Comuniștii îl scot din închisoare pe generalul Saidac de frica unui general sovietic. Un neam boieresc piere în primul război mondial

 

Vechilor boieri Strehăieni, înrudiţi prin alianţă, conform arborelui genealogic al familiei, cu neamuri ca Policrat, Coandă, Şomănescu, Carlaonţ, Boşogescu, li se stinge numele pentru că toţi cei trei băieţi ai familiei mor în Primul Război Mondial, aflăm din lucrarea lui Filip-Lucian V. Iorga „Impactul Primului Război Mondial asupra descendenţilor boierimii române”, din care cităm în continuare:

Iorgu Strehăianu şi Elisabeta Plopşoreanu au avut trei fii şi două fiice. Maiorul Alexandru Strehăianu, locotenentul Vasile (Vasilică) Strehăianu şi Dumitru (Mitică) Strehăianu cad pe câmpul de onoare.

Memoria familiei merge mai departe prin urmaşii surorii celor trei eroi, Lucia Strehăianu, care s-a măritat cu Iancu Saidac (fiul lui Nicolae Saidac şi al Mariei Pârvulescu şi nepotul lui Ioniţă Saidac), şi el membru al unei familii importante din Mehedinţi, frate cu medicul militar Constantin (Costică) Saidac, directorul primului spital din Turnu Severin, mort în Războiul Balcanic.

După Primul Război Mondial, memoria eroilor Strehăieni a fost onorată. Astăzi, din păcate, după deceniile de comunism şi din cauza nepăsării autorităţilor locale de după 1989, amintirea lor e pe cale să se stingă.

Pasionați de vânătoare

„Fraţii Strehăieni au murit în Primul Război Mondial. Erau neînsuraţi. Doi dintre ei erau ofiţeri de carieră. O stradă din Turnu Severin se numea, în perioada interbelică, Eroii Strehăianu. Iar acum se numeşte Costescu. Osemintele lor sunt în Cripta Eroilor. Familia s-a stins, au mai rămas doar surorile eroilor, Lucia Saidac şi Angela Ionescu. 

Mitică şi Vasile Strehăianu erau pasionaţi de vânătoare şi de călărie, aveau câini. Povestea bunica mea, Lucia Strehăianu, că aveau câini mari de tot, de vânătoare. Călătoreau foarte mult în străinătate, la Budapesta, la Viena (…)  „Am găsit în ziarele din anii ’30 că multe cămine culturale din nordul Mehedinţiului purtau numele lor, Eroii Strehăianu. Astăzi, numele lor nu se mai aude.”, spune Alin Saidac Saidac, într-un  interviu dat pe 30 ianuarie 2015.

„Sabotaj agricol” şi „crime de război”

 Conform arborelui genealogic inedit al familiei Saidac, fiul vărului primar al lui Iancu Saidac a fost generalul de brigadă Alexandru Saidac (1890-1979), absolvent al Şcolii militare de infanterie (1910-1912) şi al Şcolii Superioare de Război (1919-1921).

În al Doilea Război Mondial, s-a remarcat în luptele de la sud de Harkov (mai 1942) şi în cele din Stepa Calmucă (noiembrie-decembrie 1942). După instaurarea regimului comunist, a fost condamnat în două rânduri, pe motive politice, sub pretextul de „sabotaj agricol” şi de „crime de război”. Dar Alexandru Saidac luptase şi în Primul Război Mondial.

Unde e generalul Saidac?

„În Primul Război Mondial, a ajuns la gradul de căpitan. A fost şi la Mărăşeşti, şi la Oituz. A luptat foarte mult pe frontul din Moldova, acolo a ajuns cunoscut. A fost coleg cu Eremia Grigorescu.

Aceştia erau oameni de elită ai armatei române, iar prima grijă a regimului comunist a fost să-i lichideze.

Ironia sorţii a fost că, în 1952, vine în vizită în România generalul sovietic Malinovsky. Ministrul Armatei era Emil Bodnăraş. Şi una dintre întrebările pe care le-a pus acest om despre armata română şi despre conducătorii ei a fost: «Dar despre generalul Saidac ce mai ştiţi, pe unde e?». Generalul Saidac era închis. A fost la Jilava, l-au dus şi la Poarta Albă. «Da, trăieşte», i-a răspuns Bodnăraş. Dar unul i-a spus lui Bodnăraş, la ureche: «Ştiţi, este închis».

În 24 de ore l-au  scos din închisoare, i-au făcut uniformă, l-au pus la punct şi i-au spus să nu vorbească nimic şi să spună c-o duce bine: «Vezi că-ţi dăm drumul, îţi dăm pensie.

Să nu spui nimic despre unde ai fost, să spui că ai stat… acasă». Acest Alexandru Saidac era un tip mic de stat, dar avea o forţă interioară formidabilă, avea nişte ochi gri cenuşiu, era foarte apropiat de noi, în special de bunicul Iancu Saidac.”, mărturisea Vaidac Saidac în ianuarie 2015.