Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Călăul Inimilor din toată Europa moare de plictiseală și singurătate
Articole online

Călăul Inimilor din toată Europa moare de plictiseală și singurătate

Pe 4 iunie 1798 moare la Dux, în Boemia, Giacomo Casanova, cel mai faimos libertin din istorie, al cărui nume a devenit substantiv comun pentru a desemna un seducător.

Însă viața lui Casanova este cu mult mai complexă decât clișeele populare care îl transformă mai degrabă într-un fustangiu.

Născut pe 2 aprilie 1725, la Veneția, într-o familie de comedieni, Giacomo Girolamo Casanova primește o educație aleasă.

Elev studios, el obține un doctorat în drept la Universitatea din Padova și se pregătește să devină abate, însă aventurile sale amoroase determină alungarea sa din funcția ecleziastică.

Protecția unui venețian îl ajută să pătrundă în lumea înaltă, iar din acest moment cuceririle se țin lanț.

Contrar legendei, Casanova nu este un cinic sau un dominant. Fiecare cucerire îi reînnoiește dorința și pasiunea. Fiecare ruptură este resimțită ca un eșec personal.

Un amant „democrat”

Din acest motiv, este apreciat de subrete și de prințese în egală măsură.

Terezei, una dintre primele sale iubite, îi mărturisește:

„Presupui că sunt bogat; nu știu. Nu voi mai avea nimic când îmi voi fi golit punga.

„Presupui, poate, că sunt de viță aleasă, însă condiția mea este inferioară sau egală cu a ta.

„Nu am nici un talent, nici o slujbă, nici o bază pentru a fi sigur că voi avea ce mânca peste câteva luni.

„Nu am nici rude, nici prieteni, nici un drept de a pretinde ceva și nu am nici un proiect trainic.

„La urma urmei, tot ce am nu este decât tinerețe, sănătate, curaj, puțin spirit, sentimente de onoare și de cinste și câteva încercări literare.

„Marea mea comoară este că sunt propriul meu stăpân, că nu depind de nimeni și că nu mă tem de nenorociri.” (Povestea vieții mele).

Pe 26 iulie 1755, tânărul este arestat de poliție pentru activitățile sale libertine și ezoterice. Petrece mai bine de un an în închisoarea numită „Plumbii” („Piombi”), aflată chiar în Palatul Dogilor. Numele vine de la faptul că acoperișul era acoperit cu plăci de plumb.

O evadare unică

Casanova reușește să evadeze pe 31 octombrie 1756. O adevărată performanță, rămânând singura evadare cunoscută din această temută închisoare.

Seducătorul se refugiază la Paris, unde lansează o loterie regală pentru a finanța crearea unei școli militare. Acest strămoș al jocurilor de Loto de azi îi aduce o adevărată avere.

Însă, după câteva aventuri care provoacă scandal, este nevoit să fugă și din Franța. Reputația lui face să fie bine primit de câțiva suverani: Ecaterina a II-a a Rusiei, George al III-lea al Angliei și Frederic al II-lea al Prusiei.

La maturitate, Casanova este luat sub protecția sa de către prințul de Ligne, care îl instalează ca bibliotecar în castelul său de la Dux, din Boemia.

Febra scrisului

Bărbat de spirit și libertin, prințul spune despre sine că este ateu. El îl admiră pe Casanova și îl invidiază. Iată cum îl descrie pe protejatul său:

„Este mândru, pentru că nu este nimic și nu are nimic. Dacă ar fi fost rentier, bancher sau mare senior, i-ar fi fost ușor să trăiască. Însă nu trebuie contrazis, mai ales nu trebuie ironizat, însă trebuie citit și ascultat, deoarece amorul său propriu este întotdeauna în alertă: să nu îi spui niciodată că știi povestea pe care ți-o va spune; prefăceți-vă că o auziți pentru prima dată!”

La Dux, Casanova este cuprins de febra scrisului. Redactează neîncetat scrisori, lucrări și memorii care îi dovedesc vastitatea cunoștințelor și curiozitatea insațiabilă:

„Nu există om pe lume care să ajungă să cunoască tot; însă orice om trebuie să aspire să cunoască totul.” (Povestea vieții mele).

El, venețianul care a bântuit prin toată Europa, scrie în franceză, limba vorbită în toate cercurile cultivate ale vremii. Folosește această limbă cu ușurință, în stilul înflorit și alert al Luminilor.

Printre operele sale, se află și un roman utopic prolix, care reprezintă un eșec literar și financiar: Icosameron (1788).

O alta este Povestea fugii mele din închisoarea Republicii Veneția căreia i se spune Plumbii.

Însă lucrarea ce îi va aduce renumele postmortem este Povestea vieții mele, un manuscris de 3.700 de pagini, care se găsește astăzi la Biblioteca Națională a Franței, rezultat al memoriei sale fenomenale și al uriașei cantități de note și de scrisori pe care a avut grijă să le păstreze… și să le distrugă, după ce le-a folosit.

Ultimele cuvinte

În ultimii ani de viață, cu sănătatea șubrezită, plictisit de anturajul anost, format mai ales din țărani simpli, Casanova tânjește să se întoarcă acasă.

Însă, în 1797, află că Republica Veneția nu mai există, fiind cucerită de Napoleon Bonaparte.

Casanova moare pe 4 iunie 1798, la vârsta de 73 de ani, uitat de toți, îngropat la repezeală în apropierea bisericii Santa Barbara din Dux.

Ultimele sale cuvinte au fost:

„Am trăit ca un filosof și am murit ca un creștin.”

Astăzi, nimeni nu știe unde i se află mormântul.  

Registration

Aici iti poti reseta parola