Din aceste motive, anii ’80 au rămas în mentalul colectiv românesc ca o perioadă a înrăutăţirii bruşte şi grave a condiţiilor de viaţă. Reacţiile populaţiei nu au fost imediate şi violente, precum în cazuri similare petrecute în alte state, deşi greve şi proteste au apărut, cel mai cunoscut act de revoltă fiind cel al muncitorilor braşoveni, din 15 noiembrie 1987.
Întârzierea reacţiilor dure s-a datorat, poate, şi faptului că, la români, după cum spunea Simion Mehedinţi în 1941, „răbdarea nu înseamnă nici frică, nici prostie. A răbda, în buna limbă românească, nu înseamnă numaidecât a suferi în chip pasiv împilarea cuiva, ci poate însemna cu totul altceva: a primi cu bunăvoinţă unele greutăţi aduse de împrejurările vieţii şi, la nevoie, a suporta cu liniştită şi bărbătească hotărâre ceea ce nu-i cu putinţă de înlăturat. Numai slăbănogul scânceşte ca un copil şi se tânguieşte în faţa durerii: cel tare suferă în tăcere, ajutat de credinţa că vindecarea este cu putinţă”.
Totuşi, pe măsură ce rezervele de răbdare se epuizau, iar aroganţa conducătorilor şi a nomenclaturii creştea, semnele că oamenii căutau căi de înlăturat „ceea ce nu-i cu putinţă de înlăturat” vor deveni tot mai evidente.
Regimul comunist căuta parcă, cu tot dinadinsul, să-i împingă pe oameni la limita răbdării!
Cu toate acestea, propaganda de partid şi raportările bombastice continuau să acrediteze ideea că economia românească este în plin avânt, iar cetăţenii cunosc noi şi noi trepte de bunăstare şi civilizaţie. Cel mai grav era faptul că ruperea de realitate se produsese la cel mai înalt nivel: Nicolae Ceauşescu, înconjurat de adulatori şi incompetenţi, ajunsese să creadă, în mare măsură, că românii… trăiesc bine!
Trei tone de cereale pe cap de locuitor!!
În şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 20 octombrie 1989, Nicolae Ceauşescu era de-a dreptul exuberant atunci când prezenta rezultatele obţinute în agricultură, fiind convins că întreaga ţărănime este în culmea bucuriei, mulţumită fiind de generozitatea de care dădea dovadă conducerea ţării atunci când împărţea recolta.
Ceauşescu era departe de a înţelege adevărata stare de spirit din satele României, manifestându-se ca un adevărat
„binefăcător” al naţiei, subliniind că, în vreme ce „americanii consumă sub 90 de kg de grâu pe locuitor”, fiecărui
membru al familiilor cooperatorilor îi revine o cantitate de 200 de kg de grâu. Alocuţiunea sa aproape că nu necesită comentarii:
„Aţi văzut cum stăm cu producţia? Se apreciază că aceasta este de 68 de milioane tone cereale: 3 tone pe locuitor!
La porumb mai avem ceva de strâns. Recoltele bune ne-au şi permis să prevedem la fondul de autoaprovizionare
cantităţile pe care le cunoaşteţi, acestea fiind, la unele, de câteva ori mai mari faţă de acum un an! După câte aţi văzut, pe baza producţiei obţinute la grâu, cooperatorii vor primi 2,2 milioane de tone, plus producţia de pe cei 5 ari, ceea ce înseamnă că se pot asigura 200 de kg de grâu pe locuitor, pentru toţi locuitorii satelor, adică membrilor cooperatori şi familiilor lor, iar restul să se repartizeze în raport de participarea la activitate, conform prevederilor Statutului.
Deci, 200 de kg vom asigura fiecărui membru al familiilor cooperatorilor şi diferenţa se împarte în raport de participarea la activitatea cooperativei!
Ceea ce înseamnă să se aplice ferm şi principiul cointeresării materiale. Faţă de acum un an, aceştia primesc cereale de aproape 3 ori mai mult, în general. Avem în cooperative cam 6 milioane de membri, practic, şi, cu lotul lor, revin în medie, dacă am da, 450 kg grâu pe locuitor, din care 200 de kg le dăm în cooperative şi restul în raport de munca depusă. În fiecare familie va fi o cantitate suplimentară de peste 200 de kg.
Trebuie să menţionez că americanii consumă sub 90 de kg de grâu pe locuitor, dar şi alte ţări. Până acum am dat cooperatorilor 100 de kg şi până la 10 noiembrie să mai dăm 100 de kg de grâu. Adică să dăm aceste 200 de kg de grâu şi după Congresul partidului să aibă loc şi repartizarea întregii cantităţi, dar până la 10 noiembrie să dăm, să asigurăm 200 de kg de grâu, ca oamenii să aibă. Aceasta la grâu.
În ce priveşte porumbul, revin cooperativelor, conform celor stabilite, 5,220 milioane kg şi, după ce acoperim toate necesităţile, ne rămân la fondul de stat 10 milioane de tone, plus 3,2 milioane tone, rămân 13,2 milioane de tone de grâu, iar la porumb, după ce asigurăm toate consumurile, ne rămân circa 29 de milioane, iar dacă stabilim exportul prevăzut, cu exportul sunt 30 de milioane.
Avem un program cu ţările socialiste pentru porumb, pentru acest export. Aici să asigurăm pentru fiecare membru cooperator şi familiile lor câte 300 kg porumb ştiuleţi, ceea ce înseamnă circa 1,8 milioane tone şi diferenţa de 3 milioane şi ceva de tone să se dea tot în raport de participarea la activitate.
Dacă luăm împreună grâul cu porumbul, primesc aproape până la 1,3 tone pe locuitor porumb ştiuleţi. Au mai primit orz 300.000 de tone şi, desigur, este prevăzut la celelalte produse, la fasole, la mazăre şi la plante tehnice, la ulei ar trebui să avem o situaţie mai bună, la legume, fructe, struguri. Acum, să le depozităm, să le păstrăm, ca să nu avem nici un fel de pierderi, iar la industria alimentară să realizăm prelucrarea şi să asigurăm şi randamentele corespunzătoare celor prevăzute în plan şi chiar să le îmbunătăţim”.
Românii mâncau mai mult decât prevedeau normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.)!
În aceeaşi şedinţă s-a discutat şi „Programul privind autoconducerea şi autoaprovizionarea pentru asigurarea bunei aprovizionări a populaţiei cu produse agroalimentare şi bunuri industriale de larg consum, pe anul 1990”.
Potrivit lui Nicolae Ceauşescu, acest program „asigură şi o bună aprovizionare cu carne, dar şi realizarea creşterii efectivelor de animale pe baza a ceea ce este stabilit”.
Din nou, liderul P.C.R. se dovedea a fi convins că partidul oferă cetăţenilor cele mai bune condiţii de viaţă: „La Capitală, spre exemplu, numai carnea reprezintă 100 de kg pe an de locuitor, la care se adaugă soia, ceea ce asigură circa 140 de kg, împreună cu preparatele, dar echivalentul în carne, ceea ce, după datele şi cerinţele unei alimentaţii raţionale, depăşeşte cu mult necesarul”.
Aprovizionarea planificată pentru anul 1990 îi plasa pe români printre cei mai bine hrăniţi cetăţeni ai planetei, Ceauşescu invocând chiar o serie de cifre comparative: „În mod corespunzător, toate celelalte produse asigură o bună aprovizionare, conform cu cerinţele. După normele internaţionale, noi ar trebui să consumăm 2.650 calorii. În realitate, până acum, am consumat aproape 3.300 calorii şi cu aceasta vom creşte mult consumul de calorii! În general, normele OMS prevăd, pentru toate ţările, consumuri care sunt între 2.500-2700 calorii, cel mult, la unele. Noi suntem la 2.650! Noi suntem spre cei de sus, având în vedere zona mai rece! La acestea se adaugă şi consumul de peşte”.
