Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Când s-a întors de pe Lună spunea că în OZN-uri ar putea fi vizitatori de pe alte planete
Articole online

Când s-a întors de pe Lună spunea că în OZN-uri ar putea fi vizitatori de pe alte planete

Astronautul Edgar Dean Mitchell, unul dintre puţinii oameni care au păşit pe Lună, s-a născut la 17 septembrie 1930, la Hereford, Texas, fiind fiul lui Joseph T. şi Ollidean Mitchell, potrivit history.navy.mil.

A absolvit Artesia High School şi la 10 septembrie 1952, s-a înrolat în Marina Americană.

A studiat la Carnegie Institute of Technology (1952), Naval Postgraduate School (1961), Massachusetts Institute of Technology (1964).

La 7 mai 1953 a fost repartizat în Forţele de rezervă ale Marinei SUA. A avansat până la gradul de căpitan, obţinut la 26 februarie 1971.

A fost şef al Diviziei de management al proiectelor în cadrul Laboratorului pentru misiuni cu echipaj uman al Biroului Marinei, cu sediul în Los Angeles, California.

În 1966, a fost selectat pentru a face parte din al cincilea grup de astronauţi al NASA, repartizat echipajului de sprijin pentru programul Apollo 9, apoi a fost desemnat ca pilot de modul lunar de rezervă pentru misiunea Apollo 10, numire care l-a plasat ulterior pentru Apollo 13.

Împreună cu echipajul său, a fost trecut la Apollo 14, pentru a permite comandantului Alan Shepard, care avusese o problemă medicală de la programul Gemeni, să se antreneze mai mult.

Edgar Mitchell a decolat de la centrul spaţial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, la 31 ianuarie 1971, în cadrul programului Apollo 14, devenind al şaselea astronaut care a ajuns pe Lună.

Însoţit de Alan Shepard şi Stuart Roosa, Edgar Mitchell a fost responsabil pentru pilotarea modulului lunar Antares, care a aselenizat pe craterul Fra Mauro de pe satelitul natural al Pământului, la 5 februarie 1971.

Împreună cu Alan Shepard, primul american ajuns în spaţiu, potrivit NASA, Edgar Mitchell a avut sarcina de a evalua suprafaţa lunară pentru a efectua teste de comunicare şi a face fotografii.

Echipajul a prelevat peste 40 de kilograme de eşantioane de sol lunar în timpul acestei misiuni care a bătut mai multe recorduri la vremea respectivă. Cei doi astronauţi au fost, de asemenea, primii care au retransmis imagini color televizate de pe Lună.

Misiunea s-a încheiat cu succes la 9 februarie 1971 şi a fost singurul zbor în spaţiu al lui Edgar Mitchell din cariera sa.

Mitchell a părăsit NASA în 1972. A înfiinţat, în 1973, Institutul de ştiinţe noetice, menit să studieze în special „puterile conştiinţei, fenomene care nu se încadrează neapărat în modele ştiinţifice convenţionale, dar păstrând rigoarea ştiinţifică”.

Autor al mai multor cărţi, opiniile sale heterodoxe au fost uneori controversate, mai ales atunci când a spus că, în opinia sa, unele obiecte zburătoare neidentificate ar putea aparţine unor vizitatori de pe alte planete.

A murit la 4 februarie 2016.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola