Într-un interviu acordat portalului Parlamentni listy, şeful statului ceh apreciază că „eşecul” NATO în ţara asiatică va submina încrederea unora dintre partenerii mai mici ai organizaţiei cu privire la capacitatea de răspuns a alianţei în cazul unei crize.
Zeman, care ocupa postul de prim-ministru social-democrat atunci când Cehia a aderat la NATO, susţine că el personal l-a avertizat atât pe actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, cât şi pe predecesorul său, republicanul Donald Trump, că retragerea trupelor din Afganistan este „o laşitate” care nu va avea niciun efect pozitiv.
Preşedintele ceh a mai avertizat totodată că Statele Unite şi-au pierdut prestigiul ca lider mondial în urma retragerii din Afganistan şi că cele întâmplate ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea existenţei NATO.
Zeman a ajuns chiar să declare că a investi în Alianţa Nord-Atlantică este „o risipă de bani” şi că Republica Cehă ar trebui să-şi redirecţioneze cheltuielile către bugetul apărării naţionale.
Preşedintele ceh a atras atenţia că talibanii au finanţarea asigurată graţie traficului de opiu, Afganistanul fiind principalul producător la nivel mondial al acestui drog, şi că gruparea islamistă radicală va crea un centru terorist de unde va realiza atacuri în întreaga lume.
Ce speră SUA
SUA speră că talibanii îşi vor „respecta” promisiunile privind drepturile omului, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, relatează Agerpres.
„Dacă talibanii afirmă că vor respecta drepturile cetăţenilor lor, ne vom aştepta ca ei să respecte acest angajament”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.
Cu câteva ore mai devreme, insurgenţii afgani ținuseră prima lor conferinţă de presă în capitala afgană cucerită, dând asigurări că „femeile vor putea lucra în conformitate cu principiile islamului”.
„Cuvintele sunt importante, pot fi liniştitoare, pot fi simbolice”, a menţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.
„Dar ceea ce căutăm sunt fapte’”, a adăugat el.
O „cantitate substanţială” de echipament militar american se află acum în mâinile talibanilor, a admis marţi Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden.
„O cantitate substanţială de arme a căzut în mâinile talibanilor şi, evident, nu credem că ni le vor înapoia de bună voie”, a afirmat el în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, în răspuns la o întrebare privind echipamentele militare americane în Afganistan.
Talibanii au difuzat acum două zile o înregistrare video în care defilau în jurul unor elicoptere americane modelul Black Hawk ale armatei afgane pe aeroportul din Kandahar.