În Evul Mediu, sabia este purtătoare de idei. Este obiectul legendelor și tradițiilor.
„Ea se pretează cu atât mai mult mitului cu cât este prima unealtă pe care oamenii au fabricat-o exclusiv pentru a se ucide”, scrie istoricul Martin Aurell. Departe așadar de sulițe sau de săgeți, destinate până atunci vânătorii sau luptei la distanță.
Apărută în Epoca Bronzului, către 1.700 î.Hr., sabia va primi un nume de la cavalerul care o poartă în secolele al XII-lea și al XIII-lea, d.Hr., lucru care nu se întâmplase în Antichitatea greacă sau romană.
Numele au adesea rezonanțe poetice: Haute-Claire, Mort-sur-le-Champ, Aigre-Dure.
Acest botez, scrie autorul, citat de Science et Avenir, conferă spadei o personalitate comparabilă cu cea a calului, devenind astfel partener cu dreputuri depline al cavalerului și obiect de mândrie.
Și astăzi, după aproape un mileniu de la aceste legendare săbii medievale, literatura și cinematografia continuă să le transforme în eroi, de la Harry Potter la Stăpânul inelelor, și de la Războiul Stelelor la Tronul de Fier.
Sabia continuă să-l fascineze pe omul contemporan prin forța supranaturală pe care cavalarul i-o acorda.
„M-a interesat să revin asupra existenței acestor arme și a prezenței lor în centrul gândirii mitice a Evului Mediu, această gândire sălbatică a antropologilor, deopotrivă apropiată de noi, cu o anumită raționalitate și în același timp scăldată în vrajă și imaginar”, explică autorul.
Astfel, Martin Aurell revine îndeosebi asupra poveștilor a trei dintre cele mai faimoase săbii din Evul Mediu.
Cea dintâi este Excalibur, spada legendarului rege Arthur, apărută în 1205 în Povestea lui Merlin, a lui Robert de Boron, după ce Geoffroy de Monmouth o numise mai înainte Caliburn, în 1137, și pe care regele Angliei, Richard Inimă de Leu (1157-1199) s-a lăudat că a deținut-o.
A doua este Joyeuse, sabia lui Carol cel Mare, singura care a existat cu adevărat și care încă poate fi admirată la Luvru.
„Sabia lui Carol cel Mare a fost într-adevăr folosită până la încoronarea lui Carol al X-lea (748-814). În timpul Revoluției Franceze, ea a putut fi salvată împreună cu obiectele sacre, regalia”, scrie autorul.
A treia este Durendal sau Durandal, sabia legendară care apare în Cântecul lui Roland, scris în secolul al XII-lea, și pe care nepotul lui Carol cel Mare, mort în 778 în valea Roncevaux din Pirinei, ar fi încercat să o zdrobească de o stâncă „pentru a nu cădea în mâinile sarazinilor”, conform unei legende scrise pe un pergament apărut la o jumătate de secol după moartea sa.
În realitate, Roland a fost atacat de vasconi (basci) în timp ce apăra ariergarda armatei lui Carol cel Mare, care se retrăgea din Spania.
Durendal sau Durandal apare pentru prima dată într-un ghid destinat pelerinilor care mergeau la Santiago de Compostella, în Galicia, Spania.
Potrivit autorului, probabil Aimery Picaud, un cleric din Parthenay (Noua Achitanie), trebuia să mergi la Blaye, în estuarul Girondei, pentru a o admira pe Durendal, care ar fi fost expusă acolo.
Trei secole mai târziu, în veacul al XV-lea, legenda evoluează: locul de cult se deplasează la Rocamadour, unde sabia s-ar fi înfipt într-o stâncă atunci când a fost aruncată de Roland.
