La întoarcerea de la Londra, Take Ionescu (foto) declara, pentru ziarul „Universul”, că bulgarul l-ar fi acuzat că, în întrevederea pe care românul o avusese cu premierul francez Poincaré, ar fi spus că Danev, la trecerea sa prin București spre Londra, s-ar fi angajat ca Bulgaria să cedeze României cel puțin Silistra. Take Ionescu mai declara că nu i-a fost greu să-i demonstreze lui Danev că nu-i spusese așa ceva lui Poincaré.
Dar la începutul lui 1913, presa bulgară relua, într-un limbaj violent, acuzația lui Danev, susținând că existau dovezi scrise în acea privință.
Adevărul este că, înainte și după vizita lui Danev la București, presa română scrisese că Bulgaria este gata să ne dea Silistra și că diferendul dintre noi și vecinii de la sud de Dunărea nu era decât pentru Turtucaia și Balcic.
Varianta bulgărească
Istoricul bulgar Elena Statelova, citat de Constantin Iordan în Revista de Istorie Militară nr. 3-4 din 2013, aprecia, într-o lucrare publicată în 1994, că după încheierea armistiţiului cu Turcia (20 noiembrie 1912) exista pentru Bulgaria o ameninţare din partea aliaţilor, Serbia şi Grecia, dar şi a României, deoarece fiecare stat avea „o tactică proprie”, iar ministrul Bulgariei în Rusia, Şt.S. Bobčev, considera că era necesar „un acord cu România”.
O atenţie, deloc neglijabilă, este acordată de Statelova momentului scurtei vizite la Bucureşti (26 noiembrie 1912) a lui Stoian Danev, preşedintele parlamentului bulgar.
Obiectivul era studierea revendicărilor României.
A fost prilejul de a se întâlni cu regele Carol I, cu premierul Titu Maiorescu, cu ministrul de Externe, Take Ionescu, şi liderul liberalilor, I. I. C. Brătianu. Statelova consemna că oaspetele a beneficiat de o primire „amabilă”, dar că nu i s-a ascuns „cererea unei concesii teritoriale până la linia Silistra – Balcic în schimbul neutralităţii României”.
Răspunsul emisarului bulgar a fost că nu puteau avea loc negocieri în această problemă atâta timp cât războiul nu se încheiase.
În drum spre conferinţa de la Londra, deschisă la 3 decembrie 1912, Stoian Danev a făcut escale la Viena şi Berlin, unde i s-a recomandat realizarea unui acord cu România. A fost momentul în care autoarea a citat un contemporan al lui Danev, ministrul Petar Abraşev, care a scris în jurnalul său despre „cerşetoria războinică a României”.
În ianuarie 1913, „cercul din jurul Bulgariei s-a închis cu pretenţiile declarate deschis de România, însoţite de ameninţări privind ocuparea unei părţi a Dobrogei”.
Elena Statelova sublinia că guvernul l-a împuternicit pe Danev să negocieze la Londra cu trimisul român Take Ionescu şi concomitent să caute sprijinul diplomaţiei ruse.
La o sugestie a lui Serghei Sazonov, şeful diplomaţiei ruse, s-a căzut de acord asupra unor concesii: garantarea Dobrogei de nord, dărâmarea fortificaţiilor din jurul Silistrei, o modificare a graniţei cu cedarea a 3-4 sate către România şi garantarea drepturilor şcolare şi religioase ale kuţovlahilor din Macedonia.
Intervenţia diplomaţiei ruseşti nu a fost suficient de decisivă, pentru a îndemna Bucureştiul să fie satisfăcut de oferta bulgară. Zadarnic premierul Ivan Gheşov a cerut un sprijin şi o apărare mai energice. Lui T. Teodorov, trimis special la Petersburg la sfârşitul lui decembrie 1912, i s-a declarat că Bulgaria nu poate conta pe convenţia militară din 1902 şi trebuia să accepte un sacrificiu mai mare.
România crește pretențiile
Era înregistrat şi faptul că, în februarie 1913, exigenţele româneşti au crescut de la linia Silistra – Balcic la linia Turtucaia – Balcic, care a eclipsat temporar celelalte probleme, indiferent de semnalele alarmante ale generalului Hr. Hesapciev, reprezentantul bulgar la Marele Cartier General grec de la Salonic, şi ale generalului St. Paprikov de la cartierul general din Skopje.
A fost din nou prilejul de a-l cita din Abraşev: „Din jurul acestei blestemate probleme româneşti, niciodată nu se va ridica ceaţa şi obscuritatea”.
Tratatul de la București
Pe 10 august 1913, după al doilea război balcanic, se semna Tratatul de la București între Bulgaria, pe de o parte, și România, Serbia, Muntenegru și Grecia, pe de alta.
Fiind primul tratat din Istoria Modernă unde Marile Puteri nu au avut nici un cuvânt, iar înscrisurile păcii au devenit realitate.
În conformitate cu prevederile tratatului de pace, Bulgaria ceda României porțiunea cunoscută ca Dobrogea de Sud (Cadrilaterul), de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo (Ecrene). Cadrilaterul avea o suprafață de aproximativ 6.960 km², o populație de circa 286.000 de locuitori și includea fortăreața Silistra și orașele Turtucaia (port la Dunăre) și Balcic (port la Marea Neagră).
În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortărețele existente și să nu construiască altele la Ruse ori la Șumen, sau în orice alt loc dintre aceste două puncte, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.
