Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Biden susține că este în contact permanent cu talibanii și că după, dezastrul din Afganistan, credibilitatea SUA a crescut
Articole online

Biden susține că este în contact permanent cu talibanii și că după, dezastrul din Afganistan, credibilitatea SUA a crescut

Suntem în contact permanent cu talibanii şi lucrăm pentru a ne asigura ca civilii să aibă un acces sigur la aeroport”, a afirmat preşedintele american.

Condiţiile dificile de evacuare a mii de civili din Kabul şi scenele de haot de pe aeroportul din capitala afgană nu afectează credibilitatea SUA pe plan internaţional, a asigurat vineri preşedintele American.

„Aliaţii noştri în lume nu pun la îndoială credibilitatea noastră”, a afirmat preşedintele SUA într-o conferinţă de presă. „Am vorbit cu aliaţii noştri din NATO. De fapt este contrariul”, a adăugat el.

Nu poate garanta succesul evacuărilor

Însă, șeful administraţiei american a afirmat că nu poate garanta „rezultatul final” al operaţiunii de evacuare la Kabul, una „dintre cele mai dificile din istorie” în finalul unui război lung de 20 de ani în Afganistan.

„Această misiune de evacuare este periculoasă. Ea implică riscuri pentru forţele noastre armată şi este desfăşurată în condiţii dificile”, a declarat Biden, înconjurat de vicepreşedinta Kamala Harris, de secretarul de stat, Antony Blinken, de şeful Pentagonului, Lloyd Austin, şi de înaltul său consilier pentru securitate Jake Sullivan.

„Dar în calitate de comandant şef, vă pot asigura că voi mobiliza toate mijloacele posibile”, a promis el, potrivit Agerpres.

Doar SUA sunt „capable” să efectueze o astfel de operaţiune, printre „cele mai dificile din istorie”, „la celălalt capăt al lumii cu o astfel de precizie”, a afirmat preşedintele american.

„Nu pot promit care va rezultatul final””, a declarat el într-un discurs susţinut la Casa Albă, anunţând că SUA au evacuat 13.000 de persoane din Afganistan din 14 august.

Luați prin surprindere

Ţările occidentale au încercat să accelereze vineri evacuările, după ce au apărut informaţii că talibanii au declanşat represalii împotriva în special a persoanelor care au lucrat cu forţele internaţionale conduse de SUA sau cu guvernul precedent.

În total, 18.000 de persoane au fost evacuate cu avionul de când insurgenţii au preluat controlul duminică asupra capitalei Kabul, potrivit NATO, dar guvernele occidentale se confruntă cu critici că nu au anticipat o astfel de retragere haotică.

SUA au început să-şi retragă trupele din Afganistan în mai, dar au fost constrânse să accelereze evacuarea americanilor rămaşi în Afganistan şi a aliaţilor lor după înaintarea rapidă a talibanilor, care au preluat şi controlează de duminica trecută capitala Kabul, precum şi aproape întreaga ţară după fuga preşedintelui afgan Ashraf Ghani.

Registration

Aici iti poti reseta parola