Împăratul Nero (54–68 d.Hr.) a început lucrările pentru construirea canalului, dar după moartea sa au fost întrerupte.
Echipele de constructori, formate în principal din 6.000 de prizonieri de război evrei, au început săparea din ambele laturi ale istmului a unor șanțuri late de 40-50 m.
O a treia echipă săpa puțuri adânci pentru determinarea naturii și durității rocilor.
Aceste puțuri au fost reutilizate în 1881 pentru același scop. Dat fiind că inginerii din secolul al XIX-lea au proiectat canalul pe cursul canalului lui Nero, nu au mai rămas vestigii ale construcțiilor antice.
O relatare din 1937
https://agoramag.ro/index.php?route=common/home
„După 1700, proiectul canalului a fost discutat de foarte multe ori, a putut fi executat însă abia în anul 1893. Nu numai vapoarele, care trec din vestul Mării Mediterane spre Atena, pot tăia drumul, fără să ocolească prin jurul Pelopones-ului, ci şi călătoriile spre Stambul, Smyrna, în Marea Neagră şi spre coasta siriană sunt mult scurtate. Şi în afară de importanţa politică a sa, canalul de Corinth a devenit o curiozitate demnă de admirat a ţării.
Canalul de Corinth este atât de îngust, încât de la o depărtare de două mile abia dacă poate fi observat. Face impresia că vasul vrea să intre într-un munte! Abia foarte aproape apare fâşia de apă”, puteai citi în „Realitatea ilustrată” din 7 iulie 1937.
De la Periandru la Cezar
Mai mulți conducători antici au visat să taie un canal prin Istmul Corint. Prima propunere a fost cea a tiranului Periandru în secolul al VII-lea î.Hr. El a abandonat proiectul din cauza dificultăților tehnice, mulțumind-se să construiască doar un drum de transbordare numit diolkos.
Conform unei alte teorii, Periandru nu ar fi construit canalul deoarece s-ar fi temut că ar fi lipsit Corintul de rolul său principal de antrepozit al diferitelor bunuri. Diolkos există și astăzi alături de canalul construit în perioada modernă.
Diadohul Demetrius I al Macedoniei (336–283 î.Hr.) a plănuit la rândul lui să construiască un canal pentru a-și îmbunătăți liniile de comunicație, dar a renunțat la plan după ce topografii au calculat greșit nivelurile mărilor adiacente, ceea ce a dus la temeri cu privire la posibile inundații catastrofale.
Istoricul Suetonius consemnează că dictatorul roman Iulius Cezar (48 – 44 î.Hr.) a avut în vedere, printre alte proiecte de inginerie civilă grandioase, și tăierea unui canal prin istmul Corint. Cezar a fost însă asasinat mai înainte ca să-și pună în aplicare planurile.
Imboldul dat de Suez
După deschiderea cu succes a canalului Suez, pentru construirea canalului Corint a fost angajată o companie franceză, dar, datorită problemelor financiare, această companie a încetat lucrul la scurtă vreme după începerea săpăturilor.
În 1881, au fost angajați arhitecții unguri István Türr și Béla Gerster, care lucraseră mai înainte la proiectarea canalului Panama.
Lucrările de construcție au fost preluate de o companie elenă, iar canalul a fost terminat în 1893.
Canalul a fost săpat în stâncă, la nivelul mării, motiv pentru care nu au fost necesare ecluze.
Adâncimea minimă este de 8 m, lungimea de 6343 m, lățimea minimă la suprafața apei este de 24,6 m și la fundul apei de 21,3 m. Pereții canalului se ridică până la maximum 90 m deasupra nivelului mării, la un unghi de 80 de grade.
O mare realizare tehnică
Canalul Corint a fost considerat o mare realizare tehnică a acelor timpuri. Prin construcția lui era scurtat drumul vaselor mici de transport cu 400 km.
Din cauza lățimii de doar 21 m, canalul este prea îngust și nu poate fi folosit de cargoboturile de mare capacitate.
În zilele noastre, este folosit în principal de vasele turistice. Peste 11.000 de vase folosesc în fiecare an această cale navigabilă.
La fiecare cap al canalului sunt montate poduri submersibile, folosite pentru traversarea lui.
Canalul Corint este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee. El taie Istmul Corint și separă Peloponezul de restul Greciei.
A fost construit între anii 1881 și 1893.