Specula, furtul constituie acţiuni contrarevoluţionare!
Totuşi, în pofida optimismului afişat, Nicolae Ceauşescu era conştient că între cantităţile planificate şi ceea ce putea cumpăra efectiv cetăţeanul de rând există serioase discrepanţe. Sistemul „pieţei negre”, reţelele de corupţie care acaparaseră comerţul şi impactul acestora asupra aprovizionării populaţiei se pare că erau bine cunoscute de secretarul general al partidului, care pleda în favoarea unor „măsuri serioase pentru buna organizare a aprovizionării”:
„În general, în Capitală, este proastă organizarea, începând de la ministerele industriei alimentare şi comerţului, care nu s-au ocupat în mod corespunzător ca produsele care sunt repartizate pentru Capitală să poată fi desfăcute cum trebuie. Sistemul însuşi de organizare a comerţului este necorespunzător în Capitală!
Acum am spus să se discute ca în cel mai scurt timp, în cursul acestei luni, să reorganizăm întreaga reţea, mai cu seamă în domeniul alimentar! În primul rând! Spuneţi, tovarăşi! Aveţi ceva de spus, de propus? Nimic? (…) Cele mai multe probleme le-am avut în Capitală, deşi anul acesta, lunar, Capitala a primit 21.000-22.000 de tone de carne şi produse din carne şi, practic, trebuia să aibă o aprovizionare excelentă.
Şi Capitala, şi industria alimentară, şi comerţul interior, au lucrat foarte prost! Nu numai prost! Au încurajat de fapt specula, au încurajat furtul prin felul în care au condus sectorul acesta de activitate. Inclusiv Ministerul Agriculturii are o răspundere foarte mare în această privinţă! Noi avem, de exemplu, pentru carnea de porc un Trust special pentru Capitală. Acum, când am făcut controlul, inclusiv cu Ministerul de Interne, care şi ei au dormit şi unii din
miliţie – încă nu i-au descoperit, cred că au fost părtaşi la tot ceea ce s-a întâmplat – s-a constatat că nu au livrat
în Capitală şi, pe baza unor ordine date de la Comerţ, de la Industria alimentară şi de la Agricultură, au trimis în toată ţara, deşi, conform legii, ei nu trebuiau să livreze porcii decât în Capitală”.
Concluzia lui Ceauşescu era una singură: „Trebuie să punem ordine şi disciplină!” În acest sens, Nicolae Ceauşescu
preconiza o altă repartizare a magazinelor pe sectoare, o mărire a centrelor de desfacere, „o raionare a însăşi aprovizionării”, întrucât „cantitatea de carne, care depăşeşte practic de două ori normele de consum, este mai mult decât suficientă să asigurăm aprovizionarea”.
„Vârful de lance” al măsurilor de remediere a crizei alimentare trebuia îndreptat împotriva celor care încălcau „legile şi hotărârile de partid”. În acest sens, Ceauşescu cerea luarea de măsuri „de a nu admite în nici un fel nici o altă destinaţie produselor, de a fi necruţători faţă de speculanţi, faţă de oricine ar fi, pornind de la faptul că specula, furtul constituie acţiuni contrarevoluţionare şi că în toată lumea ele sunt foarte aspru pedepsite!
Voi reaminti numai ce s-a întâmplat la «Casa Albă», când înşişi consilierii lui Reagan, când au fost prinşi pentru furt, toţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi! Nicăieri în lume nu se poate şi nu se închid ochii cum au făcut organele
noastre de miliţie, de justiţie, de stat, că au închis ochii şi au încurajat acest lucru! Chiar ieri, un tovarăş spunea: «dar, ştiţi, era un tovarăş foarte bun!». Ce tovarăş bun? În momentul în care fură, nu a fost un tovarăş bun şi nu poate fi considerat că a fost bun!
