În flăcările din Piața Signoriei, nobili, burghezi și cochete vin pocăiți să-și arunce pe rând atributele luxului: de la bijuterii și instrumente muzicale, până la volume de Boccaccio și Petrarca.
Unii artiști își aruncă în foc propriile opere: Botticelli, fost protejat al lui Lorenzo Magnificul, sacrifică mai multe din tablourile sale cu subiect mitologic.
„Viața voastră este o viață de porci”, le strigă Savonarola, un călugăr dominican renegat de ordinul său, florentinilor din perioada Renașterii. Aceștia, îmbătați de ideile umanismului, care îi învăța că Omul este singurul Dumnezeu, și că nu există altă viață după moarte, se aruncaseră cu capul înainte în plăcerile oferite momentului.
Critic aspru al societății sale, pledând pentru revenirea la ascetismul creștin, Savonarola atacă fără diferență puternica familie Medici, clerul și Papalitatea.
El acuză decadența, păgânismul violent și senzual, nuditatea sexualizată a artei, corupția, comerțul cu indulgențe,
Născut pe 21 septembrie 1452, la Ferrara, personaj auster, mistic și erudit, Girolamo Savonarola este trimis de ordinul său la Florența în 1482. Încă de la primele sale scrieri, o idee se conturează: că acele vremuri sunt unele ale blestemului, ale păcatului și desfrâului. Iar el, moralist și predicator strălucit, este proorocul timpului său, pentru a-i ajuta pe florentini să regăsească drumul drept.
Curioșilor care se îmbulzesc în jurul lui pe străzile Florenței le strigă că „un nou Cyrus” va devasta orașul, pentru a restaura ordinea: acesta ar fi regele francez Carol VIII, care zdrobise Genova și se afla în 1494 la porțile Florenței cu o armată de 15.000 de soldați. Ambiția lui Carol era de a cuceri regatul Neapolelui și de a-l da jos pe Papa Alexandru VI Borgia, pentru ca apoi să recucerească Ierusalimul.
Savonarola, care îi refuzase cu doi ani înainte lui Lorenzo de Medici iertarea și împărtășania pe patul de moarte, Savonarola, care era un dușman neîmpăcat al Papei Alexandru, se face purtătorul de cuvânt al Florenței pe lângă regele francez. Astfel, reușește să evite jefuirea cetății, iar familia Medici este izgonită de la putere.
Predicatorul are deodată la picioarele sale o Florență recunoscătoare. Astfel, aici se instaurează o „republică creștină și religioasă”, care basculează în extrema cealaltă: o dictatură teocratică.
