O poveste aproape de necrezut, dar adevărată, găsim în revista Realitatea Ilustrată din 29 iunie 1933:
Urmă apoi acea îndelungă întrevorbire, în care mila de o parte şi recunoştinţa de cealaltă, se transform ă în dragoste, tânărul nu se îndoi o clipă că de aci va începe ruina carierei sale, dar simţia că trebuia să salveze fata cu orice preţ.
O singură cale legala ar fi avut pentru a face aceasta.
Întrebă pe stăpânii fetei cât ar fi trebuit să plătească răscumpărarea şi i se indică un preţ ce se ridica cu mult deasupra resurselor sale şi ale prietenilor săi.
Dar japonezii nu sunt oameni cari să se piardă în declamări şi emoţii teatrale, aşa că tânărul se mulţumi să remarce că preţul era cam ridicat şi că avea să se mai gândească.
Şi într’adevăr, se gândi mult la această chestiune, ajutat de câţiva prieteni devotaţi ai săi.
Rezultatul acestei deliberări fu că peste câteva zile, reapăru ca amator al farmecelor lui Kasuke Tsuwawa. În calitate de eventual, cumpărător al fetei, direcţiunea casei îngădui tânărului să treacă într’o cameră izolată, unde să poată fi „mai singuri”. Dar în afară de singurătate, această cameră avea o fereastră ce se deschidea deasupra unei alei.
La miezul nopţii, Yamamoto deschise precaut fereastra, dar nu putu vedea decât un întunerec opac şi o ploaie deasă, de sub care se ridică o şuerătură abia auzibilă. Repede şi fără un cuvânt, el cuprinse talia fetei într’un laţ de frânghie de mătase şi-i dădu drumul pe fereastră.
Când ajunse jos, fu luată în primire de câţiva indivizi cari se depărtară cu ea, în vreme ce tânărul ofiţer o urma pe aceiaş cale.
E adevărat că isbutise să-şi părăsească închisoarea, dar asta însemna foarte puţin, pentrucă Yoshiwara, sau cartierul „lum inilor roşii”, e întotdeauna patrulat cu stricteţă de poliţie, care nu permite geishelor să treacă în oraş fără o autorizaţie specială, cerută şi semnată de stăpânii săi.
Dar indivizii cari o aşteptaseră la capătul frânghiei, erau fratele cel mare al lui Yamamoto şi alţi câţiva tineri ofiţeri de marină, cari aduseseră ca ei o uniformă completă de cadet, dela academia navală.
Deghizată astfel şi cu fardul şters de pe obraji şi buze, fata trecu neobservată de poliţie.
Dispariţia fu descoperită abia în dimineaţa următoare.
Dar cu toate că fata era ascunsă, salvatorul său era cunoscut, aşa că nu se putea să scape de mâna legei, care fu pusă pe urmele lor, de către proprietarii casei.
Dar în vreme ce poliţia îşi făcea cercetările, ziarele din Tokio începură a se ocupa de această afacere, luând povestea d’a capo şi arătând cititorilor lor cum un pescar din Niigata, având nevoie de parale pentru a-şi procura plăşi noi, vânduse pe cea mai tânără şi cea mai drăguţă dintre fetele sale unui restaurator.
Dar în afară de această primă investiţie, cumpărătorul cheltuise sume considerabile, pentru a da lui Kasuke educaţia necesară profesiunii de gheișă, care constă în lecţii de dans şi canto, şi într’o cizelare a manierelor ce merge până acolo încât, după o perioadă de un an sau doi, gheișa se poate prezenta în orice societate, oricât de aleasă, oferind o tovărăşie cu mult mai intersantă decât a multora din doamnele elitei japoneze.
Pentru toate acestea, cumpărătorul avea dreptul la banii pe cari îi avansase, plus dobânzile lor, şi la un profit rezonabil, dar în calea lui se ridicase un tânăr ofiţer de marină care-i furase fata.
Tânărul era vlăstarul unei familii nobile, dar scăpătate.
N’avea bani ca s’o cumpere, dar doria s’o ia în căsătorie şi pentru a face aceasta, trebuia săşi da demisia din marină şi să renunţe la cariera sa.
Publicul fu însă de părere că un asemenea sacrificiu plătia destul de scump capriciul şi câţiva din cei mai buni clienţi ai casei sfătuiră pe stăpân să dea fetei libertatea. Dar ceilalţi patroni ai caselor similare interveniră, susţinând că aceasta ar fi creeat un precedent, care avea să-i ruineze pe toţi şi că din moment ce ţara întreagă se ocupa de acest caz, trebuia să dea un exemplu cât mai drastic, lăsând legea să-şi urmeze cursul.
După câteva zile, patronul fetei se pomeni cu o delegaţie de ofiţeri de marină. Discuţia fu politicoasă, aşa cum sunt de obiceiu discuţiile japonezilor, şi fără ameninţări, pentru că ameninţările implică o mare doză de mojicie, se făcură aluzii străvezii la o nenorocire care s’ar fi putut abate asupra patronului aşa că acesta decise în cele din urmă să renunţe la urmărire.
Tânărul Yamamoto ieşi din scunzătoare şi se căsători cu gheișa, dar cum ambii renunţaseră la veniturile lor, din ce aveau să trăiască?
Se întâmplă însă ceva ciudat.
