Cantacuzino – Grănicerul și legionarii
Industriași precum Ion Gigurtu sau Malaxa au sprijinit financiar mișcarea, alături de alte doamne burgheze din societatea românească.
Un colaborator care i-a fost foarte aproape lui Corneliu Zelea Codreanu a fost generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul. Membru al Partidului Conservator, om cu legături până la vârful statului, un apropiat al reginei-mamă, Maria, ,,Zizi”, cum i se adresau apropiații, inclusiv regele Carol al II-lea, s-a apropiat de mișcarea legionară și mai ales de liderul ideologic și spiritual al acesteia, câștigându-i respectul.
Antisemit convins, un critic dur al francmasoneriei și un anticomunist total, Cantacuzino-Grăniceru le-a oferit legionarilor un excedent de legitimitate, oferindu-le protecția în cadrul politicii bucureștene, contactele sale în cadrul corpului de ofițeri și în cele mai înalte sfere ale politicii permițând mișcării să își extindă influența.
Prețuirea generalului pentru Codreanu a mers până într-acolo încât a fost de acord să îndeplinească, odată cu înființarea în 1935 a Partidului Totul pentru Țară și reintrarea în legalitate a mișcării după asasinarea lui I.G. Duca, funcția insignifiantă, în realitate, de președinte, liderul fiind, firește, Codreanu. Cantacuzino-Grănicerul în considera pe liderul legionar fiul său, iar mișcarea servea drept o mare familie în interiorul căreia fusese acceptat. Cu toate acestea, nu era privit cu ochi buni de toți adepții, mai ales din cauza caracterului său, a limbajului vulgar și a tendinței de a privi pe toată lumea de sus.
În schimb, serviciile pe care le-a făcut Legiunii nu au fost nici puțini, nici mice. Dincolo de sprijinul politic și de protecția juridică oferită mișcării, generalul și-a oferit casa pentru a fi transformată în sediul central al Legiunii.
Din corespondența lui Codreanu cu ,,Zizi” Cantacuzino-Grănicerul transpare, până în anii 1936-1937, o sinceră și împărtășită afecțiune, dincolo de afinitățile ideologice și de viziunea despre viață și lume cei doi purtându-și un respect reciproc. Odată cu moartea lui Moța și Marin în Războiul Civil Spaniol (1936-1939), relațiile dintre cei doi au început să se răcească și mai mult, înainte de acest eveniment zguduitor pentru întreaga mișcare Cantacuzino Grănicerul acuzându-l pe Codreanu de lașitate în fața principalului său contestatar, Mihai Stelescu. În acest context, generalul se gândea să părăsească funcția de lider al PTȚ, însă Codreanu a insistat să rămână, căci se temea că partidului ar fi putut fi interzis din nou dacă ar fi trebuit să asume el poziția de lider, în mod oficial.
