Când Biserica Ortodoxă Română era asociată cu Biserica Anglicană. O scurtă istorie a ecumenismului

 

Patriarhul României Miron Cristea participa, în vara lui 1936, la o recepție la Fulham Palace, reședința episcopului Londrei, data de Asociația Bisericilor Anglicană și Răsăriteană.

Asociația Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă-Răsăriteană (The Anglican and Eastern Orthodox Churches Association), înfiinţată în 1864, a devenit, datorită ministrului anglican H. J. Fynes Cliton, în 1906, Unirea Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă de Răsărit (Anglican and Eastern Orthodox Churches Union).

Ea a fuzionat în 1913 cu Asociaţia Bisericilor de Răsărit (The Eastern Churches Association), în care au activat teologi englezi, americani, ruşi greci etc.

Premergătorii Mișcării Ecumenice

A fost una dintre mișcările premergătoare Mișcării Ecumenice, care, după al doilea război mondial, și-a propus unirea cultelor creştine, cel puţin pe teren practic, pentru înlăturarea războiului şi vindecărilor relelor sociale.

Altă organizație care a precedat Mișcarea Ecumenică a fost Alianța Mondială pentru Promovarea Păcii Internaţionale – între naţiuni – prin Biserici (The World Alliance for promoting international Friendship among the Nations through the Churches), înfiinţată la 2 august 1914 la Constanz, în Elveţia.

Vicepreședintele Miron Cristea

Preşedinte al Alianţei a fost ales primatul Bisericii Anglicane, iar vicepreşedinte, din 1920, mitropolitul primat Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române.

Această asociaţie a ţinut mai multe conferinţe internaţionale: Geneva – 1920, Copenhaga – 1922, Novisad – 1923 şi 1925, Sinaia – 1924, Atena – 1926; Sofia – 1927, Praga – 1928, Cambridge -1931, Bucureşti – 1933, Chambry sur Montreux – 1935, Râmnicu- Vîlcea – 1936, Farris Bad, Narvik (Norvegia) în 1938.

După primul război mondial (1914-1918), mitropolitul Dorotei de Brussa, locţiitor al patriarhului ecumenic, în şedinţa Sfîntului Sinod din 10 ianuarie 1919 a acceptat propunerea Bisericii Anglicane, a Bisericii vechi-catolice şi a Bisericii armeano-gregoriene, pentru colaborarea şi unirea Bisericilor.

În Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de pretutindeni, din ianuarie 1920, el adresa un apel tuturor Bisericilor creștine din lume, în care afirma că diferențele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii și colaborării Bisericilor creștine.

Delegația condusă de mitropolitul Nicolae Bălan

Mişcarea ecumenică, care din 1948 s-a organizat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, îşi are originea în trei mişcări paralele, al căror izvor comun este Conferinţa misionară mondială de la Edinburgh din 1910.

Cele trei mişcări iniţiale care au creat Mişcarea Ecumenică, instituită apoi în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, sunt:
Viaţă şi acţiune (Life and Work), Credintă şi organizare (Faith and Order) şi Mişcarea Misionară.

Gruparea Viaţă şi Acţiune (Life and Work) a ţinut prima ei Conferinţă interconfesională între 1930 august 1925 la Stockholm, în Suedia. La ea au participat 680 de delegaţi din 37 de ţări, reprezentînd 31 de confesiuni.

Dintre Bisericile ortodoxe au participat : Patriarhia Ecumenică, Patriarhiile Alexandriei, în frunte cu patriarhul Fotie (1900-1925), Ierusalimului, Serbiei, României, Arhiepiscopia insulei Cipru, Biserica Greciei şi a Bulgariei.

Patriarhia Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.