Din cauza incompetenței sale, Armata Roșie a avut pierderi foarte mari în războiul sovieto-finladenz din perioada noiembrie 1939 – ianuarie 1940. A fost comandantul trupelor implicate în acel război.
Numit comandant al frontului de nord-vest, după declanșarea invaziei URSS de către Hitler, a dat-o din nou în bară în încercarea de a preveni încercurirea Leningradului.
Spre deosebire de alți comandanți militari care plăteau cu viața cea mai mica înfrângere, datorită vechii și strânsei prietenii cu Stalin a scăpat doar cu schimbarea din funcție.
Prietenia cu Stalin
Kliment Efremovici Voroșilov se împrietenise cu Stalin în timpul războiului civil când organizase apărarea orașui Țartițîn.
Născut în Verhneie, lângă Ekaterinoslav (astăzi Dnipropetrovsk), în Ucraina, în 1881, Voroșilov a intrat în mișcarea bolșevică de la începutul acesteia, în 1903.
După victoria revoluției din 1917, a devenit membru al guvernului provizoriu ucrainean și comisar al afacerilor interne.
A fost ales membru al CC al PCUS în 1921, rămânând membru cu drepturi depline până în 1961.
În 1925, după moartea lui Mihail Frunze, Voroșilov a fost numit comisar al poporului pentru afacerile armatei și marinei și președinte al Sovietului Militar Revoluționar al URSS, ultimul post ocupându-l până în 1934.
A devenit membru plin al Biroului Politic în 1936 și a rămas acolo până în 1960.
A pus umărul la greu la epurarările inițiate de Stalin la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut, având numai de câștigat de pe urma îndepărtării din funcție și a lichidării mareșalului Mihail Tuhacevski.
Mareșal
Voroșilov a fost numit comisar al poporului pentru apărare în 1934 și a fost avansat la gradul de mareșal al Uniunii Sovietice în 1935.
În al doilea război mondial, Voroșilov a fost membru al Consiliului de Stat pentru Apărare.
Între 1945 și 1947 a fost însărcinat cu supravegherea instaurării comunismului în Ungaria.
În 1952, a fost numit membru al Prezidiului CC al PCUS.
Post-Stalin
După moartea lui Stalin din 1953, a fost numit președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (funcție echivalentă cu cea de președinte al Uniunii Sovietice), avându-i în subordine pe Nikita Hrușciov ca prim secretar al PCUS și pe Gheorghi Malenkov ca premier al Uniunii Sovietice.
Voroșilov, Hrușciov și Malenkov au pus la cale arestarea lui Lavrenti Beria, unul dintre cei mai apropiați colaboratori al lui Stalin și unul dintre executanții epurărilor staliniste.
După denunțarea, în 1956, de către Hrușciov a crimelor staliniste, Voroșilov s-a alăturat temporar „grupului antipartinic”, inițiat de Malenkov, Kaganovici și Molotov, care a încercat în 1957 să-I ia puterea lui Hrușciov.
Voroșilov s-a reorientat la timp, alăturându-se lui Hrușciov și supraviețuind politic înfrângerii „grupului antipartinic”.
La 7 mai 1960, Sovietul Suprem i-a aprobat lui Voroșilov „cererea de retragere” și l-a ales pe Leonid Brejnev președinte al Prezidiului în locul său.
Comitetul Central l-a eliberat, la 16 iulie 1960, și din funcția de membru al Prezidiului PCUS (cum fusese redenumit Biroul Politic în 1952).
În octombrie 1961, la lucrările celui de al XXII-lea congres al PCUS, a fost exclus din Comitetul Central al partidului.
După căderea lui Hrușciov, Brejnev l-a reactivat pe Voroșilov, oferindu-i o poziție decorativă.
A murit în 1969 la Moscova.
Foto: Voroşilov, Gorki, Stalin într-o fotografie din 1931.
