„Viața voastră este o viață de porci”, le strigă Savonarola, un călugăr dominican renegat de ordinul său, florentinilor din perioada Renașterii. Aceștia, îmbătați de ideile umanismului, care îi învăța că Omul este singurul Dumnezeu, și că nu există altă viață după moarte, se aruncă cu capul înainte în plăcerile oferite momentului.
Critic aspru al societății sale, pledând pentru revenirea la ascetismul creștin, Savonarola atacă fără diferență puternica familie Medici, clerul și Papalitatea.
El acuză decadența, păgânismul violent și senzual, nuditatea sexualizată a artei, corupția, comerțul cu indulgențe…
Prorocul timpului său
Născut pe 21 septembrie 1452, la Ferrara, personaj auster, mistic și erudit, Girolamo Savonarola este trimis de ordinul său la Florența în 1482. Încă de la primele sale scrieri, o idee se conturează: că acele vremuri sunt unele ale blestemului, ale păcatului și desfrâului. Iar el, moralist și predicator strălucit, este prorocul timpului său, pentru a-i ajuta pe florentini să regăsească drumul drept.
Curioșilor care se îmbulzesc în jurul lui pe străzile Florenței le strigă că „un nou Cyrus” va devasta orașul, pentru a restaura ordinea: acesta ar fi regele francez Carol VIII, care zdrobise Genova și se afla în 1494 la porțile Florenței cu o armată de 15.000 de soldați. Ambiția lui Carol era de a cuceri regatul Neapolelui și de a-l da jos pe Papa Alexandru VI Borgia, pentru ca apoi să recucerească Ierusalimul.
Dușmanul Papei
Savonarola, care îi refuzase cu doi ani înainte lui Lorenzo de Medici iertarea și împărtășania pe patul de moarte, Savonarola, care era un dușman neîmpăcat al Papei Alexandru, se face purtătorul de cuvânt al Florenței pe lângă regele francez. Astfel, reușește să evite jefuirea cetății, iar familia Medici este izgonită de la putere.
Predicatorul are deodată la picioarele sale o Florență recunoscătoare. Astfel, aici se instaurează o „republică creștină și religioasă”, care basculează în extrema cealaltă: o dictatură teocratică.
Vreme de patru ani, impresionați de justețea profețiilor lui Savonarola și sătui de corupția și desfrâul care domnea în oraș, florentinii acceptă de bună voie edictele călugărului.
În 1495, pamfletele și predicile care denunță excesele se bucură de un succes atât de mare încât florentinii îl expulzează pe tânărul Pietro de Medici și îi jefuiesc palatul.
Regentul lui Hristos
În Noua Republică, în care Savonarola acționează ca un regent al lui Hristos, edictele curg: tortura este abolită, impozitele sunt repartizate mai echitabil, corupția este pedepsită aspru, este fondată prima biliotecă publică.
În plus, sodomia, până atunci pasibilă de o simplă amendă, este de acum pedepsită cu moartea.
Savorarola organizează grupuri de tineri care patrulează pe străzi, verificând aplicarea edictelor, pedepsindu-i pe florentinii care nu fac miloestenie sau denunțând comportamentele imorale.
O cultură a spionajului și delațiunii se instaurează pas cu pas. După închiderea tavernelor, a bordelurilor, după transformarea balurilor în procesiuni religioase, nici spațiul privat nu scapă de ochiul vigilent al lui Savonarola: milițiile sale au autorizația de a deschide (sau sparge) orice ușă, la orice oră, pentru a verifica dacă loccuitorii trăiesc după morala catolică.
Bandele Corectitudinii Politice
În 1497, domnia luI Savonarola atinge apogeul: bandele de discipoli, copii și adolescenți, îmbrăcați în robe albe, sunt trimise să jefuiască palaturile, prăvăliile și chiar locuințele, pentru a confisca orice obiect de lux și erezie – oglinzi, bijuterii, cosmeticale, haine ornate, opere de artă având ca subiect episoade mitologice, versurile „imorale” ale lui Petrarca și proza „profană” a lui Boccacio, nudurile lui Botticelli și Fra Bartolomeo, instrumentele muzicale, jocurile de cărți și zaruri.
Totul este îngrămădit în Piața Signoriei și un imens „rug al vanităților”, în care pier multe capodopere.
Este prea mult: florentinii, docili până acum, încep să se agite, iar orașul se divizează din ce în ce mai mult între „arrabiati” („turbații”), ostili lui Savonarola, și partizanii săi, „piagnoni” („plângătorii”).
La câteva luni după acest rug, în timpul unei predici a lui Savonarola, participanții transformă adunarea în răsmeriță, care devine rapid revoltă generalizată.
Trăiască bordelurile!
Poporul răsculat redeschide tavernele și bordelurile.
Garda lui Savonarola, retrasă în mănăstirea San Marco, este masacrată.
Călugărul este obligat să compară în fața unei echipe a inchiziției, trimise special de la Roma. Cum Savonarola le spune că el este trimisul lui Dumnezeu pe pământ, iar Papa Alexandru VI este Antihristul, este condamnat la moarte pentru erezie și „învățătură falsă”.
Pe 23 mai 1498, în Piața Signoriei, exact în locul unde arsese „rugul vanităților” ce mistuise nudurile lui Botticelli și versurile lui Petrarca, Savonarola și alți doi călugări sunt sugrumați, spânzurați și arși pe rug în ovațiile mulțimii.
Rămășițele lor sunt aruncate în râul Arno, pentru a evita să fie descoperite de adepții lui Savonarola și transformate în moaște.
