Bogații din București în Marea Criză. Drama doamnei Dubluve din palatul cu doar trei servitori

 

Alice Gabrielescu (foto), prozatoare, traducătoare și jurnalistă, se săturase în 1933 că nu mai puteai deschide „o gazetă, o revistă, în orice limbă citibilă, fără să dai de un articol, sau o anchetă, deprimante. Dela titlu ţi se strică inima şi dispoziţia: În lumea desnădăjduiţilor, Tragedia periferiilor,Cerşetorii in haine negre, cei în zdrenţe şi în nu ştiu mai ce, raite prin spitale, prin penitenciare...

Ce Dumnezeu! Nu-i numai mizerie, criză şi lipsuri pe lumea asta. Sunt, în Bucureştii locuibil, zeci de palate cu parcuri, cu safe-uri şi cu oameni cari le posedă. În fiecare lună se începe, la câte-o răspântie, o nouă construcţie, cu cele 7- 9 etaje turtite, ca să încapă în înălţimea de – pare-mi-se – 21 metri, considerată de primar ca suficientă să „„sgârie-norii” româneşti.

0 singură plimbare pe stradă desminte un teanc de articole.

Automobilele sunt mai numeroase şi mai luxos-joase ca oricând. În toate vitrinele au apărut doamne ţepene, aproape tot atât de bine îmbrăcate ca acelea articulate de pe stradă.

Barurile automate n’au prins, din pricină că oamenii au bani şi nu vor să consume, ca bieţii new-yorkezi, în fugă, numai pentru astâmpăratul foamei, ci pe îndelete, la mese rotunde, cu scaune destule pentru prieteni.

Doar au şi timp şomajul dovedindu-se o binefacere. Oamenii au concedii recreative mai lungi, iar întâlnirile lor fără grabă saltă comerţul naţional de alcooluri şi industria blocurilor de ghiaţă.

Oare numai un subiect trist, pesimist, poate procura materia de senzaţie după care aleargă anchetatorii?”, își începea Alice Gabrielescu articolul „O anchetă printre bogați”, publicat în Realitatea Ilustrată din 13 iulie 1933.

Cum avea intrarări în lumea mare a Bucureștilor, zisă „de sus”, optează pentru „o anchetă tonică, de o noutate necontestată, de un folos…”.

Iată ce i-a ieșit:

Sun cu entuziasm la uşa monumentală a unui palat monumental, cu arcade şi columne monumentale, din bulevardul bine cunoscut care, paralel cu îngusta „Cale”, întoarce dela Şosea, în decor de amurg, un şirag nesfârşit de automobile în care domni, doamne şi domnişoare surâd de fericire cu dinţi mai mult sau mai puţin costisitori.