Nimeni, cine fură, nu poate fi considerat că a fost bun! A fost făţarnic, a ascuns şi a ajuns în situaţia aceasta! Este necesar şi să adoptăm o poziţie foarte fermă în această privinţă!”.
Securitatea cunoştea în detaliu situaţia aprovizionării populaţiei
Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti întocmea o „Notă cu privire la situaţia aprovizionării Capitalei cu produse agroalimentare în ziua de 1 decembrie 1989”. Potrivit acestui document, livrările de produse agroalimentare la fondul pieţei s-au situat sub nivelul planificat la:
-carne tăiată: din 370 tone, s-au livrat 103 tone (27,8%);
-preparate din carne: din 345 tone, s-au livrat 212 tone (61,4%);
-carne pentru preparate şi semipreparate culinare: din 110 tone, s-au livrat 16 tone (14,5%);
-unt: din 34 tone, s-au livrat 29 tone (82,5%);
-brânzeturi: din 109 tone, s-au livrat 30 tone (27,5%);
-ouă: din 2.322 mii bucăţi, s-au livrat 1.001 mii bucăţi (43,1%);
-legume: din 871 tone, s-au livrat 246 tone (28,2%);
-cartofi: din 1.258 tone, s-au livrat 358 tone (28,4%);
-orez: din 129 tone, s-au livrat 11 tone (8,5%);
-fasole boabe: din 322 tone, s-au livrat 32,6 tone (10,1%);
-fructe: din 214 tone, s-au livrat 189 tone (88,3%).
Pentru ca cititorii mai tineri să nu rămână cu impresia că, poate, a fost o zi proastă pentru livrarea de mărfuri, iată ce consemna o notă similară, realizată în 14 decembrie 1989:
„De la începutul lunii decembrie până în prezent s-au acumulat restanţe de peste 3.103 tone de carne tăiată (67,5%), 2.105 tone preparate din carne (50,5%), 1.138 tone carne pentru preparate şi semipreparate culinare (86,2%), 824 tone brânzeturi (62,9%), 82 tone unt (20%), 12.052 mii bucăţi ouă (43,2%), 8.157 tone legume (78%), 10.909 tone cartofi (72,2%), 3.629 tone fasole boabe (93,9%) şi 720 tone fructe (28%)”.
Revoluţia Română din decembrie 1989 – un final previzibil
Luând în calcul evoluţiile politice şi economice din anii ’80, fără a ignora rolul esenţial jucat de factorii externi, considerăm că, în bună măsură, regimul comunist de la Bucureşti s-a „sinucis”. Sfidarea cotidiană la adresa bunului
simţ, clamarea unor recolte-record în vreme ce cetăţenii petreceau ore întregi la coadă pentru o pâine, frigul şi întunericul din case, incriminarea opiniei politice, reinstaurarea cenzurii ideologice dogmatice au reuşit să îndepărteze de leadership-ul partidului cvasi-totalitatea populaţiei.
Nici măcar membrii aparatului represiv, deşi au rămas fideli şefului statului până în ultima clipă, nu mai credeau în justeţea şi succesul politicilor emanate de la cel mai înalt nivel politic.
Aşadar, evenimentele din decembrie 1989 nu au fost întâmplătoare, nu au fost rodul exclusiv al unor jocuri de putere şi al unor conspiraţii, ci au avut rădăcini adânci în evoluţia sistemului politic controlat de Nicolae Ceauşescu şi apropiaţii săi timp de 25 de ani. Revoluţia română a fost făcută, aşadar, de oamenii sătui să mănânce mai bine decât americanii, sătui de atâta democraţie şi libertate de exprimare, sătui de un cult al personalităţii dus la extrem. Minciunile nu mai puteau salva pe nimeni!
