Evenimentul Istoric > Articole online > Ce a căutat Iulius Cezar în Olanda?
Articole online

Ce a căutat Iulius Cezar în Olanda?

În anul 55 î.Hr, armata romană condusă de viitorul dictator al Republicii romane (între 49-44 î.HR), Gaius Iulius Cezar, a reușit să nimicească triburile germanice Usipetes și Tencteri, în ceea ce a rămas în istorie drept prima bătălie probată istoric pe teritoriul actual al Olandei.

Cezar descrie detaliat lupta în a patra sa operă “De Bello Gallico”, însă locul exact în care a avut loc bătălia a rămas un mister.

Acum este dovedit ştiinţific

Până de curând, când cercetătorii de la Universitatea Vrije din Amsterdam au stabilit că bătălia a avut loc în localitatea Kessel, astăzi sudul provinciei Brabant pe malul râului Maas.

Arheologii afirmă că datarea cu carbon a armelor găsite la Kessel dovedeşte că generalul roman a masacrat triburile germanice pe sol olandez.

Conform The Guardian, oseminte umane, săbii, sulițe și coifuri au fost găsite în aproprierea localitătii. Un coif aproape intact, datând din secolul I î.HR a fost expus în Kessel.

“Astfel, pentru prima dată s-a putut dovedi arheologic că Cezar a fost cu adevărat în Olanda”, a declarat Nico Roymans de la Universitatea din Amsterdam.

Veniseră să îi ceară o favoare

Liderii triburilor Usipetes și Tencteri veniseră la Cezar, ca să îi ceară acordul să se stabilească pe malul Rinului.

Cezar nu doar că a refuzat, dar a și ordonat celor opt legiuni și cavaleriei, aflate în subordinea sa, să îi extermine. Cavaleria nu a menajat nici femei și copii, conform osemintelor găsite.

Chiar dacă Cezar s-a lăudat în scrierile sale că a nimicit peste 430.000 de persoane, osemintele corespund unui număr de cel mult 150-200.000 de persoane.

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola