Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Biserica lui Hallgrimur cel care a scris Imnurile Patimilor
Articole online

Biserica lui Hallgrimur cel care a scris Imnurile Patimilor

Construcţia poartă numele poetului şi clericului islandez Hallgrimur Petursson (1614-1674), autorul a cincizeci de poeme religioase strânse sub numele „Imnurile Patimilor”.

Biserica are înălţimea maximă de 74,5 metri, fiind cea mai înaltă biserică din ţară şi una dintre cele mai impozante structuri ridicate în Islanda.

Amplasată pe o colină din zona centrală a Capitalei, Biserica lui Hallgrimur poate fi văzută din aproape orice unghi al oraşului, devenind, totodată, un simbol al acestuia.

A fost ridicată după planurile marelui arhitect naţional Guojon Samuelsson (1887-1950), care a urmărit să îi dea o formă în armonie cu mediul înconjurător.

Astfel, faţada bisericii poate fi interpretată ca fiind asemănătoare unui vulcan, unui munte sau unui gheţar.

Turnul central lasă impresia unei imense stalagmite, iar faţadele sunt stilizate astfel încât să semene cu formaţiunile de bazalt regăsite în întreaga ţară insulară.

Elementele de arhitectură expresionistă ale bisericii permit comparaţii cu o altă capodoperă a arhitecturii religioase din nordul Europei, Biserica Grundtvig din Copenhaga, terminată în 1940.

La Biserica lui Hallgrimur s-a lucrat timp de patruzeci şi unu de ani, între 1945 şi 1986.

Turnul fusese gata cu mult înainte de finalizarea construcţiei, iar cripta a fost consacrată încă din 1948.

Întreaga construcţie a fost consacrată în ziua de 26 octombrie 1986. În 2008 au fost demarate lucrări de consolidare, încheiate la sfârşitul anului următor.

Suprafaţa interioară a clădirii este de 1.676 metri pătraţi. Aici domină stilul minimalist, aproape auster, cu o estetică apropiată de stilul gotic.

Vitraliile au fost pictate de Leifur Breidfjord şi, alături de simboluri creştine, includ fragmente din opera lui Hallgrimur Petursson.

Între altar şi pronaos poate fi văzută sculptura „Martirul” de Sigurjon Olafsson (1908-1982), alături de o statuie din bronz intitulată „Îngerul păzitor”, realizată de Einar Jonsson (1874-1954) şi dedicată lui Petursson.

Dubla uşă de bronz de la intrarea principală prezintă două imagini, una a lui Iisus Hristos şi o alta a unui om obişnuit.

Deasupra celor doi este simbolizată Coroana de Spini, sugerând că suferinţa omului este şi suferinţa divinităţii. Fundalul este realizat din mozaic roşu, trimitere la sângele şi sacrificiul Mântuitorului.

Biserica din Reykjavik este faimoasă şi pentru impresionanta orgă, realizată în decembrie 1992 în oraşul german Bonn de către Johannes Klais Orgelbau.

Instrumentul are 15 metri înălţime, cântăreşte nu mai puţin de 25 de tone şi cuprinde 5.275 de tuburi.

Divinul sunet al orgii din Hallgrimur atrage numeroşi ascultători în cadrul evenimentelor artistice organizate în interiorul bisericii.

În faţa bisericii poate fi văzută o altă statuie a exploratorului Leif Erikson (cc. 970-cc. 1020), despre care unii susţin că a păşit în America de Nord cu aproximativ cinci sute de ani înaintea lui Columb.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola