Casele în care trăiau romanii. Primul tratat de arhitectură important din istorie
Casele romane, din lipsa spațiului, erau mici, nu foarte spațioase, construite după același tipic și având îndeobște aceleași componente. Cu toate acestea, la Pompei, unde erupția vulcanului Vezuviu a conservat atât materialul uman, cât și cel non-uman, s-au descoperit și case luxoase, care se întindeau pe suprafețe mai mari, dincolo de ,,atrium” și de ,,tablinum”, un exemplu de astfel de locuință prodigioasă fiind Casa Faunului, care adăpostește inclusiv un bazin și un salon foarte frumos împodobit, reprezentând scena bătăliei de la Arbela.
Rectangulară sau patrulateră, casa tradițională romană era compusă în genere dintr-un hol, numit ,,uestibul”, o curte interioară, denumită pe latinește ,,atrium”, o cameră în care se locuia, ,,tablinum”, un soi de apartament chiar, o sală unde se lua masa, ,,triclinium”, cărora li se adaugă diferite camera cu roluri variate, cum ar fi biblioteca sau sala de lucru.
În funcție de starea financiară a proprietarului, casele puteau fi mai mari, cu mai multe camere, care serveau drept prăvălii dacă erau separate de interiorul casei. Aceste camere asigurau și locul în care negustorii puteau fi primiți temporar. Puteau fi adăugate mai multe dormitoare, mai multe săli de mese, chiar un etaj. Grădina, situată în spatele curții, era opțională, având fie o utilitate pur decorativă, fie una pragmatică, prin plantarea și cultivarea legumelor.
Fațada casei nu era în mod special ornamentată decât în timpuri imperiale
Atrium-ul avea acoperișul parțial înclinat spre interior sau spre exterior, acoperiș susținut de coloane, uneori chiar dispuse pe mai multe rânduri. În atrium erau primiți oaspeții patronului, clienții săi, funcția socială a acestei părți a casei romane completând-o pe cea pragmatică, principala sursă de lumină a casei de aici venind. Între atrium şi tablinum exista uneori un paravan de separare.
Casa romanilor dispunea și de alte încăperi, cum ar fi bucătăria, latrina, baia, toate indispensabile igienei, mai ales în orașele aglomerate ca Roma. Domus-ului roman i s-a adăugat o nouă încăpere, de sorginte grecească, către perioadă de sfârșit a Republicii, în locul grădinii, fiind de fapt mai multe apartamente grupate în jurul curții interioare, apartamente care găzduiau săli de mese, de lectură, dormitoare, pentru un plus de confort.
Această locuință urbană romană are în mediul rural echivalentul așa-numitei villa rustica. Dar nu doar acest tip de locuință se putea găsi în mediul rural roman, ci și vilele de odihnă ale celor bogați. Spre deosebire de modestele case rurale, vilele de la țară erau mult mai somptuoase și nu se rezumau la pivnițe și camere de depozitare, întinzându-se pe mii de metri pătrați uneori, cu o mare grădină și frumos amenajate.
