„Era un tricou de lână. El tocmai câștigase finala mică împotriva Poloniei și mi l-a dat mie. A trebuit să cos stema României peste cea a Iugoslaviei. După meci, m-am rugat să mi-l lase mie, i-am oferit bani, i-aș fi dat oricât pe el. Nu l-am înduplecat”, a povestit Cornel Penu, când împlinea 70 de ani.
Cristian Gațu spunea: „Pentru mine, Cornel Penu este cel mai mare portar al lumii”.
Cu naționala de handbal a României, are un palmares fabulos: campion mondial în 1970 la Paris și în 1974 la Berlin; medaliat cu bronz la CM din 1967 (Suedia); medaliat cu bronz în 1972 la JO de la München și cu argint în 1976 la JO de la Montreal; medaliat cu aur la CM de tineret în 1967 și la CMU din 1972; selecționat de trei ori în echipa lumii (1973, 1975, 1976).
În 1970 a devenit campion mondial după ce România a trecut în finală cu scorul de 13–12 de Germania de Est.
La Jocurile Olimpice din 1972 de la München România a trecut de grupele principale pe locul doi și a întâlnit Germania de Est. S-a impus cu scorul 19–16, cucerind medalia de bronz, prima medalie olimpică dintr-o serie de trei pentru handbalul românesc. În 1974 a câștigat al doilea titlu mondial, România învingând din nou Germania de Est, 14-12.
La Jocurile Olimpice din 1976 de la Melbourne România a ajuns în finală, dar a pierdut 15–19 cu Uniunea Sovietică și s-a mulțumit cu argintul.
Împlinește 75 de ani
Fostul portar al echipei naţionale handbal Cornel Penu s-a născut la 16 iunie 1946, la Galaţi.
A început să joace handbal la Şcoala Sportivă din Buzău sub îndrumarea profesorului Constantin Căpăţână.
Pasionat de handbal, încă din timpul liceului, a activat, în timpul facultăţii de inginerie în construcţii, la Ştiinţa Galaţi în prima divizie, iar după aceea s-a transferat la Dinamo, în 1967.
Din 1965, a strâns 257 de selecţii în reprezentativele de tineret, universitară, olimpică şi de seniori ale României. Este unanim apreciat drept unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut România.
A fost selecţionat de trei ori în echipa lumii în 1973, 1975 şi 1976.
În decembrie 1980, îşi încheie activitatea de jucător, rămâne ca antrenor de portari, timp de doi ani, la echipa naţională, apoi trece pe banca tehnică a clubului care l-a consacrat, Dinamo Bucureşti.
Revine la Buzău, ca antrenor la echipa ASA Buzău, unde va activa vreme de trei ani.
În Romania, a mai antrenat echipa Hidrotehnica Constanţa.
În 1993, a plecat din ţară, cu familia, în Maroc.
După nouă ani, în care a antrenat o echipă de club, a plecat din nou, de data aceasta în Franţa, la Paris, unde a activat ca antrenor de handbal, la un centru regional de pregătire al tinerilor handbalişti (15-18 ani).
În 2005 şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al Federaţiei Naţionale de Handbal, retrăgându-se înainte de alegeri.
Pentru meritele sale, în 1970 i s-a acordat titlul de Maestru emerit al sportului. În anul 2000, a fost distins cu Medalia naţională „Serviciul Credincios” – clasa I.
Totodată, la 11 iunie 2009, Cornel Penu s-a aflat printre cei 47 de foşti campioni mondiali ai handbalului românesc, decoraţi de preşedintele României, cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.
Este membru de onoare al Academiei Olimpice Române, din 2010.
În 2017, şi-a lansat volumul autobiografic „Penu: a apăra, a câştiga, a trăi”.
Foto sus: Cornel Penu, Gheorghe Gruia și Cornel Oțelea, prezentând trofeele câștigate.
