Holodomorul, marea foamete care a lovit Ucraina între 1932 și 1933, este printre marile genocide ale secolului al XX-lea. Vorbim despre genocid pentru că această foamete a fost provocată deliberat de politicile regimului sovietic al lui Stalin de consolidare a colectivizării. De altfel, Holodomor înseamnă în ucraineană chiar „exterminare prin foame”.
Cel puțin cinci milioane de oameni au murit de foame în URSS pentru că au fost privați în mod deliberat de mijloacele lor de existență. Dintre aceștia, între 3 și 4 milioane erau ucraineni, victime ale unei conduceri politice dispuse să ucidă milioane de oameni în numele unei ideologii demente.
Harkov, capitala foamei
După războiul civil, bolșevicii au înființat oficial Republica Sovietică Socialistă Ucraina la 30 decembrie 1922. Prima capitală a noii republici sovietice, până în 1934, a fost orașul Harkov, care și-a câștigat renumele de „capitală a foametei”.
Regimul condus de Lenin și mai apoi de Stalin a răsturnat ordinea socială, politică și economică a Ucrainei, forțând rusificarea (în ciuda politicii naționalităților) și eradicând tradiția religioasă. Cel mai mare accent a fost pus pe aplicarea principiilor socialismului într-o economie preponderent agrară.
După anunțarea campaniei masive de colectivizare bazată pe ferme colective ( colhoz ) și ferme de stat (sovchoz), conducerea sovietică și-a concentrat puternic eforturile în 1928 asupra Ucrainei, unde țăranii se arătau refractari.
„Stalin și tovarășii săi”, notează Observatorul Balcanico-Cauca, „erau conștienți de pericolul revoltelor și, ca să nu piardă Ucraina, în 1932 regimul s-a gândit la o strategie de a extermina (sau cel puțin a reduce la tăcere) națiunea ucraineană. Manevra a fost mascată inteligent de un plan de colectivizare. În esență, „era vorba de confiscarea tuturor stocurilor de cereale și alimente ca sancțiune pentru neîndeplinirea planului de stat pentru aprovizionarea cu cereale ”.
Foametea a fost așadar rezultatul confiscării alimentelor, al blocajelor rutiere care împiedicau populația să se deplaseze, al blocării metropolelor, începând chiar cu Harkovul, devenit „capitala foamei”.
Guvernul sovietic a accentuat criza agricolă deja în desfășurare, creând o foamete de proporții uriașe „ prin impunerea unei cote de grâu extrem de mare și nerealistă ca taxă de stat”.
Colectivizarea a dus la canibalism
În cărțile Red Famine: Stalin’s War on Ukraine de Anne Applebaum și Lands of Blood de Timothy Snyder apar informații șocante despre situația din Ucraina între 1932 și 1933.
Astfel, într-un raport al șefului poliției secrete din Kiev sunt enumerate 69 de cazuri de canibalism în numai două luni. raportul vorbește despre cazuri în care oameni care și-au ucis și mâncat copiii, dispariția totală a câinilor și a pisicilor, moartea întregii populații a unor sate și vagoanele pentru transportul morților, în care erau strânși și muribunzii, dintre care unii ajungeau să fie îngropați de vii.
Între noiembrie și decembrie 1932, o serie de măsuri politice au creat condițiile pentru izbucnirea foametei. Pe 18 noiembrie, țăranilor ucraineni li s-a ordonat să predea orice surplus din recolta anterioară, rezultând o serie nesfârșită de persecuții din partea poliției și serviciilor secrete.
Două zile mai târziu a fost impusă o regulă draconică în ceea ce privește carnea. Această regulă a dus la confiscarea în masă a vacilor și a porcilor, singura asigurare pe care oamenii o aveau împotriva foametei.
Între 28 noiembrie și 5 decembrie, alte ordonanțe au mărit puterea de confiscare a funcționarilor comuniști. La sfârșitul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie, turneul ucrainean al lui Kaganovic a lăsat în urmă un val de epurări de oficiali, condamnări la moarte, deportări.
A urmat prăpădul. În primăvara anului 1933, nu mai puțin de 10.000 de oameni au murit de foame în fiecare zi. Acestor morți li s-au adăugat cei aproximativ 300.000 de ucraineni care au murit de foamete după ce au fost deportați în lagărele de muncă, gulaguri și așezări speciale.
În total, nu mai puțin de 3,3 milioane de oameni și-au pierdut viața în Holodomor, iadul pe pământ creat de colectivizare. Între timp, cerealele sovietice rechiziționate de la ucraineni au contribuit la menținerea stabilității piețelor internaționale, în săptămânile decisive în care Statele Unite conduse de Franklin Delano Roosevelt urmăreau ca această nouă stabilitate să depășească Marea Criză.
Chiar și astăzi, memoria Holodomorului desparte Ucraina și Rusia. Pentru Kiev aceasta este o pagină de neșters din istoria sa: în 2010, curtea de apel de la Kiev a decretat că Holodomorul a fost un act de genocid. Polonia și Vaticanul au recunoscut și ele acest genocid, notează ziarul italian Il Giornale.
