Cu trei secole înainte, insula fusese încredințată de Carol Quintul Cavalerilor Ordinului Ospitalier al Sfântului Ioan al Ierusalimului, deveniți apoi Cavaleri de Rhodos și ulterior de Malta.
Tânărul general al Armatei Orientului îi cere Marelui Maestru al Ordinului de Malta permisiunea să se aprovizioneze cu apă.
Acesta refuză, iar Bonaparte se folosește de oportunitate pentru a cuceri insula.
În fața francezilor, Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim ar fi avut mijloacele necesare pentru a rezista unui asediu de lungă durată.
În plus, el beneficia și de sprijinul lui Ferdinand al IV-lea, regele Celor Două Sicilii.
Totuși, cei trei sute de cavaleri, în majoritatea lor francezi, nu au chef să se bată împotriva compatrioților lor.
Un tratat de capitulare este semnat pe 12 iunie 1798, la bordul lui L’Orient, nava amiral a flotei lui Napoleon.
Bonaparte se instalează pentru câteva zile la La Valetta. Pe 13 iunie, el dă tot felul de decrete revoluționare: o constituție pentru Malta, municipalități, iar toți locuitorii insulei devin cetățeni francezi.
În plus, instituie un cod al familiei, abolește privilegiile feudale precum și sclavagismul.
A doua zi, Cavalerii sunt expulzați de pe insulă. Ei vor reface Ordinul la Roma, sub protecția Papei.
În ce-i privește pe oamenii lui Napoleon, aceștia jefuiesc bisericile de operele de artă și de odoarele lor, o practică obișnuită la armatele revoluționare.
Pe 17 iunie, Bonaparte informează guvernul Directoratului:
„Avem, în centrul Mediteranei, locul cel mai fortificat din Europa, și îi va costa scump pe cei care vor dori să ne alunge.”
A doua zi, generalul lasă pe insulă o garnizoană de 4.000 de oameni, sub comanda generalului Daubois, și își reia drumul spre Egipt.
Revolta împotriva ateilor
Însă maltezii, catolici fervenți, nu vor întârzia să se revolte împotriva necredincioșilor și fac apel la regele Siciliilor, aflat în bune relații cu amiralul Nelson.
Englezul organizează o blocadă a insulei, provocând pierderi imense garnizoanei și populației.
Pe 5 septembrie 1800, Bonaparte, devenit între timp Prim Consul, se resemnează și cedează Malta englezilor.
Anglia și Franța semnează Tratatul de la Amiens, din 25 martie 1802. Londra se angajează să restituie Malta Cavalerilor Ordinului Sfântului Ioan, iar francezii să evacueze porturile napolitane.
Tensiunile dintre cele două părți rămân însă foarte puternice, iar pacea va fi ruptă în urma refuzului englezilor de a pleca din Malta.
Urmează doisprezece ani de războaie în Europa. În fine, în 1814, prin primul Tratat de la Paris, Londra obține cesiunea Maltei și a vecinei sale mai mici, Insula Gozo.
Arhipelagul devine o colonie a Coroanei Britanice, până la obținerea independenței în 1964, după ce a fost în prima linie în războiul împotriva celui de-Al III-lea Reich.
