De cel puțin trei ori pe săptămână, muncitorii voiau să li se dea să mănânce carne. În lipsă de carne de vacă, ce se putea procura numai prin contrabandă din comuna Dudești-Cioplea, patronii erau nevoiți să cumpere miel cu 14 – 15.000 lei kg.
Munca la grădină era grea și femeile și copiii trebuia să stea toată ziua aplecați la pământ, de rămâneau îndoiți de șale seara după 12 ore de muncă.
Era neomenesc ca un om ținut la lucru în astfel de condiții să fie hrănit toată săptămâna numai cu fasole și cartofi.
Într-o zi de lucru, o femeie putea culege 150 kg de spanac, operațiune la care se adăuga spălatul și curățatul mărfii de foile glbene.
Erau zile când spanacul se vindea la en-gross cu 100 de lei kg, iar la detaliu cu 200 lei kg.
Spanac în loc de furaje
S-au găsit proprietari de animale din București care au cumpărat spanac verde în loc de furaje, fiindcă era incomparabil mai ieftin.
Dacă cele trei mese date unui muncitor pe zi erau evaluate la numai 15.000 lei pe zi, culesul și manipularea celor 150 kg de spanac costa 25.000 lei sau, în medie, 170 lei pe kg.
Se mai adăuga transportul la piață cu un camion la care întreținerea calului cerea 50.000 lei pe zi (10 kg de ovăz a 2600 lei pe kg, iar nu 500 lei pe kg cât era mercurialul, și 10 kg fân bun a 2.5000 lei pe kg), plus patru potcoave pe săptămână a 6.000 lei bucata.
La această socoteală nu s-a ținut seama de tot ce a costat spanacul de când a fost semănat și până a devenit bun de cules.
Se înțelege că după câteva zile de ofertă mare fără cerere, grădinarii producători au renunțat să mai culeagă verdețurile fără căutare pe motivul foarte îndreptățit că nimeni nu poate fi obligat să muncească dacă nu are siguranța câțtigului.
Fie patron, fie muncitor, omul avea dreptul la trai omenesc.
Vremuri de prefacere socială
„În aceste vremuri de prefacere socială când se cere dreptul la viață pentru toată lumea, nu poate fi exceptată din această opera de echitate o mare categorie de muncitori agricoli.
De când știm, interesele consumatorilor au fost în conflict cu ale producătorilor.
Belșugul de marfă atrage după sine scăderea prețurilor și necazul agricultorilor.
Anul trecut, fiind secetă și cerință mare, grădinarii au vândut zarzavaturile de toamnă de pe ogoare fără a se mai osteni să le aducă la București.
Anul acesta recolta se anunță bogată și prețurile amenință să scadă sub limita normală îngăduită de actualul plafon monetar.
Cum se pot împăca dar aceste două puncte de vedere pentru ca toată lumea să fie mulțumită?”, era întrebarea cu care se încheia articolul „Conflictul dintre producători și consumatori. La prețurile actuale ale unor zarzavaturi, nu se poate acoperi costul culesului”, publicat în Gazeta Municipală din 2 iunie 1946.
