„Bătuți de dușmani și abandonați de aliați”, radiografia tristă a țării după un an de război. Situația dramatică transmisă din Bucureștiul ocupat
Chiar dacă majoritatea locuitorilor din Muntenia s-au refugiat în Moldova, în special la Iași, au fost mulți cei care au rămas. Acesta a fost cazul lui Vasile Th. Cancicov, scriitor și om politic, care a lăsat în urmă un jurnal unic din Bucureștiul ocupat. Iată cum era înfățișată capitala la un an de la începerea războiului:
„Luni, 14 august
Dacă ar fi să se sărbătorească zilele marilor nenorociri, astăzi ar fi o mare sărbătoare în România. Astăzi se împlinește un an de când am intrat în război. Atâtea s-au întâmplat în ultimul an! Cu nici un an în urmă mă aflam într-o țară cu un mare – ca să nu spun bine meritat – prestigiu, o țară mult mai bogată decât fusese vreodată, grânarul Europei și unul dintre cei mai mari producători de petrol; cu un an în urmă aveam o armată de 600.000 de oameni de care eram mândri, pentru că avea pretutindeni reputația de armată eroică; cu un an în urmă era o țară liberă și independentă, iar populația se bucura de cele mai largi libertăți constituționale; cu un an în urmă bogăția circulației monetare era imensă, aurul curgea în vistieria statului, piața era plină de cumpărători și de concurență. În viața de zi cu zi, vigoarea și sănătatea străluceau. Asta a fost acum un an. Iar după un an suntem o ruină. Ca un vânt care suflă peste un castel de cărți, iată cum războiul a prăbușit România; din țara liberă și independentă care a fost cândva, trei sferturi este invadată de dușmani, voința îi este zdrobită și bogăția stoarsă de tot; și dintr-un popor liber am ajuns sclavii nemților, ungurilor și bulgarilor; restul de un sfert de țară este și el sclavul rușilor, înnebunit de anarhie.
Din cei 600.000 de soldați, jumătate au pierit fără eroism, din cauza incapacității conducătorilor noștri și a bolilor infecțioase. În urmă cu un an aveam un ideal măreț, pe care era posibil să-l realizăm prin victorie, încurajați și susținuți de aliați puternici; după un an, suntem abandonați și lăsați în voia sorții și nimeni nu mai vorbește de idealul nostru. Dacă, din când în când, se manifestă simpatia unui aliat, aceasta este pentru a ne dori să ne „revenim”. Bătuți de dușmani și abandonați de aliați, idealul de țară a devenit speranța că putem recupera ceea ce am fost cu un an în urmă. După un an plin de înfrângeri și umilințe, Dumnezeu a vrut să ne dea o singură consolare, strălucirea bătrânului curaj al ostașului român. Unele ziare străine, care au ajuns la noi în taină, aduc vești foarte încurajatoare. Ziarele englezești scriu că „soldatul român a salvat tot Frontul de Est pe Siret”. Se știa că, din cauza anarhiei rusești, nu mai există nici o speranță ca germanii să fie opriți în planul lor, care era de a cuceri Moldova și Basarabia, două centre importante pentru aprovizionarea cu cereale, de a ocupa Odessa și de a deschide Dunărea, ceea ce rămânea imposibil, deoarece Galațiul rămânea în mâinile românilor. Presa franceză și engleză a recunoscut pericolul […] și s-a întrebat dacă acest succes va anihila sau nu efectul blocadei maritime.
[…] Planul lui Hindenburg, potrivit ziarului englez, era cunoscut în Moldova. Cred că era cunoscut și în zona ocupată. Cei care au rămas aici au început să lucreze pentru a-i ajuta pe germani în planul lor. Atunci a început acțiunea domnului Carp pentru răsturnarea regelui, pentru formarea unui guvern după cucerirea Moldovei, pentru a ajuta acțiunea Puterilor Centrale și pentru a primi Basarabia în locul puterilor care ar fi ocupat-o. În Moldova, dimpotrivă, poporul încrezător în armata refăcută avea încredere în generalii ei și în vitejia soldatului care trebuia să păzească Carpații și Siretul. Trădată de armata rusă, armata română a rezistat și a înfruntat atacurile formidabile ale lui Mackensen și ale arhiducelui Iosif. Se spune în acest ziar prietenesc că „planurile lui Hindenburg au fost zădărnicite prin sacrificiul soldaților români”. Eșecul acțiunii dinspre sud, a făcut ca cea dinspre nord să nu mai poată avea loc. Este singura noastră mângâiere când încheiem un an întreg de nenorociri”.
Sursa: Europecentenary.eu
