Bogații din București în Marea Criză. Drama doamnei Dubluve din palatul cu doar trei servitori

 

Alice Gabrielescu (foto), prozatoare, traducătoare și jurnalistă, se săturase în 1933 că nu mai puteai deschide „o gazetă, o revistă, în orice limbă citibilă, fără să dai de un articol, sau o anchetă, deprimante. Dela titlu ţi se strică inima şi dispoziţia: În lumea desnădăjduiţilor, Tragedia periferiilor,Cerşetorii in haine negre, cei în zdrenţe şi în nu ştiu mai ce, raite prin spitale, prin penitenciare...

Nu mi s’a deschis numaidecât. Până la odaia de servitori îmi închipui, ca scuză, labirintul format idin culoare, scări şi uşi de deschis şi de închis cu precauţie.

Fireşte, nu se aude şi nu se vede nici o mişcare. E o casă de autentică nobleţă, ferită de orice comunicaţie cu lumea, şi perdelele din bare de lemn, îmbinate hermetic, se vor desface poate abia noaptea târziu, pentru a lăsa să intre puţin din răcoarea plebee a bulevardului.

Tăcere.

Un lacheu apare totuşi de după uşa trasă scamatoreşte.

A venit cu tălpi de cauciuc pe covoarele de Smirna. E tipul de lacheu uşor confecţionabil: ochiul obrasnic, botul ras, falca în unghiu drept cu gâtul, livreaua cu nasturi de prisos.

Doamna pe care o vizitez e o persoană în vârstă, – în cercul ei înalt nu se zice bătrână, cuvânt care-i prin el însuşi o degradare, – îşi sue părul alb, ca şi atunci când îl avea negru, într’un coc pe creştet, poartă pince-nez de aur şi obezitatea mai accentuată la piept, – la şolduri ar fi vulgar.

„Introdusă” la ea, îmi aduc la timp aminte că trebue să-i traduc în franţuzeşte cel puţin frazele eu care se începe convorbire1.

M’a primit în dormitor, – paturi masive, pluşuri masive, rame masive – ceea ce mă măguleşte, ca o introducere în intimitate.

Dar doamna Dubluve se scuză, cu un glas plângător pe care abia i-l recunosc. (N’am văzut-o de foarte multă vreme).

  • E deranjat peste tot, e greu să ţii o casă aşa mare. Aproape nu mai locuesc decât în odaia asta. Aici stau tot timpul, într-o odae, imaiginez-vous…

Cu toate că pe spaţiul acestui dormitor – şapte metri în lung, opt în lat, şi cinci .înălţime, un architect modern ar construi un complect apartament cubist, sunt nedumerită, şi doamna Dubluve explică scandând:

  • Îţi mărturisesc că nu pot să ţin mai mult de trei servitori. Iată ce-am ajuns.

Ne îngrozim împreună.

Dar eu îmi revin. Trei persoane în jurul uneia singure… Dar dacă nu locueşte singură? Mi-aduc aminte că doamna Dubluve, are, aşa cum era moda pe vremea ei, câţiva copii: băeţi, fete.