Încă din timpul copilăriei, pe care şi-a petrecut-o la Craiova, a dovedit înclinaţie pentru desen. La numai 12 ani a realizat o acuarelă, reprezentând pe bunica sa pe patul de moarte.
Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 la Câmpulung, judeţul Argeş, în familia unor bogaţi negustori craioveni.
Tatăl său, român cuţovlah, boierit de Caragea, pe adevăratul său nume Dimitrie Mihali Dinu, avea în arendă strângerea din judeţele Olteniei, a untului, a seului şi a mierei, ceea ce datora Principatul paşei de la Vidin.
A început să fie numit Aman, nume ce i-a rămas lui şi urmaşilor săi.
Mama sa a fost Despina, o grecoaică românizată (alintată Pepica). Revoluţia de la 1821, apoi, în 1828, trecerea ruşilor şi ciuma, i-au adus mari pagube tatălui său, care doborât de necazuri moare în 1834
Theodor a urmat cursurile Şcolii Centrale din Craiova, unde a luat lecţii de desen la clasa profesorului Constantin Lecca, după care s-a înscris la cursurile Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti la clasa profesorului Carol Wallenstein.
S-a dedicat picturii, fiind influenţat de maeştrii Renaşterii italiene.
După revoluţia de la 1848, Colegiul Sfântul Sava a fost închis. La Bucureşti, viaţa artistică era extrem de redusă. Şcolile de artă nu existau.
Prin urmare, în 1850, Theodor Aman a plecat la Paris, unde a început să studieze cu Michel Martin Drolling.
Un an mai târziu, după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1851, şi-a continuat studiile în atelierul lui François-Edouard Picot.
Anul 1852 a marcat realizarea primului tablou important, situat în sfera sa predilectă de preocupări – compoziţia istorică „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”.
În 1853 a expus pentru prima dată la Salonul de la Paris, anume lucrarea „Autoportret”.
În timpul unei călătorii la Istanbul şi în Crimeea s-a documentat asupra scenelor de luptă, executând totodată mai multe schiţe şi câteva tablouri.
În Crimeea a pictat „Bătălia de la Alma”, tablou care a fost expus, în 1855, la Expoziţia Universală de la Paris.
Primele şcoli de belle-arte
A revenit în ţară în 1857. A început o serie de demersuri (1859) pe lângă Eforia Şcoalelor pentru înfiinţarea unei şcoli de artă.
Ca urmare, au luat fiinţă în 1864, prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primele şcoli de belle-arte, la Bucureşti şi Iaşi.
Theodor Aman a fost primul profesor de pictură şi directorul Şcolii de belle-arte din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii.
De asemenea, i-a fost încredinţată şi conducerea Pinacotecii, care a luat fiinţă pe lângă Şcoala de belle-arte de la Bucureşti.
Expoziţia artiştilor în viaţă
Theodor Aman a avut iniţiativa organizării evenimentului „Expoziţia artiştilor în viaţă”, expoziţii care au avut loc începând din 1865 şi până în 1881 şi care pot fi considerate drept primele saloane oficiale de artă din România.
La prima ediţie din 1865, a avut o contribuţie uriaşă, expunând 24 de tablouri. În 1868, a obţinut „Medalia de onoare”.
În 1872, a expus, printre altele, vasta compoziţie „Izgonirea turcilor la Călugăreni”, pentru care a primit „Medalia clasa I”.
Din 1872, artistul a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte şi tot atunci a deschis primele cursuri de gravură la Şcoala de Arte Frumoase.
În 1873 a participat la înfiinţarea Societăţii Amicilor Artelor Frumoase, organizând şi o expoziţie cu lucrări ale artiştilor români şi străini.
În acelaşi an, a participat la Expoziţia internaţională de la Viena cu 16 lucrări.
Prima sa expoziţie retrospectivă a fost deschisă în 1883, la Bucureşti, cu circa 130 de lucrări, urmată de o a doua în anul 1889.
Opera sa cuprinde aproximativ 3.000 de lucrări.
Theodor Aman a lăsat în urma sa o operă vastă, reprezentativă şi totodată deschizătoare de noi drumuri în pictura românească a secolului al XIX-lea, ale cărei elemente se regăsesc, transfigurate şi îmbogăţite conceptual în creaţia foştilor săi elevi, între care, la loc de cinste figurează Ion Andreescu şi Ştefan Luchian.
Soţia sa, Ana Aman, a donat statului român, în 1904, casa-atelier cu operele artistului rămase în colecţia personală după moartea sa, obiectele şi tot mobilierul.
Aici, în prima casă-atelier de artist din România, a fost deschis în 1908, Muzeul „Theodor Aman”.
La 10 septembrie 1991, Academia Română i-a acordat titlul de membru post-mortem.
