„La 7 iunie 1941 s-a ṭinut o şedinţă a Biroului Politic al Partidului Naţional Ţărănesc în care, în cuvântarea sa, Maniu (foto) spune că după informaţiile pe care le are, izbucnirea războiului este o chestiune de zile şi că noi vom fi antrenaţi în acest război care nu poate fi evitat şi nici măcar nu poate fi amânat.
Părerea lui este că, în ipoteza izbucnirii războiului care se profilează cu certitudine, Armata română trebuie să intre în Basarabia pentru a asigura ocuparea provinciilor româneşti, ferind aceste provincii de rigorile unei ocupaţii germane.
Dar că armata trebuie să se oprească pe Nistru, ca România să nu poată fi acuzată niciodată că şi-a depăşit frontierele legitime şi că a intrat în teritorii străine!
În acest sens, îi face o scrisoare generalului Antonescu.
Generalul Antonescu era plecat deja în Moldova, iar generalul Zaharia care a primit scrisoarea a promis că i-o va trimite la Marele Stat Major care era deplasat pe linia de frontieră.
În sfârşit, la sfârşitul acestei scrisori, Maniu adaugă:
Suntem, aşa cum v-am spus în repetate rânduri, absolut împotriva colaborării pe care aţi iniţiat-o cu Germania, mai cu seamă că se vede că această colaborare tinde să fie nelimitată, despre care considerăm că va fi nefastă pentru ţară, întrucât la sfârşitul războiului anglo-saxonii vor câştiga, căci ei nu pot fi înfrânţi…
Deci este vorba despre scrisoarea din 7 iunie 1941, înainte de intrarea României în război.
La 18 iunie 1941, în cadrul unei şedinţe a Delegaţiei permanente, Maniu precizează că: Pe noi, în raporturile cu Uniunea Sovietică, ne interesează nedreptatea care s-a făcut prin încălcarea provinciilor româneşti, făcută cu nesocotirea celor mai elementare prevederi ale raporturilor internaţionale şi ale propriilor concepţii comuniste despre orânduirile sociale, politice şi geografice.
Deci, noi avem îndreptăţirea de a recupera aceste provincii, fără însă să continuăm un război inutil peste frontierele României.
57 de pagini dactilografiate
La 22 iunie 1941 Antonescu, concomitent cu intrarea noastră în război, trimite lui Maniu un răspuns pe 57 de pagini dactilografiate, în care subliniază poziţiile politice categoric oponente şi ireconciliabile dintre Maniu şi Antonescu, atât în politica externă cât şi în politica internă, pe câteva pagini arată Antonescu că el militează pentru un regim de autoritate; că detestă toate principiile democratice.
Antonescu se apără de acuzaţia lui Maniu că a înfeudat economia românească nemţilor şi că nu este preocupat de soarta tragică a românilor alaţi sub ocupaţie maghiară.
Spune Antonescu că Maniu militează pentru puterile democratice din Occident cu care el, Antonescu, a rupt-o definitiv.
Şi militează pentru libertăţile cetăţeneşti şi democraţie parlamentară pe care el, Antonescu, le detestă.
Că politica pe care o încearcă Maniu, o consideră Antonescu ca o încercare de sinucidere…
La 22 iunie 1941 se declanşează războiul împotriva Uniunii Sovietice; bineînţeles că declaraţia de război care se face de circumstanţă nu cuprinde nici măcar realităţi politice.
Diverse memorii trimise de Maniu lui Antonescu care acuma sunt accesibile, făcând parte din Sala 3 la Biblioteca Academiei, unde până acum era interzis accesul, acuma istoricii au facultatea de a le consulta…”
