Mitică Boeriu avea de executat o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică. Cum ajunsese la condamnare? El făcuse armata la marină, la Tulcea. Undeva pe acolo se găsea iahtul regal, ce rămăsese în țară la plecarea Regelui Mihai, iar guvernul comunist care promisese că i-l va trimite ulterior nu-și mai onorase promisiunea.
Patru români-patrioți
Un grup de patru ostași marinari, de profesie mecanici, printre care și Mitică Boeriu, nemulțumiți de starea lucrurilor din țară, au încercat să fugă cu iahtul regal în străinătate, având în plan, ca în final, să i-l predea regelui. Au reușit să traveseze Delta Dunării, dar au fost prinși prin dreptul Bulgariei și aduși înapoi.
Aflat la minele de cărbuni de la Nistru, Mitică Boeriu, care lucra ca mecanic, a coboarât cu ascensorul într-o galerie adâncă și, fiindcă nu a avut altă soluție, s-a așezat pe maldărul de sfredele de pe podeaua cabinei.
Sfredelele erau niște bare de oțel de doi metri, folosite la perforarea pereților. Din cauza trepidațiilor, capul unui sfredel s-a deplasat și a ieșit prin grilajul cabinei, proptindu-se în peretele puțului.
Ca o pârghie, sfredelul l-a ridicat pe Boeriu și l-a aruncat între cabină și peretele de stâncă, făcându-l ferfeniță. Sau, cu cuvintele lui Ion Diaconescu, „laminându-l pur și simplu“.
Serviciul de Educație
Pe 12 ianurie 1948 iahtul regal Luceafărul a fost trecut în componența Grupului navelor în Reparație de la Galați. Cu acest prilej pe navă a fost înființat Serviciul de Educație.
„Pe acest iact ființa un cerc de uneltiri contra regimului, patronat și menținut de cel mai mare latifundiar reacționar – Mihai I – care nu permitea ca flacăra democrației să pătrundă în mijlocul echipajului de pe Luceafărul”, raporta Vasile Miron, locțiitorul secundului pentru Educație.
Pe pe 22 mai 1948, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare hotăra retragerea cetăţeniei și trecerea tuturor bunurilor familiei regale în proprietatea statului român.
Scânteia dă raportul
Scânteia, organul de presă al Partidului Muncitoresc Român, prezenta în detaliu toate proprietăţile familiei regale, pentru a arăta cuantumul averii adunate „pe seama poporului: – 15.190 ha teren arabil; – 136.990 ha păduri; – 29 castele cu 1.081 camere; – 114 alte palate în diferite părţi din ţară cu 1979 camere; – 16 castele de vânătoare şi cabane cu 88 camere; – 3.991.502 bucăţi acţiuni la cele mai importante industrii şi bănci; – multe bijuterii, tablouri, yachturi şi alte bunuri în valoare de mai multe sute de miliarde lei”. Conform deciziei Consiliului de Miniştri, toate aceste bunuri aveau să fie puse „în folosul poporului”.
Porcăria lui Petru Groza
La 30 decembrie 1947, Petru Groza prezenta actul de abdicare ca o decizie la care s-a ajuns „în comun”, între guvern şi Rege, şi vorbea despre „divorţul amiabil” între poporul român şi monarhie: „Vreau să se ştie pretutindeni că lucrul acesta s-a făcut cu cuminţenie, la timpul său.
Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul Rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”.
Nahalin
Iahtul „Nahlin”, a fost proiectat de compania G.L. Watson & Co din Glasgow și construit de șantierul naval John Brown & Co. Ltd din Clydebank, Scoția în anul 1930, la comanda Lady Joule din Anglia. Numele „Nahlin” este de origine indiană nord-americană și înseamnă „iute de picior”.
În anul 1937 Nahlin a fost cumpărat de către Guvernul României condus de Guță Tătărăscu cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat Luceafărul și daruit Regelui Carol al II-lea.
Regimul comunist a înlăturat blazoanele și simbolurile regale, iahtul fiind rebotezat Răsăritul și apoi Libertatea, devenind restaurant și hotel. A fost perla flotei României până în 1950.
A fost vândut în 1999 unei firme britanice cu 265.000 dolari, ca fier vechi, în ciuda faptului că, prin ordinul Ministrului Culturii nr.3041/14 iulie 1998 fusese clasat în categoria „Tezaur”. Deși firma britanică s-a angajat că va restaura nava și că va efectua un export temporar, iahtul nu s-a mai intors în țară.
După cumpărare, numele a fost schimbat din nou în Nahlin.
Iahtul a fost apoi cumpărat de britanicul William Collier, care l-a supus unei restaurări temeinice.
În prima etapă (1999-2005) nava a fost pusă în doc uscat, inspectată amănunțit, evaluată tehnic și curățată.
În etapa a doua (2005-2010), a avut loc restaurarea propriu-zisă, cu participarea multor firme de prestigiu.
În vara anului 2010, iahtul Nahlin a fost reînmatriculat sub pavilion britanic, cu port de ataș Glasgow.
În mai 2010, Nahlin era evaluat la un preț de 200 de ori mai mare.
