Călugărul care a inventat portativul

 

Pe 17 mai 1050, moare la Santa Croce d’Avellano un călugăr pe nume Guido, de vreo 60 de ani. Fusese profesor de muzică la Catedrala din Arezzo.

Excepțional pedagog, Guido d’Arezzo se află la originea sistemului de notație muzicală aflat în vigoare și în ziua de azi. Acest sistem a revoluționat învățarea compoziției muzicale, deoarece i-a scutit pe artiști să învețe piesele pe de rost, după ureche. În plus, el a facilitat copierea, transmiterea și interpretarea compozițiilor.

Primele notații muzicale pe bază de portative apăruseră în secolul al VIII-lea, la Metz și Saint-Gall (azi, în Franța, respectiv Elveția), la inițiativa canonicilor însărcinați cu cântările liturghice.

Muzicienii au întrebuințat la început semne muzicale (numite „neume”) fără linii. Apoi, pentru a-i ajuta pe copiști să păstreze proporțiile pe verticală, a fos introdusă la început o linie, apoi două și, în fine, trei linii.

Guido d’Arezzo este cel care a adăugat o a patra linie la portativ și a creat un sistem de memorizare, botezat „mâna guidoniană”, pentru note. În acest sistem de scriitură, toate treptele scării muzicale sunt asimilabile încheieturilor și falangelor celor cinci degete ale mânii stângi deschise.

Guido d’Arezzo a adăugat la începutul fiecărui rând al portativului o literă-cheie care indică valoarea de intonație a șirului de note și pe care a numit-o „gamma”, de unde numele de „gamă” dat astăzi sistemului său de notație.

La început, notele erau desemnate prin primele litere ale alfabetului. Pentru a desemna notele plasate pe cele patru linii ale portativului său, Guido d’Arezzo s-a folosit de primele silabe ale unui imn pentru Sfântul Ioan Botezătorul. (Ultima notă, SI, era contragerea celor două inițiale de la Sfântul Ioan.)

UT queant laxis

REsonare fibris

MIra gestorum

FAmili tuorum

SOLve polluti

LAbii reatum

Sancte Iohannes.

(Pentru a putea face să răsune liber coardele buzelor noastre despre minunatele tale fapte iartă păcatele mânjitului tău slujitor Sfinte Ioane.)

Studenții din vremea lui Guido din Arezzo cunoșteau foarte bine acest imn și îl cântau folosind o melodie care urca de la o treaptă la alta. Era deci o metodă foarte practică pentru a învăța înălțimile relative ale fiecărei trepte a gamei.

Portativul călugărului benedictin, extins la cinci linii, s-a generalizat foarte repede în lumea muzicală, cu deosebirea că, spre deosebire de latini, englezii și germanii au rămas fideli literelor alfabetului pentru a desemna notele. Pentru ei, Do Re Mi Fa Sol La Si devin C D E F G A B.