Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Tortura prin beție. Ce-au putut pătimi ambasadorii britanici în Rusia
Articole online

Tortura prin beție. Ce-au putut pătimi ambasadorii britanici în Rusia

Imaginea pe care o au astăzi occidentalii, mai cu seamă britanicii, despre poporul rus are rădăcini adânci. Încă de la primele contacte diplomatice, trimișii monarhilor englez au fost șocați de „eticheta” rusească.

Recepțiile, o grea încercare

Recepțiile pe care trebuiau să le ofere reprezentanților Imperiului Țarist au fost o grea încercare pentru ambasadorii englezi . Chiar dacă ambasadorul era gazda, mâncarea și băutura erau furnizate de țar. Eticheta cerea ca masa să înceapă prin a bea un pahar de vin în sănătatea țarului, urmată de toasturi similare pentru țarevici (moștenitorul țarului), suveranului englez, familia regală engleze, ambasador, a oficialilor ruși și a fiecărui membru al ambasadei.
Spre disperarea bieților englezi, acest tur de forță se repeta de trei sau patru ori pe parcursul cinei, până când toți cei care se aflau la masă erau atât de beți încât le era imposibil să continue.

În ciuda naturii lor semi-oficiale,aceste recepții nu puteau fi evitate. Refuzul unui ambasador de a găzdui cina sau toasturile repetate ar fi fost considerată o încălcare gravă a etichetei, cu urmări extrem de grave asupra negocierile ulterioare.

 

Nici boala nu era o scuză

 

În 1583, de exemplu, când rușii l-au găsit pe ambasadorul englez „bolnav în pat”, au cerut ca masa să fie pusă în dormitorul ambasadorului, pentru ca acesta „să se ridice și să mănânce oarecum”.
De altfel, bietul ambasador a fost informat că, dacă ar refuza, oficialii îl vor informa pe țar că ambasadorul și, prin asociere, regina Angliei, „nu-l iubesc (pe țar)”.
Fără îndoială, alcoolul er folosit de ruși pentru a obține informații sau, așa cum mărturisea un ambasador, pentru a-l „convinge” pe diplomatul în stare de ebrietate să accepte să cedeze în unele chestiuni importante pentru țar.

Dar beția nu era neapărat, în primul rând, o armă diplomatică, ci mai curând un obicei profund înrădăcinat.„A te îmbăta este o chestiune obișnuită pentru ei în fiecare zi a săptămânii”, avea să-și amintească Giles Fletcher, fost ambasador în Rusia. Observația sa este, de altfel, completată de amintirile altor diplomați și călători care au vizitat Rusia. Niciun motiv pentru o beție pe cinste nu era uitat: sărbători de familie, praznice sau primirea de oaspeți.

Refuzul era văzut ca o ofensă

Refuzul de a participa era considerat un act de dezonoare, iar în context diplomatic, o încălcare gravă a etichetei. Astfel, ambasadorii englezi moderni timpurii, în ciuda obiecțiilor lor, nu a avut de ales decât să bea cot la cot cu rușii până nu mai putea, după cum își amintea Sir Jerome Bowes.
Rușii nici măcar nu-și puteau imagina că oaspeții veniți de peste mări și țări au alte obiceiuri în ceea ce privește băutura. Ospitalitatea țarului includea furnizarea zilnică a unei canități uriașe de alcool pentru fiecare membru al ambasadei. Calitatea și cantitatea băuturii erau determinate pe baza precedentelor și a rangului diplomatului și putea fluctua în funcția de prețuirea de care se bucurau ambasadorul și țara pe care o reprezenta.

Băutura cea de toate zilele

Astfel, Sir John Merrick, ambasadorul extraordinar al Angliei în 1614, primea zilnic patru charki (echivalentul a jumătate de litru) de vin de pâine ( polugar ), o carafă de vin de struguri, trei căni de hidromel, o găleată și jumătate de hidromel mai ușor și o găleată de bere.
Cei cinci diplomați care îl însoțeau pe ambasador primeau, la rândul lor, patru charki de vin, o carafă de hidromel, trei sferturi de găleată de hidromel cu o concentrație alcoolică mai mică și o jumătate de găleată de bere. Servitorii ambasadorului, mai exact 25 dintre ei, aveau și ei tainul lor zilnic- două charki de vin și jumătate de găleată de bere.

Generozitatea țarului, care suprimentase serios aprovizionarea cu băutură a diplomaților englezi, a fost privită ca un semn de favoare fără precedent. În practică, însă, oficialii ruși nu au reușit să ofere toată băutura stabilită. În preimul rând pentru că aveau loc raiduri ale cazacilor ostili. În al doilea rând, pentru că și alte câteva ambasade călătoriseră pe aceeași rută, iar rezervele se subțiaseră. Disperațși că se fac de rușine, rușii au vrut să-l despăgubească financiar pe ambasador pentru lipsa băuturii, dar acesta a refuzat,â.Ambasadorul refuzase, de asemenea, să accepte compensații bănești în locul unei prevederi reduse. Rezoluția a fost de a grăbi partidul ambasadorilor spre Moscova.

Scrisoare „parfumată” de la țar pentru regină

Orice aspect al vieții era legat de băutură pentru ruși. Jerome Horsey își amintește, de exemplu, că și scrisoare secretă trimisă de Ivan cel Groaznic reginei Elizabeta I a fost ascunsă într-un recipient de lemn plin cu aqua vitae. În ciuda eforturilor lui Horsey, scrisoarea mirosea puternic a alcool când i-a fost transmisă ​​reginei.
De voie, de nevoie, diplomații englezi au acceptat regulile jocului. Au înțeles rapid că în Rusia diplomația era mai ales personală, iar succesul misiunii lor depindea adesea de abilitatea de a cultiva relații bune cu oficialii ruși și, prin extensie, cu țarul. Până la urmă, după cum spune proverbul rusesc, „cine nu riscă, nu bea șampanie”, scrie Tatyana Zhukova pe site-ul historytodauy.com.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA