului.
Cea dintâiu fundată de însuși fratele Preaînălțatului nostru Domn, alcătuită de cei mai înrâvnați și cu cunoștințe soți, va rodnici brazda muncitorului și va răsplăti sudorilor lui.
În cea de a doilea, întemeiată pe bazurile cele mai patriotice, prin soții săi cei mai hotărâți a sluji pentru cinstea neamului, s-au aruncat niște semențe fericite care așa de curând și-au dat rodul pentru hrana duhului.
Teatru național mai s-a statornicit, publicul simțitor a început a cunoaște folosul ce poate dobândi din această școală de moral.
Literatura rumânească a început a-și lua sborul său.
Nu sânt doi ani de zile și Repertoriul teatrului s-a înbogățit cu atâtea traducții și bucăți originale, spre a cărora tipărire s-au și pus fonduri îndestule și s-au luat măsuri spre publicarea și altora.
