La 4 martie 1801, ambasadorul spaniol a putut începe lunga sa călătorie de la Viena la Constantinopol, sosind la București la 27 aprilie, „după cele mai mari străduințe posibile, prin niște drumuri periculoase, râpoase și pline de prăpăstii”.
„Sosind la frontiera Turciei, am întâlnit pe mihmandarul (funcționar de protocol însărcinat cu primirea oaspeților) pe care, din ordinul Sublimei Porți, mi-l trimisese Principele Valahiei pentru a mă însoți.
Mi-a pregătit îndată caii, trăsurile, escorta și locuința gratuită. Toată lumea din această țară s-a întrecut în îndatoriri și atenții.
Am răspuns cu acele expresii afective, care sunt atât de puternice în toate țările și indispensabile în cele orientale, urmărind mereu să împac sobrietatea cu fastul…
La o jumătate de leghe depărtare de Capitală a ieșit să mă primească, în numele Principelui, al doilea Postelnic (sau ministru) într-o trăsură a Alteței Sale, cu o strălucită escortă de pedestrași și călăreți, și m-a condus la casa destinată pentru găzduirea mea… am vizitat pe Principe, care m-a primit bine și m-a cinstit după felul oriental”.
Din cauza insecurității provocate de atacurile trupelor otomane răsculate ale lui Pazvantoğlu (Pazvante Chiorul – nota Ev. Istoric), Ignacio María Corral y Aguirre a plecat din București spre Varna după 9 mai, de unde s-a îmbarcat pe o corabie și a ajuns la Constantinopol la 23 mai 1801.
Avea să fie ultima misiune a diplomatului spaniol, care a decedat în capitala Imperiului Otoman, la 16 mai 1805.
Cariera lui Don Ignacio
Don Ignacio María Corral y Aguirre s-a dedicat inițial unei cariere ecleziastice, fiind absolvent al Colegiului Arhiepiscopal din Salamanca și doctor în drept al aceleiași universități din 1759.
Ignacio María Corral y Aguirre a abandonat monahismul și a început cariera publică în 1774, când a fost numit consilier și grefier al Ordinului Lânii de Aur (în spaniolă Orden del Toisón de Oro), unul dintre cele mai vechi și prestigioase ordine din Europa, înființat în 1430.
În 1780 Ignacio María Corral y Aguirre și-a început cariera diplomatică, fiind numit trimis extraordinar al Spaniei în Danemarca, ajungând la Copenhaga în 1781.
A ocupat apoi același post în Suedia din 1785, până în 1793.
Aici a devenit unul dintre cei mai respectați diplomați străini din Stockholm și a ajuns să fie un apropiat al Regelui Gustav al III-lea (24 ianuarie 1746 – 29 martie 1792), suveran al Suediei din 1771 până la decesul survenit în urma unui atentat.
În 1793 a fost numit ministru plenipotențiar în Țările de Jos, fiind însă nevoit să se refugieze din Haga în 1795, din cauza invaziei franceze, Spania și Franța aflându-se în război de doi ani la acea dată.
