În jur de 30.000 de oameni au manifestat contra regimului din cauza condiţiilor grele de muncă şi a sărăciei în care erau nevoiţi să trăiască.
Ceaușescu a făcut un gest fără precedent.
Și-a întrerupt vacanţa de la somptuasa vilă din Neptun, iar pe 3 august a aterizat în Petroşani, pentru a încerca să calmeze spiritele.
Dictatorul le-a făcut minerilor promisiuni fără număr: revizuirea sistemului de pensii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, creşterea calităţii alimentaţiei şi a bunurilor de consum, în special a hainelor şi caselor noi.
Le-a acceptat revendicările, iar ortacii au fost de acord să se întoarcă la lucru.
În lunile următoare, mii de participanţi la grevă au fost pedepsiţi disciplinar, mulţi dintre ei fiind daţi afară de la locurile de muncă, iar alţii au fost detaşaţi în alte zone.
Cel puţin 15 dintre particiapnți au fost condamnaţi în urma acţiunilor de protest la pedepse de până la cinci ani de închisoare, pentru infracţiuni ca ultraj, ofensă adusă autorităţilor sau apologia infracţiunilor.
Presa a slăvit vizita de lucru
Ziarele locale şi naţionale au acordat spaţii largi „vizitei de lucru” întreprinse de Ceaușescu în Valea Jiului, fără să sufle un cuvânt despre motivul pentru care se repezise acolo.
Vizita a fost descrisă ca o mare sărbătoare pentru comunitate.
„Minerii din Valea Jiului şi-au exprimat dorinţa şi au rugat pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu să accepte propunerea de a primi titlul de „Miner de onoare”, aceasta fiind o expresie a deosebitei preţuiri pe care minerii o dau preocupării şi grijii pe care secretarul general al partidului, conducerea partidului şi statului o acordă muncii şi vieţii celor care lucrează în industria minieră, dezvoltării acestei importante ramuri, creşterii nivelului de trai material şi spiritual al celor ce muncesc în acest domeniu de prim ordin al economiei noastre naţionale”, arăta ziarul local „Drumul Socialismului”, în ediţia din 9 august 1977.
În particular, potrivit notelor informative ale reprezentanţilor ambasadelor occidentale, oficialii din România îşi manifestau îngrijorarea că demonstraţiile se puteau răspândi în rândul muncitorilor din alte zone ale ţării, iar pentru a preveni reizbucnirea unor conflicte Securitatea şi Miliţia au desfăşurat în următoarele luni forţe impresionante în Vale.
„The New York Times” a trimis corespondenţi în Valea Jiului.
„La începutul acţiunilor de protest, muncitorii au sechestrat cel puţin un oficial al guvernului, pe care l-au ţinut ostatic, au blocat intrările în mină şi au mărşăluit pe străzi, strigând împotriva unui regim care se mândrea cu controlul aspru poliţienesc”, transmitea jurnalistul american David Andelman, corespondent al ziarului The New York Times, care ajunsese în Valea Jiului, în noiembrie 1977, la trei luni de la cele mai mari mişcări de protest din anii regimului comunist.
În 3 august 1977, revendicările minerilor din Valea Jiului au fost prezentate într-o petiţie de 17 puncte lui Ceauşescu.
Ele reflectau deficienţele sistemului politic şi economic, lipsa alimentelor şi a bunurilor de consum, locuinţele înghesuite şi de proastă calitate, sistemul de pensii inadecvat şi sancţiunile aspre pentru neîndeplinirea planurilor de producţie, scria americanul.
„Grevele şi demonstraţiile din Valea Jiului au reprezentat cele mai zdrobitoare mişcări de protest în România comunistă de după război”, afirma jurnalistul american, în reportajul „România cutremurată de protestul minerilor”, din 21 noiembrie 1977.
