Cenușăreasa în variantă japoneză. Tânărul ofițer Gombei Yamamoto fură gheișa de care era amorezat și ajunge amiral, nu la închisoare

 

O poveste aproape de necrezut, dar adevărată, găsim în revista Realitatea Ilustrată din 29 iunie 1933:

Un ofiţer de marină japonez se îndrăgoștește de o gheișă şi o scoate din tristul cartier Yoshiwara.

Incredibil, dar acel tânăr ofițer avea să devină primul amiral al flotei japoneze.

„Sunt umilul răspuns la rugăciunea d-tale”. Tânărul şi frumosul ofiţer de marină se înclină, cu aceste cuvinte, înaintea femeii pe care o cunoscuse ca pe o curtezană, cu care ar fi putut petrece oricine plătind o anumită sumă, întocmai cum plătise şi el spre a o vedea.

„O, dumneata erai!”, exclamă ea şi zâmbetul silit — cu care o gheișă rutinată îşi înfloreşte faţa spre a-şi captiva clientul — dispăru, înecat în lacrimi de. ruşine.

Acesta fu începutul celui mai senzaţional roman din viaţa Japoniei şi poate din întreaga lume, de la Pericle şi Aspasia, faimoşii eroi ai vechii Elade.

Cei doi tineri petrecură noaptea plănuind cum să împace guvernul, pe Mikado, legile societăţii lor şi pare-se chiar pe zei. Dar probabil că aceştia din urmă n ’au fost tocmai m âniaţi căci altfel, cum s’ar m ai fi perindat acea serie de evenimente, atât de extraordinare?

Aventura a început într’un amurg, când Gombei Yamamoto (foto) un tânăr locotenent de marină sărac — ale cărui ambiţii i-ar fi dictat să se căsătorească cu vlăstarul unei familii bogate şi influente — trecu prin cartierul „luminilor roșii” din Tokio.

Privind din întâmplare în sus, văzu o tânără fată, care sta rezemată de un stâlp, la etajul al doilea al unei case şi plângea amar, implorând zeii vechii Japonii.

Cum casele din acel cartier nu puteau fi decât de o anumită natură, tânărul înţelese că se afla în faţa unei femei ca toate celelalte, care-şi vindeau primului venit farmecele.

Strămoşii săi samurai s-ar fi răsucit în morminte, iar părinţii săi săraci, dar nobili, şi-ar fi făcut harakiri la gândul că odrasla lor ar fi fost în stare să se căsătorească cu o femeie atât de pângărită.

Şi, desigur, că Gombei n’avea asemenea gânduri pe atunci, dar femeiea era tânără şi foarte frumoasă.

Ea se ruga zeilor s’o scape din ghiarele acelui comerţ imfam, ce se făcea cu tinereţea ei şi s’o dea unui singur bărbat pe care să-l iubească şi să-l stimeze.

Gombei Yamamoto ştia că nu trebuie să ceri zeilor imposibilul, dar fata părea un tablou ce simboliza „Frumuseţea îndurerată” şi priveliştea nu era de natură să-l lase nepăsător.

Tânărul se opri, privi şi ascultă. Apoi adresă fetei câteva cuvinte, cu o voce scăzută şi abia îi aflase numele, când un braţ musculos o apucă, trăgând-o cu brutalitate în casă.

Locotenentul se depărtă trist şi nu se gândi să de veste poliţiei că o tânără fată era sechestrată şi speculată, pentru că i s’ar fi răspuns: „Ei şi ce-i cu asta?”.

În Japonia, legile sunt de partea traficanţilor de carne vie, pe motivul că aceştia au cumpărat fata dela părinţii săi, cu bani ghiaţă şi că părţile contractante au semnat un pact legal, care face din fată o sclavă a cumpărătorului.

În cazul că prizoniera fuge, poliţia o prinde şi o adduce în casa stăpânilor săi, cari au dreptul s’o bată şi s’o schingiuiască, drept pedeapsă pentru nesupunera ei.

Tânărul se întoarse spre vasul său, dar în vreme ce străbătea strâmtorile de la Tsushima unde flota sa avea să sdrobească mai târziu forţele navale ale Rusiei, figura fetei îl urmărea mereu.

Imediat ce putu să debarce, tânărul ofiţer se duse drept la casa din „Cartierul luminilor roşii”, şi ceru să vadă fata. Nu exista decât o singură cale pentru a ajunge la ea. Se interesă de preţ şi-l plăti, deşi tariful era atât de urcat, încât rămânea astfel fără un ban în buzunar.