Maxim Berghianu, fostul demnitar comunist român, a fost printre puţinii care l-au înfruntat faţă-n faţă pe Nicolae Ceauşescu, după ce acesta a preluat puterea în urma morţii liderului PMR, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965.
Şi când a făcut-o, aşa cum reiese din interviul acordat în 2002, a riscat totul. Miza era aleasa inimii lui, actriţa Silvia Popovici, care nu era agreată de Elena şi Nicolae Ceauşescu. Practic, liderul PCR i-a interzis lui Maxim Berghianu să-şi unească destinul cu Silvia Popovici. Ceauşeştii erau împotriva căsătoriei lor şi le-au transmis-o atât direct, cât şi prin interpuşi.
Demnitarul comunist a murit în 2005 convins că talentul şi charisma soţiei sale – care s-a stins în 1993 – au atras invidia Ceauşeştilor. De asemenea, cel care a fost membru al CC al PMR şi președinte al Comitetului de Stat al Planificării considera că dictatorii n-au fost mulţumiţi nici de cercul lor de prieteni, format în mare parte din intelectuali şi artişti recunoscuţi.
„Față de Silvia Popovici, conducerea de partid a avut o atitudine ostilă. Ostilă e puţin spus! Mie mi-a cerut oficial Ceauşescu ca Silvia să nu mai facă teatru şi film. Întâi prin (n.r. – prim-ministrul Ion Gheorghe) Maurer: «Ar fi bine să intre în învăţământ, să nu mai facă teatru şi film, pentru că Nicu (n.r. – Ceaușescu) are gânduri mari cu tine!»
Zic: «Tovarăşe Maurer, eu când am intrat în partid, nu am intrat pentru gândurile nimănui, n-am aşteptat nici funcţii, nici poziţii.» Am intrat din convingere! Ceauşescu s-a opus să mă căsătoresc cu Silvia. Mi-a spus: «Orice profesie, doctor, inginer, ce vrei, dar nu artist!» Nu știu de ce era aşa pornit.
«Uite, nici Bârlădeanu nu a reuşit cu Marcela Rusu…». «Tovarăşe Ceauşescu, eu nu caut o profesie! Eu caut un om! Eu am divorţat o dată! Eu caut un om! Și cred că ăsta e omul care mi se potriveşte. Nu vreau o profesie.
Dacă nu pot să decid singur în cea mai personală problemă a mea, dacă partidul trebuie să-mi dea acordul, eu renunţ la orice! Absolut la orice!» A doua zi am plecat la Cluj, unde eram prim-secretar de pe vremea lui Dej.
Apoi am venit la București, ne-am căsătorit la Sectorul 6, ca să nu fie la Sectorul 1, și am plecat înapoi la Cluj. A doua zi, Ceauşescu îmi dă telefon: «Ce faci?» «Ce să fac? Bine! M-am căsătorit!» «Cu cine?» «Cu Silvia Popovici!» «Felicitări!»
Ce mai putea zice? Știa de la Secu! Păi, cum dracu’ să nu ştie? Imediat, a doua zi dimineaţa îmi dă telefon! Știa de la Securitate. După ce m-am căsătorit eu cu Silvia Popovici, am aflat că Verdeţ a spus despre mine: «Berghianu şi-a ras cariera.»
Când m-am căsătorit, ştiam că o să am greutăţi. Şi Silvia, care este un om foarte înţelept, mi-a spus: «Maxim, vom avea amândoi de suferit, pentru că eu vin dintr-o lume şi tu vii din altă lume.» Dar între noi a existat un sentiment puternic şi ne-am căsătorit.
A mai trecut un timp, Silvia a mai făcut un film, două. Într-o sâmbătă, eram la Manea Mănescu, care îmi zice: «Ştiţi, tovarăşe Berghianu, trebuie să vă spun o veste cam neplăcută! Tovarăşul Ceauşescu a cerut ca tovarăşa Silvia să nu mai facă teatru şi film!»
«Du-te, domnule! Asta e invenţia ta.» «Nu mă credeţi?» «Nu!» «Haideţi la tovarăşul secretar general!» Ne-am dus. Și spun: «Tovarăşe Ceauşescu, uite ce spune Manea Mănescu, că dumneavoastră aţi fi spus ca Silvia să nu mai facă teatru şi film.»
Zice: «Da!» «Cu ce drept, tovarăşe Ceauşescu? Dacă aveţi ceva cu mine, judecaţi-mă pe mine! Ca mine găsiţi o mie! Dar ce aveţi cu Silvia? Ce aveţi cu profesia ei? Ea are vocaţie pentru meseria asta! Ea nu poate trăi fără teatru!
Ea simte nevoia să se descarce în meseria asta a ei! Eu nu pot să fiu criminal cu omul pe care-l iubesc. Dacă aveţi ceva, luaţi măsuri cu mine. Ca mine găsiţi o mie! Nici o problemă! Greşiţi grav! Silvia ocupă locul ăsta în ierarhia artistică nu după căsătoria cu mine, ci dinainte.
Şi am să vă aduc materiale să vă documentaţi.» Zice: «Să-mi aduci!» Şi i-am adus o geantă cu toate cronicile… Și Ceaușescu l-a chemat pe (Paul Niculescu) Mizil și îi zice: «Uite, a adus Maxim asta, uită-te şi tu peste ele!» Şi a rămas aşa, în coadă de peşte, nici aşa, nici aşa. Dar indicaţii s-au dat clare, la cinematografie, ca Silvia să nu mai joace…
La Ministerul Culturii, vicepreședinte era Dumitru Ghișe, ridicat de mine de la Cluj. Şi Ghișe i-a spus (scenaristei și regizoarei) Malvinei Urşianu: «Să n-o mai distribui pe Silvia Popovici! Că aşa cere conducerea.» Şi Malvina a zis: «Ba, de-a dracu’ o distribui!»
Așa că Silvia n-a mai fost distribuită în film. În afară de Malvina n-a mai distribuit-o nimeni. A pierdut opt ani, cei mai frumoşi, de putere, de creaţie artistică. Din 1967 n-a mai dormit decât cu medicamente… A plâns nopţi întregi, pentru că ea trăia pentru teatru!
Eu nu am făcut decât să o trag în jos şi să-i blochez drumul. Şi pentru asta mă simţeam vinovat. Şi de asta le-am spus sincer: «Luaţi măsuri cu mine! Dar nu vă atingeţi de Silvia! Nu vă permit!» Totuși, la Revelion, la vreo masă festivă, eram invitați.
Ţin minte că odată eram la Predeal, în ajun de an nou… Eram eu cu Silvia, Cornel Mănescu cu soția, Manea Mănescu cu soția, şi Ceauşeştii! Şi aveau fasole cu ciolan. Ceauşescu i-a servit pe toţi. Lui Manea Mănescu, bineînţeles, i-a pus un ciolan mai vârtos. Silvia a observat și a zis: «Tovarăşe Ceauşescu, întotdeauna tovarăşului Mănescu Manea îi daţi ciolanul cel mai mare?»
Şi Ceauşescu a zis: «Ia auzi, măi Manea, ce zice soţia preşedintelui CSP despre tine.» În casa noastră au intrat oameni de cultură. Cred că asta i-a deranjat foarte mult! Foarte mult! Eu n-am avut prieteni decât între oameni de cultură, de artă…
Silvia voia să facă filme, să facă teatru… Era ponderată, la locul ei, nu a dat din coate. Ea n-a câştigat nimic. Ea a pierdut”, a declarat Berghianu în interviul care a fost realizat de Octavian Silivestru în 2002 şi care este păstrat în Arhiva de istorie orală.
