Confruntarea nu poate fi găsită în nicio carte de istorie – cuvântul scris avea să ajungă în acele ținuturi abia peste 2000 de ani – dar aceasta nu a fost o luptă între clanurile locale.
Mii de războinici au participat la o luptă brutală, probabil dată într-o singură zi, folosind arme din lemn, silex și bronz, un metal care era atunci apogeul tehnologiei militare.
Căutând să găsească o bază solidă pe malurile râului Tollense, o panglică îngustă de apă care curge prin mlaștinile nordului Germaniei spre Marea Baltică, armatele au luptat corp la corp, mutilându-se și ucigându-se cu bate, sulițe, săbii și cuțite.
Săgețile cu vârfuri de bronz și silex au fost trase de la distanță apropiată, străpungând craniile și oasele adversarilor.
Caii aparținând unor războinici de rang înalt și-au găsit sfârșitul în pari înfipți în pământ. Unii războinici au fugit și au fost loviți din spate.
Când s-a încheiat lupta, sute morți zăceau în valea mlăștinoasă.
Unele cadavre au fost fefuite de obiectele de valoare, iar altele s-au scufundat, scăpând nejefuite, la doi metri sub apă. Turba s-a așezat încet peste oase. În câteva secole, întreaga bătălie a fost uitată.
În 1996, un arheolog amator a găsit un os al brațului superior care ieșea din malul abrupt al râului – primul indiciu că Valea Tollense, la aproximativ 120 de kilometri nord de Berlin, ascundea un secret groaznic.
Un vârf de săgeată din silex era încastrat ferm într-un capăt al osului, determinându-i pe arheologi să sape și să dea de mai multe oase, de un craniu și de un baston de 73 de centimetri asemănător cu o bâtă de baseball.
