Când și de ce au venit secuii, care acum vor autonomie, în Transilvania

 

Cu titlul „Problema Săcuiască”, revista Dacia Istorică din 15 februarie 1938, care apărea la Cluj sub conducerea lui Pavel Șchiopul, publica un studiu despre vremea în care secuii, ce astăzi își revendică un Ținut Secuiesc, au venit în Transilavania:

Istoriografia n’a reușit să rezolve problema epocii când s’au deplasat Săcuii din Ungaria în Transilvania, cum n’a reușit încă să rezolve nici problema motivelor sau cauzelor cari i-au indemnat pe Săcuii din Ungaria să-și părăsiască vechile așezări.

Istoriografia are numai teorii, – teorii cari se contrazic. Secolul al XIII-lea, a doua jumătate a secolului îi găsește în Transilvania, atâta e cert pentru toți.

Pentru a da problemelor totuși o soluțiune, istoricii mai vechi se resemnaseră să accepte, ca cea mai probabilă, teoria că au venit în Transilvania pe la finele secolului al XI-lea, în timpul domniei regelui Ladislau cel Sfânt (1077-1095), însărcinați de acest rege cu misiunea de a apăra frontierele țării.

Cei mai multi istorici dela finele secolului trecut s’au oprit în mod definitiv la această teorie, complectându-o și cu câteva ipoteze nouă privitoare la popasurile Săcuilor până au ajuns acolo unde se în găsesc azi: la finele secolului al XI-lea s’ar fi găsit la Sebeș (săsesc), cursul secolului al XII-lea ar fi ajuns în ținutul Oltului, iar cu începerea secolului al XIII-lea sunt deja în scaunele săcuiești (numite așa mai târziu).

Cei ce susțin aceste teorii și aceste ipoteze nu pot să invoce însă în favorul lor nici cea mai vagă mărturie istorică, decât argumentul prea subtil că „dat fiind că regele Ladislau este patronul țării ungurești și că în acea epocă organizarea politică mergea mână în mână cu organizarea bisericească”, deodată cu organizarea bisericii regale Ladislau va fi organizat apărarea frontierelor țării.

Contra acestei teorii se pot ridica numeroase obiectiuni:

  1. Sfântul Ladislau (foto) n’a fost patronul Transilvaniei. În orice caz nu se poate vorbi de Sfântul Ladislau ca de patron al Transilvaniei înainte de anul 1192, când a fost trecut între sfinț

De parte altă parte, colonizarea lor în Transilvania ar fi fost un eveniment extraordinar, pe care nu l-ar fi trecut în tăcere cronicile.

„Ar fi fost un eveniment extraordinar, pentrucă Ungaria în acea epocă nu era încă atât de populată încât să-și fi putut permite luxul exodului unui mare număr de locuitori, nici regele Ladislau n’a fost atât de puternic încât să fi putut sili masse atât de largi să emigreze”, scrie Pauler Gyula.

  1. Dacă Săcuii ar fi venit în Transilvania în epoca regelui Ladislau (finele secolului al XI-lea) „niciodată n’ar fi putut învăța în colțul acela îndepărtat limba ungurească. Ei au putut veni numai dupăce au învățat în Ungaria limba ungurească cu toate dialectele slavismele ei, adică cel putin 1-2 secole după acțiunea de creștinare a regelui Ștefan cel Sfânt. Pe timpul lui Ladislau procesul de asimilare a Ungurilor era departe de a fi terminat.
  1. Obiecțiunea principală: colonizarea pentru apărarea granițelor este infirmată de logica faptelor.

Către finele secolului al XI-lea, Cumanii în două rânduri au invadat Ungaria, de ambele date venind dinspre Miazănoapte. Prima dată la 1068, au venit peste muntii Meseșului și au prădat „totam provinciam Nyr usque civitatem bihar”, dar au fost bătuți de Laudislau, pe atunci numai moștenitor al tronului.

A doua oară, în 1085, au prădat ținuturile până la cetățile „hungh et borsoa”, fiind și de astă dată bătuti de Ladislau (ajuns rege), când se retrăgeau înspre munții munții și trecătorile Rodnei.

Ar fi de înțeles, prin urmare, dacă regele Ladislau gândindu-se organizeze apărarea frontierelor, ar fi început cu organizarea apărării frontierelor amenințate, apărând adică poarta prin care se scurgeau toate valurile dușmanilor – pentrucă este contrar logicei să organizezi apărarea unor frontiere neamenințate, cât timp există frontiere amenințate și neapărate.

  1. Și încă un argument final: nici un document, nici o cronică, nici o tradițiune măcar nu pomenește niciodată, nici cât de vag, de Săcui în Transilvania înainte de secolul al XIII-lea.

Sub presiuneaa acestor și altor argumente similare, și istoriografia ungurească mai nouă începe să admită o emigrațiune într’o epocă mult mult mai recentă decât epoca regelui Ladislau.